CĂLĂTOR PRIN TIMP: VACANȚA LA MARE DE ODINIOARĂ VERSUS CEA DIN PREZENT

Visez de foarte mult timp la o vacanță doar a mea, la o pauză de la tot și de la toate, de la toată alergătura, de la tot stresul și de la toate angoasele. Am o nevoie stringentă de asta și tocmai de aceea am plănuit din timp tot ceea ce îmi doresc să fac și unde vreau să merg. Am ales Grecia, bineînțeles, cu insula sa cea plină de oferte în ceea ce privește distracția, căci are de toate, cluburi de noapte, plaje minunate, restaurante și hoteluri fel de fel. Vorbesc despre Corfu, normal, locul meu de suflet. Mă aflu acum în locul minune, pe internet, căutând prin multitudinea de oferte Early Booking prezente aici, pentru a fi sigură ca voi avea parte de cea mai minunată vacanță în Grecia dintotdeauna și de cazarea cea mai profitabilă. De data asta, va fi diferit, nu voi lăsa nimic negândit. Normal, prin programul Early Booking, prietenul meu de ceva vreme deja, voi găsi cele mai bune oferte de cazare, căci am posibilitatea să compar prețurile și condițiile. În plus, stau comod pe scaunul de acasă și am parte de adevărate tururi virtuale prin hotelurile și pensiunile din Corfu, ceea ce îmi permite să aleg ceea ce este cel mai bine pentru mine.

Deja mintea mi se duce la plajă, la ape limpezi precum cristalul, pe fundul cărora poți vedea nisipul fin, la locuri alese cu grijă, pentru a nu da de aricii de mare, la restaurantele grecești, afaceri de familie, cu oamenii calzi și primitori, gata oricând să te servească în cel mai frumos mod cu putință, la fructe de mare și caracatiță servite într-un mod în care doar grecii știu să o facă, la muzica grecească, atât de dragă mie și la peisajele de vis, desprinse parcă din vederile primite pe vremuri de la rudele care aveau șansa de a vedea ceva mai mult decât România. Le vedeam cu greu atunci, căci erau verificate cu atenție, însă mai ajungeau la noi niște cărți poștale cu poze feerice, la care nici măcar nu visam pe atunci.

Cu gândul la concediile de altădată, de dinainte de ’89, alături de părinții mei, am observat dintr-odată o rețea de fire în fața mea, de diferite culori. Parcă aveam un mileu din acelea vechi, folosite pe televizor în Epoca de Aur, de dinainte de revoluție, cu fire albe, aurii, argintii, roșii și albastre. Le simțeam cum se joacă prin fața ochilor meu și deveneau din ce în ce mai palpabile. Simt că pot să le ating și parcă mă îmbie să trag de ele, pentru a le descâlci. Nu știu de ce, dar trag de firul cel mai colorat, cel care parcă are un clopoțel legat de el, care sună tare, tare în capul meu și mă face să vreau să îl aduc mai aproape. Apuc cu putere firul roșu și îl înconjor cu putere în jurul încheieturii mele. Deodată, simt cum un curent puternic mă trage în spate cu putere și mă trezesc pe o plajă cu oameni îmbrăcați cu costume de baie ciudate, specifice anilor ’80, și cu muzică veche răsunând dinspre teatrele și scenele ascunse deocamdată privirii mele. Mă frec la ochi, căci văd Obeliscul de la Costinești și mulți, mulți tineri în jurul meu, dar nu văd nebunia pe care o știu eu. Nu înțeleg ce caut aici, dar firele au dispărut acum din calea mea și totul devine extrem de real.

Vacanțe trecute și prezente, asemănări și deosebiri

Mă uit în jurul meu și oamenii par mult mai calmi, mai liniștiți. Nu tu oameni pe telefon sau pe tablete, nu tu copii pierduți în jocurile lor, ci persoane care vorbesc unele cu altele, construind castele din nisip sau aruncându-se în valurile înspumate. Întreb pe cel aflat la dreapta mea de un punct unde să funcționeze internetul, pentru a putea trimite un mesaj acasă iubitului meu, să vină să mă ia, căci semnalul la telefon mi-a dispărut cu totul. Omul se uită ciudat la mine și mă întreabă ce e acela internet. Cred că ochii mei s-au mărit la fel de tare cât sunt și ai lui în prezent. Întreb anul. Mi se spune că e vara lui 1989. Deja tremur, nu știu cum de am ajuns aici. Da, mă gândeam la trecut, dar nu voiam efectiv să fiu aici…

