KRISTIN HANNAH: PRIVIGHETOAREA – RECENZIE

Mi-a devenit clar că una dintre autoarele la care mă voi întoarce mereu cu drag și cu o poftă avidă de a gusta din poveștile ei ce par vii este Kristin Hannah. Cărțile sale sunt emoție pură. Este maestră în ceea ce privește creionarea de istorii de viață încărcate de o mare intensitate emoțională. Citind-o, devii una cu personajele sale și nu te mai poți desprinde de ceea ce descoperi ascuns între paginile sale. Parcă ai fi parte, la rândul tău, din roman, fapt care se datorează, cred, stilului său extrem de cinematografic și de vizual. Romanele sale parcă prind viață în fața ta, dincolo de a descrie pagini importante din istoria acestei lumi. Nu știu dacă asta este rețeta ei secretă, dar pentru mine funcționează din plin. Întotdeauna încep lent cărțile sale, am impresia că nu voi găsi intensitatea dinainte, și întotdeauna sfârșesc cu pumnii strânși cu putere, pentru că nu pot interveni pentru a îi pedepsi pe cei care fac rău, cu inima cât un purice în suflet și cu lacrimi în ochi. A fost și cazul cărții despre care vă voi povesti astăzi. Este încă proaspătă în memorie și cred că așa va fi mult timp de acum încolo.

Privighetoarea stă pe rafturile bibliotecii mele de extrem de mult timp. Nu știu de ce, sincer, pentru că este ficțiune istorică, una dintre categoriile mele preferate de lectură, de care nu cred că mă voi plictisi vreodată, dar poate pentru că era prea mult hype în jurul ei la un moment dat. Îl merită din plin cu siguranță! Este o carte de o profunzime aparte, cu o mare încărcătură emoțională chiar și pentru cititorul avid de povești din timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Citind multe pe acest subiect, ai impresia că nimic nu te mai poate surprinde, dar Kristin Hannah o face din plin, luându-te prin surprindere cu înfățișarea acelei lumi atât de diforme, de încărcată de rău, plină de urâtul ce zace în unii oameni, transformându-i în persoane capabile să ucidă sau să domine alți semeni.

Romanul lui Kristin Hannah e emoție în starea ei cea mai pură. Ne plasează inițial în America anului 1995, pentru a ne duce apoi înapoi în timp, pe firul memoriei, când Franța este cucerită de naziști, deși nimeni nu se aștepta la asta, iar femeile sunt nevoite să învețe să își ducă propriile bătălii de dincolo de linia frontului. Nu o fac cu armele în mâini, dar dau dovadă de un curaj nebun atunci când trebuie să conviețuiască alături de nemții campați în casele lor, furându-le mâncarea și tot ce au mai bun și mai frumos, când își cresc copiii printre lacrimi și suferințe, învățându-i totuși ce înseamnă demnitatea, bunătatea și dreptatea într-o lume în care totul este întors cu susul în jos, sau când își riscă libertatea, trecând aviatori britanici peste munți, oferindu-le multor familii finaluri fericite mai apoi. Da, războiul este exclusiv unul al bărbaților pe front, dar acasă, există soldați nu la fel de apreciați, dar la fel de aprigi.

Privighetoarea – despre curajul nebun al femeilor

Kristin Hannah își construiește tare frumos romanul, țesând cu o pană dibace destinul a două femei, două surori, care își înfruntă în mod diferit temerile și fricile, dar nu mai puțin curajos: Isabelle și Vianne Mauriac. Și-au pierdut mama de mici, iar tatăl, distrus după Marele Război, le tot respinge, nemaiștiind cum să fie părinte după ce sufletul i-a fot făcut fărâme pe câmpul de luptă. Acum, când războiul le bate din nou la ușă, ar trebui poate să se apropie mai mult ca familie, dar adevărul e că niciunul nu știe cum să îi fie alături celuilalt și cum să evite confruntările.

