KATHLEEN GLASGOW ȘI LIZ LAWSON: AGATHELE – RECENZIE

Am început Agathele de Kathleen Glasgow și Liz Lawson mai mult dintr-o glumă, ca un joc, un pariu cu mine cea plictisită, care a zis hai să vedem ce e și cu romanul acesta nou de la o autoare dragă mie. Citeam cu totul altceva, așa că începutul random al altei cărți chiar nu era în plan. Însă a reușit să îmi dea toate celelalte planuri peste cap și, cum am avut câteva clipe libere, cu Alice și Iris am fost. Trebuia să văd unde anume vor duce autoarele întreaga acțiune și, recunosc, deși sunt o cititoare avidă de thrillere, chiar au reușit să mă ducă pe pista greșită și să cred până la final că altul era criminalul.

Agathele a fost plăcere vinovată zilele acestea, recunosc, și am citit cu sufletul la gură absolut fiecare pagină în parte, chiar dacă, inițial, nu mi se păruse wow și cam trasă de păr. Dar a fost un roman catchy, care reușește să te țină între paginile sale până la ultima pagină și asta mi-a plăcut. Nu am mai avut de ceva timp o asemenea relație cu o carte și îmi era dor. Iar autoarele reușesc să îți inducă, dincolo de misterul care irupe încă de la început în Castle Cove, un loc idilic din California, de diferențele sociale dintre bogați și săraci, speranța că, dincolo de orice rău, se poate naște binele, că prietenia adevărată se poate naște în cele mai vitrege condiții și că durerea poate uni inimile. Am recunoscut stilul în forță al lui Glasgow și am vărsat lacrimi pe alocuri. În plus, mi s-a făcut un dor teribil de cărțile Agathei Christie, motorul întregii acțiuni, acel personaj din umbră care, deși absent, le oferă curaj tuturor celorlalte caractere să meargă pe firul faptelor pentru a afla adevărul. Romanul are un puternic vibe de cărțile cu Hercule Poirot și Miss Marple, dar și de Nancy Drew combinat cu Veronica Mars. E captivant ca structură, nu neapărat și ca formă. Dar da, m-a prins tare în mrejele sale.

Agathele – misterele de la Castle Cove

Romanul are acțiunea plasată într-un loc idilic: Castle Cove, un orășel din California situat pe malul oceanului. Pare desprins din zona Hollywood: petreceri, muzică, voie bună și adolescenți care vor să se distreze. Însă, dincolo de toată această atmosferă un pic superficială, la fel cum este și începutul cărții de altfel (un pic exagerat, un pic tras de păr și lipsit de substanță), se ascunde un miez mult mai profund: personajele, în majoritate, sunt copii de bani gata, care au tot ce își doresc la picioare, dar, în realitate, sunt extrem de singuri și de singuratici. Prietenii se droghează între ei pentru a își fura iubiții mult râvniți, oamenii nu sunt cine spun că sunt, părinții nu sunt niciodată prezenți, prieteniile sunt de suprafață, iar fericirea prea puțin prezentă.

Liceul din Castle Cove are taberele deja formate. La baza de sus a piramidei sociale, sunt Elitele, din care face parte și Alice, iar jos de tot se află cei neștiuți de nimeni, Exclușii, din care face parte și Iris.

Alice a fugit de acasă în trecut, imediat ce și-a pierdut prietena cea mai bună, Brooke Donovan, care i-a furat iubitul, pe Steve Anderson. Acum, niciunul dintre vechii ei prieteni nu o mai vrea alături, iar nici părinții ei nu sunt tocmai prezenți. Nu învață foarte bine, are nevoie de terapie, iar Iris pare a fi tocmai bună pentru a o ajuta cu studiul. Însă Iris, la rândul ei, ascunde un secret teribil: a fost victima violenței domestice și tot ce își dorește e să fugă cât mai departe de cel care le-a făcut rău ei și mamei sale, așa că vânează banii/îi invidiază pe cei care au bani.

Cele două devin un fel de Bonnie și Clyde și încearcă să descopere misterul dispariției și mai apoi vinovatul în uciderea lui Brooke Donovan. Sunt agile, inteligente și au ajutor din exterior. E puțin trasă de păr investigația lor, dar, în egală măsură, e catchy și te prinde ca într-o vrajă, făcându-te să îți dorești să afli unde conduc toate astea. Iar ițele se încâlcesc rău de tot, pentru că atât iubitul, Steve, pare vinovat, căci nu își mai amintește ce s-a întâmplat în acea noapte, imediat după ce și-a îmbrâncit iubita la o petrecere, cât și tatăl ei, antrenorul Donovan, cel care nu pare îngrijorat de dispariția fetei sale. Lucrurile se complică pe parcurs, nimeni nu e cine pare a fi și răsturnările de situație se țin lanț.

Însă, dincolo de a fi o carte despre dezlegarea misterelor, Agathele este un roman al familiei și al prieteniei. Uneori, în zbaterea lor pentru o lume mai bună, părinții își neglijează copiii, iar acest fapt lasă urme adânci în sufletele lor, căci se simt neglijați și neiubiți. Prietenii nu toți sunt adevărați, dar, atunci când dai peste cel decis să îți stea alături, indiferent de cât din tine îi arăți, atunci este important să păstrezi astfel de oameni alături.

Am iubit modul în care este construită relația dintre Alice și Iris, care sunt, într-un fel, personaje antagonice, provenite din medii complet diferite, dar care ascund atât de multe în spatele măștilor sociale. Am iubit răsturnările de situație, care te fac să rămâi agățat de poveste pe tot parcursul citirii. Nu mi-a plăcut începutul ușor tras de păr și exagerat și nici finalul, care este cam grăbit. Însă, per total, Agathele este un roman pe care îl recomand. Nu este vreo capodoperă, dar reușește să te țină prins în poveste.