EMILY BRONTE: LA RĂSCRUCE DE VÂNTURI – RECENZIE

Nu știu cum sunteți voi, dar mie uneori inima îmi plânge după cărți clasice. Au acea dulceață care să te determine să îți fie dor și să vrei să citești ceva din alte timpuri, dar poate la fel de actual pentru firea omului chiar și în prezent. Tocmai de aceea și cred că aceste povești au supraviețuit timpului. Sunt nemuritoare, pentru că temele abordate, tipologiile sunt la fel de actuale și astăzi. Istoria se repetă doar cu alte personaje.

Zilele trecute am ascultat pe Voxa La răscruce de vânturi, de Emily Bronte. Nu este o întâlnire nouă, recunosc, căci Catherine și Heathcliff mi-au fost prieteni buni încă din liceu, când am ajuns pentru prima dată la acest roman. De atunci, tot mă întorc la el la o anumită perioadă. Știu sigur ce voi găsi între paginile sale, dar trecerea prin vârstă mă face să descopăr înțelesuri noi, sensuri până atunci ascunse minții mele. O voi mai reciti? Cu siguranță da! Poate data viitoare chiar în engleză, să văd cum se simte și în limba ei.

La răscruce de vânturi este povestea răzbunării perfecte, perfide și dureroase, izvorâtă din ani de zbucium, trădare și umilire. Când omul nu este tratat ca un om, ci ca un animal, într-un final ajunge să se sălbăticească și să se adapteze mediului. Iar asta face Heathcliff cu siguranță. Poate ar fi avut o șansă dacă nu ar fi avut parte de discriminare și suferință provocată intenționat de cei care ar trebui să aibă grijă de el, dar el este continuu supus răului tratament, iar răul nu poate naște altceva decât rău. Și, la fel ca pe monstrul din Frakestein, nici pe Heathcliff nu îl pot privi altfel decât cu milă. Părăsit de părinți, alungat de familia celui care l-a luat sub oblăduire, refuzat la căsătorie pentru că nu are statut, ce ar fi putut face alta decât să le plătească celor din jur cu aceeași monedă? A oferit înapoi ceea ce a primit și a făcut-o cu o plăcere aproape sadică, diavolească cum ar spune Joseph sau doamna Dean.

Însă, dincolo de a fi o carte despre tarele umane, despre vicii și răutate ce conduce la mult rău, La răscruce de vânturi este o poveste extrem de emoționantă de iubire, care trece chiar și dincolo de timp și spațiu, transformându-se într-o eternitate. Pentru că viața pe pământ le-a fost un chin, Catherine și Heathcliff, al căror destin este unul, indiferent de cât de departe s-ar afla unul de altul, sunt uniți în spirit după moarte. Este una dintre cele mai frumoase povești de iubire, care te fac să verși lacrimi amare. Pentru că au fost doi copii prost îndrumați, pentru că aceia care ar fi trebuit să le spună cum să procedeze s-au opus uniunii, scârbiți de lipsa genealogiei lui Heathcliff, pentru că timpurile erau de așa natură, încât statutul social era mai important decât plinătatea sentimentelor. Și am vărsat lacrimi amare pentru cei doi, mai ales în momentele grele pentru Catherine, în care boala devine o a doua natură a sa.

La răscruce de vânturi – una dintre cele mai frumoase povești de dragoste din literatura universală

Emily Bronte și-a organizat romanul sub  forma unei povestiri în ramă și un pic sub semnul absurdului și al suprarealismului. Evenimentele de la Wuthering Heights stau sub semnul incertitudinii și autoarea lasă impresia că fantomele ființei dragi pot pluti prin jur, bântuindu-l pe cel iubit chiar și după moarte, pentru că sufletul nu își poate găsi liniștea în moarte, așa cum nu o face nici în viață. E un cerc vicios care cere pierderea de sine pentru ca cei doi îndrăgostiți să își găsească liniștea. Toată această atmosferă întunecată și toate elementele gotice mi se par extrem de îndrăznețe pentru o epocă în care Biserica era la putere. Însă Emily Bronte critică subtil habotnicia și face că dragostea să fie mai presus de orice, chiar și de Rai sau Iad, considerând că omul își creează singur propriul paradis sau iad, prin prisma demonilor care îi dau târcoale.