Vianne nu mi-a fost deloc dragă la început. Mă irita teribil cu conduita sa, cu felul ei de a fi mai domolit, mai pornit spre a crede în autorități, în faptul că francezii îi vor proteja, în ciuda faptului că sora ei mai mică, Isabelle, tot încearcă să îi deschidă ochii asupra asprei realități, în care nu poți avea încredere în absolut nimeni. Ba chiar ajunge să își trădeze prietena, evreică, dând neamțului încartiruit în casa ei o listă a evreilor din oraș. Inițial, pare ruptă de realitate și parcă acționează haotic tare, ca prin vis. Nu reușeam deloc să mă apropii de ea. Dar, Doamne, cât am putut să o iubesc mai apoi, când își înfrânge temerile și alege să treacă de cealaltă baricadă a frontului, ajutând copiii de evrei să supraviețuiască, făcând liste cu numele lor reale pentru ca părinții lor să îi găsească după terminarea războiului, ajutându-și prietena să fugă, îngropând morții și având grijă de fetița ei, răzbind prin viață în ciuda durerii, a suferinței, a neajunsurilor. E capabilă de mult mai multe decât aș fi bănuit inițial și mi-a părut extrem de rău că nu a știut să comunice cu sora sa, să se sprijine una pe alta. Ambele încearcă să se protejeze, dar poate tocmai așa se naște tragedia ce la va marca viețile mai apoi. Se protejează prea tare acolo unde ar fi trebuit să comunice, iar asta conduce la pierderea a două vieți omenești.

Isabelle este o copilă la începerea războiului, nu are decât optsprezece ani și are trauma respingerii. Atât tatăl, cât și sora sa, nu îi înțeleg firea rebelă, o văd ca pe o obrăznicie, fapt pentru care o resping mereu și mereu. Poate tocmai de aceea ea se revoltă, fuge de acasă, este dată afară de la fiecare pension unde ajunge și nu se poate supune unor reguli pe care nu le înțelege. Dar tocmai firea asta a ei o ajută să supraviețuiască în timpul războiului, unde încă nu înțelege pericolul la adevărata sa valoare. Se aruncă mereu cu capul înainte, nu poate sta cu mâinile în sân și ajunge să fie un agent secret deosebit de puternic, cunoscut de naziști drept Privighetoarea. Ea trece piloții străini peste graniță, mergând pe poteci tainice de munte, fără a se gândi la propria persoană. Doar acționează. E omul faptului, nu al vorbei. Abia când e dusă într-un lagăr de concentrare se trezește la realitate, dar pentru ea pare un pic cam târziu.

Cartea asta a lui Kristin Hannah a fost extraordinar de dureroasă. Nu am conștientizat rolul femeilor în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, dar cartea asta arată că exista o adevărată mișcare de rezistență feminină. Nu pot să mă pun în locul lor, e prea mare suferința. Dar am observat mici crâmpeie din viețile lor de atunci și nu pot să nu le simt durerea. Nu îmi pot imagina cum e să ai soldați naziști în casă și nu asemenea primului soldat din casa lui Vianne, care e om dincolo de soldat și le protejează pe cele două femei, oferindu-le și mâncare atunci când e cazul, dar au fost momente când, pentru copiii lor, pentru supraviețuire, femeile au fost nevoite să le devină ibovnice. Apoi, mă gândesc cum au reușit să țină totul sub control în iernile geroase, fără lemne și cu haine ponosite. Cum stăteau la cozi interminabile pentru mai nimic. Cum luptau pentru a supraviețui și cum era să te reunești cu un soț trecut deja prin iad, asemenea ție, de care te înstrăinezi în anii grei, când, pentru a te proteja, te ascunzi unul de altul.

Privighetoarea este un roman dur, dar necesar pentru a nu lăsa istoria să moară. O incursiune în Franța cucerită de naziști, două surori puternice și o poveste care ți se cuibărește cald în suflet. Dureros de bună, dar pe atât de frumoasă.

Date despre carte:

  • Titlu: Privighetoarea
  • Autor: Kristin Hannah
  • Traducere: Graal Soft
  • Editura: Litera
  • Colecție: Buzz Books
  • Anul apariției: 2016
  • Număr de pagini: 476
  • Stele pe Goodreads: 5/5

Cartea o găsiți și voi pe Litera.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.