GABRIEL GARCIA MARQUEZ: UN VEAC DE SINGURĂTATE – RECENZIE

Dacă nu l-ai citit pe Gabriel Garcia Marquez până acum, poate ar fi mai indicat să îți arunci un ochi mai întâi peste Dragoste în vremea holerei sau Toamna patriarhului. Însă, dacă ești dintre cei care i-au gustat deja opera, atunci nu ai cum să nu te îndrăgostești de Un veac de singurătate, vârful de lance, icebergul întregii sale opere, capodopera spaniolă considerată a fi una dintre cele mai frumoase exponente ale genului, venind imediat după Don Quijote de la Mancha. Marquez te prinde în mrejele vrăjii sale și, asemenea țiganului Melchiade, te face să îți pierzi cu totul mințile și să te arunci cu capul înainte în poveste, fără putință de a mai reveni la realitate până la final. 

Gabriel Garcia Marquez nu este un autor pentru oricine, trebuie să fii puțin inițiat în literatura clasică și în operele de factură realistă, ce împletesc realismul magic cu alchimia, viața văzută că un întreg, încriptată printre destinele a șapte generații și frumusețea scrierii. Căci Marquez își țese poveștile, ca femeile acelea care stau la gura sobei spunând povești din timpuri de mult apuse. El este un țesător desăvârșit, dar ai nevoie de anumite chei pentru a îi pătrunde dulceața spunerii și acesta este și cazul romanului Un veac de singurătate, clasicul lunii noiembrie pentru mine, urmând tradiția începută deja pe grupul meu, pe care, grație prietenilor de la Libris, am reușit să îl am în ediția aceasta superbă de la Rao Clasic.

Un veac de singurătate este un roman fermecător, extrem de frumos scris și de închegat, care, dincolo de toate simbolurile prezente, ne prezintă lumea de la început până la sfârșit, de la geneză până la increat, purtându-ne pașii pe urmele eroilor de seamă ce nu se luptă cu morile de vânt, ci cu tainele universului, cu lumea nevăzută, cu nepătrunsul. Realul și fantasticul se împletesc cu măiestrie, devenind un tot unitar, care se întinde de-a lungul celor o sută de ani ce ne sunt prezentați.

Suntem invitați să pătrundem în această lume deopotrivă magică și malefică, să trecem pragul casei familiei Buendia, să îl cunoaștem pe puternicul Jose Aracadio, fondatorul locului, pe care știința și alchimia ajung să îl înnebunească, pe colonelul Aureliano, eroul Războiului Civil, pe Ursula, femeia maternă în jurul căreia se desfășoară totul, pe Pilar Tenera, ghicitoarea, pe Amaranta și Rebeca, pe Fernanda cea dubioasă. E o întreagă lume pe care Marquez o cuprinde între paginile romanului său, pe care o descrie în detaliu cu lumini și umbre, cu bucurii și necazuri, de la creare până la apocalipsă și, de ce nu, increat. Un fel de alchimie creată din cuvinte, simboluri, semne și semnificații.

Este un roman fluviu, care ne prezintă cele șapte generații grupate din spațiul atemporal al satului imaginar Macondo, situat undeva la o margine de lume. Autorul le scoate la suprafață una după alta, ca pe niște păpuși Matrioșka. Chiar când crezi că totul a ajuns la final, mai apare una. Istoria mamă și cele care o urmează sunt strâns unite între ele, vocile noilor generații sunt mereu bântuite de ecourile vocilor celor din trecut, vocile narative, combinațiile de situații și de nume, toate sunt halucinante și au un efect fascinant asupra cititorului.

Satul este spațiul perfect pentru ca personajele să prindă contur. Macondo este un spațiu lipsite de granițe, în care realismul magic e la el acasă. Pe parcursul întregii acțiuni, locul se dezvoltă, prosperă, cunoaște o populație înfloritoare, după care vede urâtul și îngrozitorul, lovit fiind de insomnii, furia civilizațiilor, războaie și altele asemenea. Însă, dincolo de tot, aproape întotdeauna reînvie, revine la viață, luptând contra decadenței și a morții. Macondo devine un simbol al unor dimensiuni sociale, religioase, politice și spirituale existente în America de Sud a secolului XX, devenind rama întregii povești, care este o istorie a omenirii de la geneză la apocalipsă.

Un veac de singurătate este un roman complex și extraordinar de frumos, care trebuie parcurs pentru a fi înțeles în întregime. Este mult mai greu să discuți despre el, dar fiecare pagină a sa se simte, te cuprinde sub vraja sa și ți se cuibărește adânc în suflet. Este un roman despre ciclicitatea timpului, despre păcat, desfrânare, incest, despre politică, precum și distrugerea iubirii. Viața și moartea se împletesc, se succed. E greu să deosebești realitatea de imaginar, fapt care face ca întreg romanul este sub semnul imaginarului, fapt care fascinează și te face să te îndrăgostești total de carte.

Date despre carte:

  • Titlu: Un veac singurătate
  • Autor: Gabriel Garcia Marquez
  • Traducere: Tudora Sandru-Mehedinți
  • Editura: Rao
  • Colecție: Rao Clasic
  • Anul apariției: 2015
  • Număr de pagini: 480
  • Stele pe Goodreads: 5/5

Cartea o găsiți pe site-ul Libris.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.