Mă uit spre șosea și nu văd marea de mașini. Sunt câteva Dacii, nu neapărat 1300, că recunosc și 1100 printre ele, parcate frumos, dar cam atât. Nu e un conglomerat de mașini urcate unele peste altele, de nu ai unde să mai arunci un ac. Asta îmi place, recunosc, căci poți să te plimbi nestingherit de toate claxoanele. Ajung la un hotel de pe plajă, nu știu câte stele are, iar recepționerul se uită ciudat la mine când vorbesc de asta. Ok, ok, nu mă înțelegeți greșit, nu merg la 5 stele în Grecia, am fost și la pensiuni de 2 stele, dar acelea arată ca 4 stele la noi din prezent. Acum, nu mă judecați prea tare, voiam doar să știu, mă rodea curiozitatea. Mi-am dat seama că părinții mei spuneau că nici măcar nu știau despre ce este vorba pe atunci, oricum nu aveau termen de comparație. Nu puteau să depășească granițele țării, nici măcar pentru a trece dincolo, la bulgari. Abia găsesc un loc la hotelul ăsta, mi se spune că trebuia luat prin sindicat mai de mult, și că am noroc că am mai prins o cameră micuță, cam veche ca mobilier, dar curată. Merge.  Nu am putut plăti cu cardul, cum aș fi făcut-o în Grecia, ci doar cash, dar a fost bine. Însă, cu toate că aici am vedere spre mare și sigur nu mi-aș fi permis asta în Corfu, parcă îmi e dor de confortul și de liniștea de acolo.

Mare îmi este mirarea când observ ca toate luminile se sting în jurul orei 22 și că muzica, așa cum era, veche, încetează. Nu înțeleg ce se întâmplă și nu pot întreba pe nimeni. Probabil este vorba de ceva stingere, a în armată, de ceva restricții. Noroc că mi-am putut lua de la restaurantul hotelului niște Pepsi și ceva salam de Sibiu. Mi s-a spus că am avut noroc și aici, că nu mereu se găseau. Gândul îmi zboară la cocktailurile acelea cu artificii, însoțite de ceva chipsuri cadou, pe care le primeam în Corfu, dar, ce să-i faci, trebuie să mă mulțumesc cu ceea ce am. Se putea și mai rău.

Cazarea nu e deloc pe placul meu. Mobila este veche, baia este la comun, pe coridor. Nu mă pot bucura de mesele pe balcon și asta mă deranjează și nici cafea nu găsesc, pentru a putea să o beau dimineața pe balcon. Unde e balconul meu uriaș din Grecia, unde puteam să mă bucur de un locușor al meu?! Nu au mic dejun aici, nu există cazare all inclusive, cum aveam în Corfu. Nu găsesc nici prea multă mâncare pe placul meu, nu există varietate. Aici, parcă ești al nimănui, iar personalul hotelului pare deja sătul de noi, clienții. Nu există servitutea aceea tipic grecească, ce te face să te simți ca la tine acasă.

Seara a fost cum a fost, dar mai greu a fost când mă gândeam să mă întorc totuși în București a doua zi, cu speranța că lucrurile vor reveni la normal atunci când voi ajunge acolo unde a început totul. Mi se pare cam ciudat locul ăsta aici. Nu iubesc foarte tare Marea Neagră nici în prezent, dar acum, cu toate că e mult mai curată, e ciudată și îmi dă un sentiment de nesiguranță. Nu am foarte mulți bani cash și nici nu pot plăti online, pentru a face o rezervare. Tehnologie, te regret acum, chiar dacă am fost certate în trecut! Trebuie să merg la gară, nu există avioane sau autobuze. Aici, cel puțin, nu s-a schimbat nimic nici în prezent. Tot un amărât de personal este și tot supraaglomerat!

Deodată, pe când stau pe un culoar foarte aglomerat, privind ciudat oamenii din jurul meu, rețeaua aceea de fire apare iar în fața mea. Trag din nou de firul roșu și mă gândesc la fotoliul meu comod de acasă și la calculatorul meu cel plin de minuni. Un vârtej mă trage spre el și, după ce călătoresc printr-o mare nebuloasă, mă întorc exact acolo de unde am plecat. Calculatorul este încă deschis pe cazările căutate. Nici nu mai stau pe gânduri. Aleg o vacanță de lux, care nu costă deloc mult. Vreau cu avionul, nu vreau să mai stau mult într-un autobuz, și plătesc direct cu cardul, online. Cazarea mea e un hotel de 4 stele, cu piscină proprie. Îmi iau all inclusive, vreau să mă răsfăț stând pe șezlongul de la piscină. Vreau cocktailuri și băuturi fine. Vreau distracție, vreau nebunie și voi avea asta. Trecutul nu a fost pe placul meu, măcar viitorul să fie. Grecia, așteaptă-mă că vin!

Acest articol a fost scris pentru cea de a douăzeci și șaptea probă din cadrul competiției SuperBlog, ediția toamnă 2019.