J. K. ROWLING: HARRY POTTER ȘI TALISMANELE MORȚII (SERIA HARRY POTTER #7) – RECENZIE

„Își imagina că el era posesorul Talismanelor și că stătea în față lui Cap-de-Mort, ale cărui Horcruxuri nu se comparau cu Talism anele… Niciunul nu poate trăi în timp ce celălalt supraviețuiește… oare acesta era răspunsul? Oare există totuși o cale de a fi sigur că va învinge el?”

Am ajuns cu recitirea seriei „Harry Potter” la sfârșit și încă nu îmi vine să cred. Am senzația aceea de „și acum ce fac, cu ce anume îmi umplu timpul și golul din suflet?”. Iubesc modul de scriere al lui J. K. Rowling și sunt dependentă de scrierile sale, fie că este vorba de cărțile fantasy sau de cele thriller. Harry Potter este deja un fenomen, iar eu mă număr printre cei mai înfocați fani ai acestuia. Sunt sigură că voi reveni la aceste cărți și anul acesta, parcă mă și văd cu primul volum în mână undeva prin noiembrie-decembrie, căci atunci mă apucă mai tare toate nostalgiile.

„Harry Potter și Talismanele Morții” încheie într-un mod magistral periplul prin lumea celebrului vrăjitor cu ochelari și cu o cicatrice sub formă de fulger pe frunte, oferindu-ne noi perspective și dându-ne cu totul propriul univers peste cap. Destine sunt frânte, adolescenții sunt pregătiți să înfrunte viața și să își ia propriile decizii, pornind pe drumul devenirii lor, căci, da, mie întreaga serie mi se pare a fi o călătorie inițiatică la capătul căreia eroii devin oameni de nădejde, gata să înfrunte furtunile vieții. Lumina și întunericul se împletesc, fără a fi sigur care dintre acestea va triumfa la final, umbrele se ițesc la tot pasul, cei care nu au sânge pur sunt din ce în ce mai prigoniți, iar bătăliile individuale, cu propriul sine, se contopesc cu cele colective, pentru binele majorității. Volumul șapte este unul despre curaj, prietenie, camaraderie, bunătate ce trece dincolo de binele personal, toleranță, căci intervin în acțiune și alte rase, precum spiridușii de casă, goblinii și uriașii, iar întregul univers vrăjitoresc pare a fi dat complet peste cap, fără a ști cu exactitate în cine poți avea încredere și în cine nu. Este cel mai întunecat volum din serie, însă și cel mai matur construit, ajungând la acel punct pe care îl puteam anticipa din crescendo-ul din celelalte romane ale seriei. Nu mai este deloc o carte pentru copii, tematica abordată este adecvată mai cu seamă adulților, iar nostalgia își face simțită prezența pe tot parcursul citirii cărții. Măști cad, aflăm adevăruri revelatoare, ne bucurăm de fiecare mică bătălie câștigată și plângem la fiecare pierdere pe care destinul o aduce în rândul personajelor dragi. Acțiunea se trăiește la intensitate maximă, iar tensiunea persistă până la final.

Ultimul volum din serie se concentrează mult mai mult asupra celor trei personaje principale: Harry, Ron și Hermione, întărind legăturile dintre ei și demonstrând că prietenia adevărată supraviețuiește tuturor circumstanțelor. Toate celelalte personaje cad într-un plan secund sau apar în mod episodic, în puncte cheie din roman. Cap-de-Mort a reușit să revină la o formă cât de cât umană și face ravagii în jurul său, răspândind ură, răutate și intoleranță la un grad mult mai mare decât o putea face în momentul în care se afla doar într-o stare latentă, de parazit prezent în diverse trupuri pământești.

