RETROSPECTIVA LIVREASCĂ A ANULUI 20222

Un an a ajuns la final, iar altul nou tocmai începe, cu o ciclicitate care deja își pierde puțin din semnificație. Nu mai există acel element de noutate care să îmi ofere entuziasm, însă îmi place să îmi fac bilanțul livresc o dată pe an, pentru a vedea exact cum stau la capitolul citit, ce a mers bine, ce ar putea fi îmbunătățit. Țin să menționez încă de pe acum că tot acest raport livresc este făcut în raport cu mine. Nu cred că există cititori care să piardă ceva, indiferent că citesc zece cărți pe an sau o sută. Suntem minunați pentru că ne aruncăm în aventuri nebănuite și pentru că ne dorim să ne menținem vie imaginația. Să ne îmbogățim lumea reală cu una fantastică sau să ne creștem cunoștințele legate de lumea înconjurătoare. Indiferent cât ați reușit să citiți în anul 2022, sunteți minunați, să nu uitați.

Revenind la mine, în anul 2022 am reușit să citesc 54 de cărți, deși, inițial, îmi propusesem 75. A fost un an cu atât de multe suișuri și coborâșuri, încât sunt mândră de mine că am reușit să citesc toate aceste cărți. Aș fi putut mai mult? Clar da, dar am preferat să îmi iau pauze atunci când am avut nevoie. Să îmi dau voie să plâng sau să râd în voie, să iau lecțiile din tot ceea ce viață mi-a oferit și să mă refugiez în cărți doar atunci când m-am simțit pregătită. Pot spune că am citit mai conștient și că mi-am ales mai cu grijă lecturile, iar asta clar este un câștig.

Am citit deopotrivă autori români și străini, clasici și contemporani, într-un raport destul de proporționat. Ce îmi propusesem și nu mi-a reușit, în schimb, a fost să citesc mai divers. Am reușit în partea de început a anului, când am citit oricum un pic mai mult, dar apoi am revenit la vechi obiceiuri și obișnuințe. Am citit cărți foarte bune, care au rămas cu mine încă, și am avut și lecturi mai puțin bune, dar nu extrem de dezamăgitoare, pentru că am învățat să aleg puțin mai conștient ceea ce citesc. Am mers dincolo de tipare și de ceea ce este la modă și am citit ceea ce am considerat că ar putea fi potrivit pentru mine. Am mai și greșit pe alocuri, însă, per total, a fost un an bun. Nu îmi dau seama cum a fost proporția bărbați versus femei autor, dar cred că am citit cam în mod egal. Am descoperit și cărțile în format audio, grație Voxa, iar asta a fost un mare bonus.

Cărțile care mi-au plăcut nespus

Iartă, crede în tine și mergi mai departe, de Vali Șerban, o carte plină de învățăminte, care te ajută să fii mai bun, mai optimist, mai plin de viață. Sunt pagini pe care le citești cu lacrimi în ochi, pentru că autoarea te obligă să te întorci spre tine. Îți oferă forță și o mare stare de bine la final.

Gambitul damei, de Walter Travis, o surpriză extrem de plăcută pentru mine. Este o carte absolut minunată despre performanță și posibilitatea de a ajunge sus în ciuda condiției de orfan. Performanța aduce cu sine multe lacrimi, dependențe, epuizare, rătăcire pe drum de la scopul inițial, dar toate luptele merită pe deplin. Trăiești fiecare partidă de șah în parte alături de Beth și emoția te acaparează cu fiecare pagină dată. Wow, ce carte!

Doamna Eminescu, de Georgiana Vâju – un adevărat festin literar, care te obligă să stai la masă cu personalități precum Eminescu, Slavici sau Caragiale. Abia aștept volumul al doilea!

Psihologia fricii, de Christopher Andre, o carte pe care o recomand tuturor celor care se confruntă cu anxietatea și atacurile de panică. Este de un real ajutor. Est e o carte ce explică cauzele și efectele fricilor, temerilor, angoaselor. Unele sunt moștenite ancestral, de la strămoși, altele sunt genetice, însă, indiferent de cauză, trebuie înțelese, disecate în bucăți mici și lucrat cu ele, astfel încât să ajungi la cea mai bună versiune a ta.

Clubul de carte secret al domnilor, de Lyssa Kay Adams, o comedie romantică minunat construită despre cum să îți refaci căsnicia cu ajutorul prietenilor și a cărților de dragoste. Am adorat efectiv romanul și am râs cu lacrimi citindu-l.

Dacă te apropii, de Jaqueline Woodson, o poveste care reușește să te scuture din temelii. O poveste de dragoste interrasială, între o fată albă și un băiat e culoare. Și o lume hâdă, încă incapabilă să trateze pe toată lumea în mod egal. Am plâns mult citind cartea.

Ceața albastră, de Irina Dumitru, o serie SF minunată, o poveste frumoasă, încărcată de enigme, care te face să te pierzi cu totul în lumea creată cu măiestrie.

Jackie și Maria, de Gill Paul, o biografie absolut minunată a două femei celebre, despre care ai crede că au toate motivele din lume pentru a fi extrem de fericite, dar care, în realitate, au trecut prin chinuri cumplite.

Sfârșitul șoaptelor, de Ruta Sepetys, o poveste dureroasă despre vitregia regimului comunist de dinainte de revoluția din decembrie 1989 și despre lupta și pierderile personale pentru binele comun: liberate și eliberare.

