FLORIN BUHARU: ÎNVIEREA – CARTEA ÎNTÂI DIN SERIA VÂNĂTORII PROSCRIȘI – PREZENTARE DE CARTE

        Anul 2019 a adus o schimbare în ceea ce privește parcursul meu profesional și am acceptat o nouă provocare, aceea de a fi editor al editurii Celestium. Primul meu proiect, care îmi este extrem de drag, vă așteaptă să îl descoperiți. Va fi curând disponibil pentru precomandă pe site-ul editurii. Autorul, Florin … Continuă să citești FLORIN BUHARU: ÎNVIEREA – CARTEA ÎNTÂI DIN SERIA VÂNĂTORII PROSCRIȘI – PREZENTARE DE CARTE

O CĂLĂTORIE PRINTRE CĂRȚILE ANULUI 2018. TOPUL CELOR MAI IUBITE CĂRȚI ALE ANULUI TRECUT

       Anul 2018 a fost plin de lecturi, am citit 126 de cărți, iar dintre acestea puține au fost dezamăgitoare. Am avut parte de lecturi minunate, pline de farmec, am descoperit autori noi, care s-au transformat în prieteni de preț, am petrecut clipe de vis în compania unor romane de suflet și m-am … Continuă să citești O CĂLĂTORIE PRINTRE CĂRȚILE ANULUI 2018. TOPUL CELOR MAI IUBITE CĂRȚI ALE ANULUI TRECUT

PE FILE DE POVESTE: CĂRȚI CITITE ÎN LUNA NOIEMBRIE

„Din tuspatru părţi a lumei se ridică-nalt pe ceruri, ~ Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri. ~ Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori ~ Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori.Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăţ călare! ~ Vântul şuieră prin hornuri, răspândind înfiorare. ~ Boii rag, caii rânchează, cânii latră la un … Continuă să citești PE FILE DE POVESTE: CĂRȚI CITITE ÎN LUNA NOIEMBRIE

LAURA ȘTIRBU: COPIII DIN CEAȚĂ (VICONTELE VERENȚEI PIERDUTE #2 – EDITURA QUANTUM PUBLISHES) – RECENZIE

        „Vicontele Verenței Pierdute” este o serie fantasy feerică, având o acțiune inedită ce ne poartă pașii printr-o zonă literară cu totul nouă și singulară pe plaiul miortic, aceea a Valahiei Unite, dominată de academii Vel, dragoni și eroi de basm. Autoarea, Laura Știrbu, ne transpune într-o lume magică, de care ajungem … Continuă să citești LAURA ȘTIRBU: COPIII DIN CEAȚĂ (VICONTELE VERENȚEI PIERDUTE #2 – EDITURA QUANTUM PUBLISHES) – RECENZIE

MIRCEA ELIADE: MAITREYI SAU O POVESTE DE DRAGOSTE CA UN MIRACOL – RECENZIE

       „«Maitreyi» este un miracol împlinit... Fiecărui timp, probabil, îi trebuie o carte frumoasă de iubire. «Daphnis și Chloe», «Paul et Virginie». «Maitreyi» este această carte de iubire. Destinul l-a solicitat pe Mircea Eliade să o scrie și să ne-o dea.”         (Mihail Sebastian)       Mircea Eliade este un autor … Continuă să citești MIRCEA ELIADE: MAITREYI SAU O POVESTE DE DRAGOSTE CA UN MIRACOL – RECENZIE

SANDRA COROIAN:: M.O.O.N. (EDITURA QUANTUM PUBLISHERS) – RECENZIE

       „(...) În faptă, lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă.”        (Mihai Eminescu - „Sărmanul Dionis”)  … Continuă să citești SANDRA COROIAN:: M.O.O.N. (EDITURA QUANTUM PUBLISHERS) – RECENZIE