KATE MORTON: GRĂDINA UITATĂ – RECENZIE

Nu mă voi sătura niciodată să citesc despre Anglia și, mai cu seamă, despre acea Anglie puternic industrializată, în care trecutul acela întunecat al acestei țări atât de dragi mie revine la viață. Nu am știut exact că este vorba despre asta atunci când prietenii de la Libris, cei care îmi asigură mereu doza de lectură necesară supraviețuirii în această lume închistată în probleme, m-au făcut mândra posesoare a unui nou roman scris de una dintre autoarele mele de suflet, Kate Morton. Romanul acesta, Grădina uitată, cred că este unul dintre cele mai frumoase pe care le-am citit de la ea și tind să le dau dreptate tuturor cititorilor care mi-au spus asta atunci când au văzut ce anume citesc.

Grădina uitată este o adevărată bijuterie literară, o capodoperă care cu siguranță va deveni o referință în istoria literaturii. Este un roman scris în note atât de profunde și de măiestru croite încât nu ai cum să nu te îndrăgostești, să nu te afunzi cu totul în interiorul paginilor sale și să călătorești pe aripi de poveste pe urmele pașilor personajelor sale. Cu o atmosferă pur gotică și un pic creepy pe alocuri, cartea de față îți arată cum fantomele trecutului pot să te bântuie chiar și în prezent dacă nu ești atent la semne și încerci să le alungi. E nevoie să le înțelegi pe deplin ca să mergi mai departe în viață.

Am iubit faptul că acțiunea începe în Australia, un loc în care nu ajung foarte des prin intermediul călătoriilor mele literare, pentru a se continua cu unul dintre spațiile cele mai dragi mie, Anglia. Autoarea ne prezintă trei fire narative principale și alte câteva secundare, pe care le țese cu măiestrie, de parcă ar fi o bătrână ce își țese lâna la gura sobei. Însă, ea nu face fire măiestre, ci construiește un adevărat bastion, unul bântuit de vechi iluzii, de pașii unor oameni care poate nu au acționat întotdeauna așa cum ar fi trebuit, dar întotdeauna au făcut așa cum au știut cel mai bine. Conacul Blackhurst devine un personaj în sine, iar Cromwell un loc al poveștilor bine construite.

Grădina uitată – un roman al emoțiilor felurite

Romanul lui Kate Morton te trece prin toate emoțiile posibile. Plângi cu lacrimi amare aflând poveștile personajelor, îți strângi degetele cu putere în palme pentru a masca neputința în fața nedreptăților pe care le suferă personajele, devii vulnerabil, devii plăpând asemenea florilor din grădina uitată de timp, te agăți de speranțe fără nume și te minunezi de cât de duali pot fi oamenii de cele mai multe ori. Vă cer doar să aveți puțintică răbdare cu cartea asta, pentru că ițele se contopesc și se amestecă între ele în asemenea măsură, încât pot deveni un hățiș destul de alambicat, în care te poți cu ușurință pierde. Însă, dacă aveți răbdare, odată ce vă veți învăța cu stilul de scriere, vă promit că nu o să regretați.

Kate Morton are o fascinație pentru mister, pentru povești care te bântuie, pentru bătrâni cu taine, iar acesta nu mai este deja un secret pentru nimeni. Nu se dezice de toate acestea nici aici. Sunt elemente extrem de prezente, ca un fel de semnătură personală.

Există trei fire narative, unul situat în preajma Primului Război Mondial, altul în anul 1970, iar cel de al treilea mult mai apropiat de prezent, în 2005. Pe măsură ce te afunzi printre pagini, încerci să deslușești tainele, ceea ce nu îți iese neapărat, pentru că autoarea reușește să te surprindă cu fiecare nouă întorsătură neașteptată de situație.

Astfel, o cunoaștem pe fetița care se ascunde pe puntea unui vapor, lăsată acolo de o așa numită Autoare, care îi cere să se joace de-a identitatea. Tema abandonului apare cu o recurență puternică în roman, pentru că fie moartea, fie iresponsabilitatea le face pe copile, personajele centrale ale cărții, să ajungă oarecum singure pe lume și dornice să testeze multe lucruri pentru a umple golurile rămase în urmă.

Fetița are un geamantan cu ceva cărți la interior și continuă acest joc chiar și când ajunge într-o familie din Australia. Aici, primește o nouă identitate, devine Nell, și pentru că trauma se joacă cu ea, Nell uită de cine a fost înainte de asta. Însă, deși o iubesc ca pe propria fiică sau poate chiar mai mult, tatăl decide să îi spună adevărul pe când ajunge la douăzeci și unu de ani. Acesta este un fel de început al declinului pentru Nell, care caută să își cunoască rădăcinile, însă, din cauza fiicei sale, nu reușește cu adevărat niciodată. A trebuit să rămână în Australia pentru a își crește nepoata, pe Cassandra.

Cassandra la rândul ei este un copil abandonat. Mama sa, fiica lui Nell, o aruncă în casa propriei mame ca pe un fel de balast, ca pe un cadou nedorit al sorții. Însă, într-un fel, acest fapt și creează legătura minunată dintre cele două, care devin de nedespărțit. Astfel, la moartea lui Nell, Cassandra află de adevărul bunicii sale și pleacă în Anglia, în încercarea de a afla adevărul, de a descifra misterul ca un adevărat detectiv, numai că acest fapt o poartă, în realitate, într-o adevărată călătorie inițiatică.

Cea de a treia poveste, preferata mea, ne duce înapoi în Londra industrializată, unde mica Eliza își trăiește traiul nefericit, ca slujnică în casa unei femei absurd de crudă. Își pierduse mama, curând și fratele, iar ca evadare, începe să țeasă povești. Partea asta este favorita mea, cu toată partea întunecată a Londrei, cu toată mizeria și fumul, cu toată nebunia acelor timpuri, în puternică discrepanță cu lumea aristocrată.

Grădina uitată este o carte absolut minunată, care te face să uiți cu totul de lumea din jur, aventurându-te pe urmele personajelor minunat construite, din dorința de a descifra toate tainele țesute cu măiestrie de către Kate Morton. O saga de familie minunat scrisă.