Toate florile Parisului, de Sarah Jio, două povești de viață și două destine împletite prin prisma Parisului, a unui apartament și a durerii. Caroline devine amnezică, dar povestea ei de viață este tristă. A pierdut un copil și fuge de prezent. Celine este un pe jumătate evreică. Devine proprietatea unui ofițer german alături de fetița ei, ascunsă într-o  cameră secretă. O carte caldă, două povești pline de emoție și un stil minunat.

Ultima călătorie, de Santa Montefiore, o autoare care mi-a devenit extrem de dragă și o carte încântătoare despre regăsirea de sine. Mister, poveste de dragoste din cel de Al Doilea Război Mondial și imagini de vis din Incantellaria, coasta Amalfi, Italia.

Oameni fără piele, de Suzănica Tănase, o poveste dureroasă, un soi de poem în proză, care scoate la iveală durerea pierderii de sine a emigrantului. O carte care taie în carne vie.

Mariette. Muza și inspirația lui Jules Verne, de Cosmisian, o poveste magică despre stigmatizare și împletirea mai multor lumi cu ajutorul prafului de stele. Realism magic și o scriere aproape lirică.

Care dintre noi, de Chris Simion, povestea autoarei despre lupta ei cu cancerul. Motivantă, dătătoare de putere și speranță. Am plâns enorm, dar am iubit cartea.

Cele două vieți ale Lydiei Bird, de Josie Silver, o poveste extrem de emoționantă și de bine închegată despre pierdere și recompunere în urma marilor dureri. Este o lecție de viață în sine și tare bine mi-a prins după pierderile suferite anul acesta.

Privighetoarea, de Kristin Hannah, o poveste absolut superbă, plină de emoție, despre lupta femeilor din timpul celor de Al Doilea Război Mondial.

Dezamăgiri ale anului

Nu au fost multe, dar au fost câteva. Nu înseamnă că nu sunt cărți bune, ci doar că eu nu am rezonat foarte tare cu ele.

Împăratul muștelor, de William Golding, o carte cu un subiect dur: libertatea absolută conduce la haos și la adevărata natură umană, una violentă, capabilă de mult rău. Însă, o lectură greoaie, din cauza stilului laconic, fragmentar, cu o acțiune slab conturată.

Pelerinul vrăjit, de Nikolai Leskov este o lectură plăcută, dar destul de greoaie. Trebuie ținut cont de faptul că este un roman scris de un rus, iar dacă nu ai mai citit, îți trebuie puțină adaptare la modul de frazare și de punere în scenă a acțiunii. Autorii ruși au o formă mai dramatică de exprimare, iar Leskov merge mult și pe elementul religios, dus puțin la extrem. Dar, odată trecut de aceste bariere, descoperi un frumos basm rusesc, plin de aventură pe diverse tărâmuri, în care animalele nu sunt neapărat magice, vrăjite, dar au darul de a îl scoate pe om din necazuri. Începutul e destul de greoi și îți trebuie un mic exercițiu de voință pentru a nu abandona cartea și mai există pasaje destul de lente, care plictisesc, pe parcursul citirii romanului, însă nici nu te lasă să o abandonezi. Dincolo de pelerinul vrăjit, Fliaghin, cartea în sine are un soi de magie a sa, care nu te lasă să îi mai dai drumul odată ce a început-o. Am avut un soi de relație hate-love pe toată durata citirii ei, însă, în mare, nu mi-a displăcut. Mi-am dorit să văd până unde anume își poate duce autorul personajul și îl duce destul de departe.

Psihogenealogia și rănile din familie, de Anne Ancelin Schutzenberger, deși m-a ajutat enorm, este o lectură destul de greoaie din cauza termenilor de specialitate folosiți în exces, dar, altfel, este un bun punct de plecare pentru a înțelege traumele colective, moștenite transgenerațional.

Ghidul unui călugăr pentru curățenia casei și a minții, de Shoukai Matsumoto, deși e un ghid plăcut, nu consider că aduce cu sine chestiuni nemaiîntâlnite, nemaivăzute, inedite, ci doar chestii simple. Nu a fost exact ce mă așteptam să fie.

Partea îngerilor, de Bruno Combes, din cauza personajelor construite pe lipsă de înțelegere și empatie. Dacă pe Lisa am înțeles-o cu toate fragilitățile sale și cu acțiunile uneori lipsite de substanță, de o formă concretă, dacă pe ea suferința o face de multe ori irațională sau excesiv de geloasă, pe Hugo, soțul ei, sau pe doctorul terapeut nu i-am înțeles deloc atunci când îi cer Lisei să nu mai cerceteze viața lui Alice, să nu se mai arunce în cercetarea vieții altora, în loc să se ocupe de propriile probleme. Este o femeie care suferă cumplit, care a pierdut o bucată importantă ruptă din ea, ce contează că face o obsesie din descoperirea poveștii unei femei care azi nu mai există? Nu mai bine se aruncă în astfel de cercetări decât să fie o legumă, o umbră a celei de odinioară? Ce e rău din a își muta gândul de la moartea fiului ei într-o cu totul altă direcție? În definitiv, fiecare trece prin suferință diferit și se reconstruiește așa cum poate…

Cam așa a arătat anul meu livresc. Nu am pus la socoteală romanele la care am lucrat, pe care vă invit să le descoperiți voi. Au fost ceva la număr și vă voi vorbi despre ele într-o postare separată. În 2023, îmi propun să citesc ceva mai divers, lecturi mai din toate colțurile lumii, pentru diversitate. Altfel, la challenge-ul de pe Goodreads, am setat tot 75 de cărți pentru anul în curs.

Cum a arătat anul vostru 2022 în materie de cărți? Ce planuri livrești aveți pentru 2023?