Apoi, oferă simbolul orfanului, împletit armonios cu cel al parvenitului, cu care se joacă cu măiestrie. Domnul Earnshaw, stăpânul moșiei Wuthering Heights, se întoarce acasă cu un copil închis la culoare, posibil țigan, pe care l-a găsit în una dintre călătoriile sale. Însă, pe cât de mare este iubirea lui pentru micul nefericit, pe atât de mare este oroarea pe care acesta o provoacă în rândul copiilor domnului Earnshaw și chiar a servitoarei lor, Nelly Dean, cea care și spune povestea moșiei peste ani chiriașului de la moșia vecină, Thruscross Grange. Și spune totul cu o acuratețe incredibilă, fără a își ascunde în niciun fel faptele. Și cred cu tărie că ea ar fi putut schimba puțin destinele dacă ar fi fost mai deschisă la minte și mai receptivă la nevoile celor pe care îi servea…

După ce părinții copiilor mor, apare o rivalitate extraordinară între Heathcliff și fiul de drept, Hindley. Cu Catherine, sora lui Hindley, ajunge să aibă o relație ce trece dincolo de orice înțelegere. Firi libere, zburdalnice și independente, cei doi devin de nedespărțit, în ciuda diferențelor sociale, pe care Catherine le observă abia mai târziu, când intră în contact cu vecinii ei, familia Linton, cu copii mult mai educați, dar atât de nepotriviți cu firea lui Cathy… Păcat că ea, cu mintea de copil, se simte înjosită de statutul lui Heathcliff, trădându-i astfel încrederea fără să vrea, în ciuda iubirii arzătoare pe care i-o poartă. Și, așa cum era de așteptat, trece prin chinuri de neimaginat când prietenul ei iubit dispare un timp, apoi când el e în preajmă, dar soțul ei nu îl acceptă pe bărbatul rival în preajma soției sale, dintr-o gelozie justificată.

            Toate lucrurile se desfășoară sub semnul dramatismului și al suferinței izvorâte din acționarea împotriva firii. Singurul care își rămâne fidel lui însuși și scopului său este Heathcliff. Deși nu pot să spun că îl iubesc, am încercat să îl înțeleg și sunt sigură că, dacă ar fi primit măcar un strop de iubire și de bunăvoință, nu ar fi acționat nici el atât de rău, de diavolesc, de dorință acerbă de a provoca aceeași suferință pe care a primit-o în permanență. Îndrăgostit de Catherine, își pecetluiește soarta, mai ales după moartea prematură a acesteia. Apoi, ceea ce se întâmplă cu fiul lui Heathcliff, rezultat din relația cu tânăra Linton, care devine un copil rău și răsfățat, incapabil de empatie, sau cu micuța Cathy, fiica lui Catherine, cea naivă și un pic prea impertinentă, care sfârșește ca prizonieră la Heights, era de așteptat, pentru că tot răul acela nu avea cum să aducă ceva bun. Însă autoarea face dreptate la final și oferă pace și alinare personajelor sale, unora încă din timpul vieții, iar altora în moarte și dincolo de ea.

La răscruce de vânturi este un roman de o frumusețe rară în toată estetica urâtului folosită ca element de bază și în ciuda tuturor exploziilor de sentimente, de multe ori violente. Este o poveste care merită să treacă dincolo de timp.

Date despre carte:

  • Titlu: La răscruce de vânturi
  • Autor: Emily Bronte
  • Titlu original: Wuthering Heights
  • Traducere: Henriette Yvonne Stahl
  • Editura: Litera
  • Colecție: Carte pentru toți
  • Anul apariției: 2019
  • Număr de pagini: 480
  • Stele pe Goodreads: 5/5

Cartea poate fi achiziționată de pe Litera.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.