JI-MIN LEE: EU ȘI MARILYN – RECENZIE

Mi-am promis că anul acesta voi ieși puțin din zona mea de confort și mă voi îndrepta spre romane și autori din afara acesteia, călătorind pe aripi de poveste până la capătul lumii. Așa că m-am îndreptat frumos spre site-ul prietenilor de la Libris și am ales de acolo o carte care m-a atras prin titlu și imagine, deși nu sunt neapărat o fană a măreței Marilyn Monroe: Eu și Marilyn de Ji-Min Lee. M-a atras încă din primele momente și am fost curioasă să descopăr ce istorii de viață ascunde între filele sale. Iar ceea ce am descoperit m-a șocat, m-a impresionat și, în egală măsură, m-a făcut să vărs lacrimi amare ca femeie care deplânge soarta miilor de femei obligate să treacă prin iad pe pământ din cauza dorinței de putere a unor oameni asemenea mie și ție.

Eu și Marilyn este o ficțiune istorică ce împletește elementele romantice cu cele de spionaj. Nu este extrem de lungă și cred că mi-ar fi plăcut să aibă și o continuare, dar este o lectură extrem de profundă, cu semnificații adânci și ramificații ale poveștii ce ajung direct în suflet și refuză să se mai dea duse de acolo. Este un roman cu și despre femei puternice, acele femei obișnuite, cu toate durerile pe care un război le poate aduce cu sine, cu toate rănile pe care pierderea celor dragi le provoacă, cu vulnerabilități care te fac umană, care privesc spre celebrități cu o oarecare invidie, asta până când realizează că și acestea sunt la fel de slabe și de vulnerabile ca ele, în ciuda succesului la care toate visau.

Ji-Min Lee vorbește despre acele femei reale, despre cele care se află în spatele oricărei acțiuni mărețe, care luptă cot la cot cu bărbații, chiar dacă ele o fac oarecum din umbră. Poate tocmai de aceea cartea asta ți se lipește pur și simplu de suflet încă de la primele pagini. Începe în forță și cred că asta m-a atras încă din primul moment și m-a făcut să mă îndrăgostesc de povestea lui Alice sau, pe numele ei real, Aesun:

„Plec la muncă gândindu-mă la moarte. Știu prea bine că niciunul dintre cei care merg la serviciu în Seul nu e fericit, dar eu sunt, fără îndoială, cea mai nefericită dintre toți.”

Romanul continuă în același mod, cu o forță pe care nu ai cum să i-o bănuiești văzându-i coperta. Este unul duios și captivant în egală măsură despre femei care luptă în fiecare clipă să se împace cu nedreptatea unei lumi crude și nedrepte, cu absența persoanei iubite, care nu s-a dovedit a fi la nivelul așteptărilor inițiale, cu noua lume de după război, când societatea încearcă să se recompună din mici crâmpeie de fragilitate și când umbrele trecutului încă le trec peste chipuri, chinuindu-le și făcându-le existența prezentă închistată în dureri fără nume și extrem de greu de suportat. E nevoie de timp pentru a se putea pune pansamente peste suflete. Unele care nu vor mai fi ca înainte de război. E o antiteză între naivitatea de dinainte de marea luptă între Nord și Sud și trezirea bruscă la realitate din prezent, când supraviețuirea fizică nu mai este neapărat o problemă, dar chinurile interioare sunt mai intense ca oricând.

Eu și Marilyn – roman al contrastelor și al femeilor puternice prin vulnerabilitatea lor

Ji-Min Lee ne prezintă o parte mult mai puțin cunoscută a istoriei lumii, una destul de ascunsă pentru noi, occidentalii. Nu am citit până acum nimic despre așa numitul „război uitat” din Coreea, unul despre separarea dintre Nord și Sud, în care Nordul atacă, iar Sudul devine spațiu sigur pentru toți cei care se refugiază de brutalitatea unui război nedrept, care lasă mamele fără copii și femeile cu mințile pierdute, luptându-se ca încet, încet să revină la o normalitate ce le este străină după ce au văzut orori de neimaginat. Ne poartă pașii printre evenimente prezente, în anul 1954, la doar șase luni după încheierea armistițiului, când lumea își oblojește încă rănile, cu un slalom printre evenimentele care au precedat totul, undeva între 1947 și 1949.