Lumea ca un întreg și nu doar cea vrăjitorească se află la o răscruce, în care binele și răul se află pe picior de egalitate și îți trebuie o voință de fier pentru a rămâne de partea baricadei care își dorește o lume mai bună. Cap-de-Mort a adunat în jurul său o adevărată armată de vrăjitori vechi și puternici, în frunte cu Bellatrix Lestrange, și și-a stabilit reședința în casa lui Lucius Reacredință, care, temându-se pentru fiul său, Draco, nu mai este chiar atât de dornic să îl slujească pe Lordul Întunericului și să urmeze drumul pe care l-a ales inițial, iar finalul îl va plase atât pe el, cât și pe alte câteva personaje, într-un punct pe care nu te-ai fi așteptat să îi vezi la început, fapt care demonstrează că răul nu este mereu suprem și binele nu este mereu o stare sigură, ci între ele există și nuanțe.

Harry Potter devine major, împlinește șaptesprezece ani, iar acest fapt îl lasă neprotejat, căci atât a avut termenul de supraviețuire mantra dragostei cu care îl înconjurase mama sa. Tocmai de aceea, se impun măsuri sporite de siguranță, iar membrii Ordinului Phoenix acționează în consecință, încercând să îl ducă pe tânărul vrăjitor în siguranță la casa familiei Weasley. Ajungerea aici implică și anumite pierderi, pentru că Lordul Întunecat acționează, încercând să îl ucidă pe Harry Potter, dușmanul său de temut. Însă, eșuează, pentru că bagheta băiatului care a supraviețuit face un fel de magie nemaivăzută până atunci și ajunge în siguranță în casa prietenului său.

Cei trei prieteni, Ron, Harry și Hermione, sunt deciși să nu se întoarcă la Hogwarts, unde acum este director Severus Plesneală, și hotărăsc să colinde pământul în căutarea Horcruxurilor, obiectele în care Lordul Întunericului își ascunsese bucăți de suflet. Rămân la nunta lui Bill cu Fleur, însă apoi fug, pentru a scăpa de Devoratorii Morții și de pericolul reprezentat de cel mai de temut vrăjitor din toate timpurile. Devin hoinari, fugari care învață cum să supraviețuiască în cele mai grele condiții, însă reușesc să își ducă misiunea la bun sfârșit, în ciuda tuturor piedicilor care le ies în cale, ba chiar și certurilor existente între ei. Primesc tot felul de semne, află mai multe despre ei înșiși și despre baghete, istoria vrăjitorilor și a celorlalte rase, se luptă cu demonii interiori și cu cei exteriori și devin mai puternici pe măsură ce trece timpul.

Dincolo de povestea fantezistă în sine, care este una extrem de credibilă, vrăjitoarea ne prezintă discriminarea rasială, un element cu care se confruntă lumea de astăzi (aici, este vorba de goblini, spiriduși de casă, uriași și vrăjitori, însă, în esență, este vorba despre tipologiile și etniile prezente atât de des într-o lume puternic globalizată), și prezintă soluții de supraviețuire cu aceasta, astfel încât lumea să devină un loc mai sigur și mai blând. La fel, autoarea vorbește despre puterea prieteniei adevărate, care face minuni chiar și în cele mai grele situații, despre modul în care să faci față pierderilor de care ne lovim în viața de zi cu zi, despre cum sacrificiul personal poate conduce la binele întregii umanității și despre bătălii interioare, care ne împart sufletul în mii de părți. Există și bătălii reale în această carte, un război în toată puterea cuvântului purtată chiar în interiorul școlii Hogwarts, însă acesta este corelat mai mult cu puterea camaraderiei și a învățării lăsării oamenilor să te ajute atunci când este nevoie.

„Harry Potter și Talismanele Morții” aduce în prim-plan secrete vrăjitorești legate de anumite amulete denumite simbolic Talismane ale Morții, personaje vechi și noi unite la un loc, prietenii indestructibile, povești de iubire capabile să conducă la sacrificiul personal, lupte pentru supraviețuire și un final mult așteptat. Este romanul maturizării și al încheierii acestui proces, este cartea care face ca totul să devină posibil, care ne oferă noi perspective și care ne face să vedem totul cu noi ochi și într-o nouă lumină. Deși inițial spuneam că nu are cum să întreacă volumul patru, preferatul meu de până la citirea acestui volum, declar solemn că această a șaptea carte este, de departe, preferata mea din serie.