Finalul lunii ianuarie m-a adus la numeroase cine festive în compania unor oameni mari ai literaturii românești, marii clasici umanizați cumva de o autoare contemporană, cu o mare dragoste față de tot ceea ce înseamnă romanele cărora timpul le-a demonstrat valoarea, Georgiana Vâju. Am stat în același loc cu Eminescu, Slavici, Creangă, Maiorescu, pe scurt, … Continuă să citești GEORGIANA VÂJU: DOAMNA EMINESCU (CARTEA ÎNTÂI) – RECENZIE
Etichetă: poet
NEIL MCGREGOR: ZBORUL GÂNDULUI SAU NEMĂRGINITA AȘTEPTARE A VREMII – RECENZIE
Într-o lume tot mai nebună, reușim să ne păstrăm mințile întregi doar întorcându-ne spre frumos, spre artă și spre una dintre cele mai frumoase forme ale sale: poezia, pictura realizată prin intermediul cuvântului. E zbor cu aripile larg deschise spre înaltul senin al cerului, e balsam pentru suflet și devorare a tuturor patimilor interioare. Nu … Continuă să citești NEIL MCGREGOR: ZBORUL GÂNDULUI SAU NEMĂRGINITA AȘTEPTARE A VREMII – RECENZIE
INVITAȚIE LA FILM: DEAD POETS SOCIETY (CERCUL POEȚILOR DISPĂRUȚI)
În ultimul timp, îmi place mai mult să mă uit la filme mai vechi decât la cele nou apărute pe piață. Mi se pare că cele care au mai mult de zece ani au o anumită dulceață și un mesaj mult mai puternic decât cele recente, care par să meargă toate pe același tipar și … Continuă să citești INVITAȚIE LA FILM: DEAD POETS SOCIETY (CERCUL POEȚILOR DISPĂRUȚI)
INTERVIU CU AUTORUL VALENTIN MIHĂILĂ
Astăzi, vă invit să îl cunoașteți mai bine pe autorul Valentin Mihăilă. Este o voce tânără a literaturii române, însă cu o forța extraordinară a cuvântului scris. El scrijelește în suflete versuri minunate și pline de sensibilitate, pe o tematică diversă. Citindu-i scrierile, nu ai cum sa nu te contopești cu gândurile sale și să … Continuă să citești INTERVIU CU AUTORUL VALENTIN MIHĂILĂ