Autoarea pornește întreaga acțiune de la o fotografie: cea a lui Marilyn Monroe cântând în Coreea de după război, adulată de soldații care au luat-o drept idol sau totem în timpul luptelor, fotografia ei făcându-i să îndure mult mai ușor toate ororile la care au fost martori. Pornind de la aceasta, împletește o poveste de o sensibilitate aparte despre o femeie care a văzut iadul pe pământ, care a pierdut absolut totul într-un război absurd, pe care nu îl prevăzuse în naivitatea tinereții sale, Alice, cea care a pendulat între dragostea a doi bărbați, dar care după război a rămas singură și neînțeleasă de nimeni, și despre o femeie care cucerește mase întregi de bărbați, care pare a avea o lume întreagă la picioare, dar care nu are nimic din ceea ce afișează, Marilyn Monroe, pentru că bărbatul care contează cu adevărat pentru ea nu îi este alături; tot la fel de singură este.

Eu și Marilyn plonjează pe apele tulburi ale unui feminism și unei emancipări care nu părea posibilă atunci, însă adevărul este că personajele feminine din această carte trec cu mult peste timpul lor și devin un fel de pioniere pentru lumea viitoare. Alice, așa cum a primit numele de la unul dintre amanții săi, pare a se disocia total de Aesun, femeia coreeancă venită în Seul pentru a câștiga un ban în plus, o artistă, pasionată de artă și desen. Însă găsește un Seul oarecum fragmentat, care nu are neapărat loc pentru femei. Se angajează într-o relație interzisă cu un bărbat însurat, care pare să devină dragostea vieții sale. Însă, viața i-l scoate în cale pe prietenul acestuia, care pare a o înțelege în totalitate, iar ea cedează, până când lucrurile se dovedesc a nu sta deloc așa cum credea ea. Trece prin război și este traumatizată de ceea ce trăiește în această perioadă, de toate suferințele și lucrurile aproape suprarealiste la care este supusă, fapt care o face ca acum să își vopsească părul într-o culoare total nepotrivită, pentru a își masca părul albit înainte de vreme, dar și pentru a se auto pedepsi oarecum pentru tot ce crede că ar fi putut să facă și nu a făcut-o.

Am iubit faptul că toate evenimentele ne sunt prezentate gradual, cât pentru a ne pregăti sufletele pentru toate rele care vor urma, pentru ceea ce nici măcar nu putem bănui la începutul romanului, când totul pare a sta oarecum sub semnul clișeului și al superficialității. Totul ni se oferă puțin câte puțin, cât pentru a fi gata pentru toată durerea ce urmează. Însă, recunosc, nu am fost gata pentru nimic. Realitatea din partea a doua a romanului și din final a fost atât de puternică, de profundă și de dureroasă încât m-a aruncat pur și simplu în focul suferinței. Am vărsat lacrimi amare citind și nu am putut să nu îmi imaginez toate evenimentele prezente acolo și să nu mă gândesc la câte realități ale războiului ne sunt încă ascunse pentru că oamenii care au trăit realitatea lui nu pot să vorbească despre tot ceea ce și-ar dori din suflet să uite, ca și cum nici măcar nu ar fi fost vreodată acolo.

În plan secund, o avem pe Marilyn Monroe, care deja era o divă și căsătorită cu un celebru jucător de baseball. Toți soldații o adoră și pare să aibă fler la oameni, însă Alice, cea desemnată să îi fie traducător în scurta ei călătorie prin Coreea, unde ține multiple concerte, la cererea soldaților care o doreau. Nu este bărbat care să nu și-o dorească și femeie care să nu o invidieze, însă Alice remarcă în ea propria imagine, un fel de reflecție în oglindă. Un suflet anxios, care suferă de atacuri de panică frecvente, care a trecut prin greutăți fără nume, poate recunoaște un suflet asemănător. Are o lume la picioare, dar nimeni nu îi este cu adevărat alături. Soțul ei îi este aproape străin, iar diva din spatele scenei este o femeie asemenea lui Alice, sfârtecată în bucăți mici de fragilitate. Însă ea ne apare doar din mărturiile traducătoarei sale, pentru că în prim plan aici nu sunt americanii, chit că ei au cucerit zona, ci femeile coreene de după război, cu toate durerile și cu pierderile de sine, cu mințile împrăștiate după ce au îngropat copii, soți, părinți și au scăpat din iadul pe pământ călătorind pe vase supraaglomerate, umăr la umăr cu alți refugiați din Nord. Avem și ceva elemente de spionaj, care m-au încântat și care mi s-a părut că au oferit o altă savoare romanului.

Eu și Marilyn este o carte cu o poveste puternică, duioasă și captivantă în egală măsură, dureroasă și dătătoare de speranță și putere deopotrivă.