NICOLA YOON: ABSOLUT TOT – RECENZIE

Am tot auzit vorbindu-se despre cărțile Nicolei Yoon în mediul online, însă, până în prezent, nu mi-am făcut curaj să le citesc. Mă așteptam să aducă în discuție subiecte greu de digerat și acceptat, însă ceea ce am găsit între paginile romanului său, Absolut tot, mi-a întrecut cu mult orice așteptare. Cartea asta este emoție în stare pură, un adevărat festin al trăirilor puternice, al sentimentelor și al dorinței de a te arunca pur și simplu în vâltoarea vieții și de a trăi totul la intensitate maximă. Ai doar prezentul, trecutul și viitorul nu mai ai nicio valoare. Poți face multe, căci, așa cum spune unul dintre personajului romanului, „viața este un dar”, o binecuvântare, o bucurie fără margini, iar asta este cea mai valoroasă lecție ce trebuie învățată. Ne plângem de tot și de toate când avem, de fapt, orice ne dorim, și poate nu ar strica uneori să ne uităm la cei care nu au nimic din ceea ce avem noi, care tânjesc la lucruri pe care noi le considerăm a fi lipsite de importanță.

Absolut tot este o lectură extrem de intensă, care, deși este scrisă într-un stil simplist, nu este deloc una ușor de digerat, căci aduce în prim plan subiecte foarte dureroase, precum pierderea, suferința provocată de boală, incapacitatea de a te vindeca după ce persoane dragi au murit, violența domestică și, printre toate aceste teme dure ce creează o adevărată estetică a urâtului, apare el, sentimentul cel mai înălțător și profund din lume, iubirea. Romanul Nicolei Yoon are o profunzime aparte și sensibilizează prin prezentarea unui univers încărcat de restricții și de reguli stricte. Maddy, personajul principal, suferă de o boală rară, care îi afectează imunitatea, SCID, fapt care o țintuiește în spatele unor pereți, într-o bulă în care amenințările exterioare nu există. Însă, atunci când trăiești izolat, orice gură de aer proaspăt este bine venită, iar în cazul tinerei aceasta vine sub forma lui Olly, băiatul din vecin ce poartă, la rândul său, o mare povară în spate. Astfel, în loc să creeze un roman despre boală și suferință, autoarea ne oferă o poveste despre iubire și acceptare, despre cum dragostea poate da aripi să zbori spre înalt, dar poate conduce și la nebunie curată. Și, dincolo de firul narativ propriu-zis, cartea încântă prin minunatele poze prezente, sub forma unor file de jurnal sau de bilete, ceea ce animă foarte tare acțiunea, îi asigură originalitatea și te face să simți că ești parte din tot ceea ce se întâmplă în fața ochilor tăi.

Absolut tot – despre dragoste și suferință

Cartea aceasta a venit la mine într-un moment când cred că aveam cu adevărat nevoie de un pic de încurajare și de speranță în mai bine. Trăim vremuri tulburi de mult prea mult timp. Carantina și stările de urgență ne fac să ne mai pierdem pofta pentru viață și, cu toate acestea, mult prea des uităm că putem încă să facem multe lucruri care ne bucură sufletele. Nu suntem blocați doar în interior, putem deschide un geam și respira aerul răcoros de afară, putem merge în grădină și asculta trilurile păsărilor. În plus, carantina este benevolă, și, cu toate acestea, ajungem să nu mai suportăm după câteva luni petrecute într-o semi izolare. Maddy, personajul Nicolei Yoon, este forțată să stea în izolare de când se știe. Suferă de SCID, o boală ce afectează imunitatea într-atât de tare încât să iasă din casă i-ar putea aduce pieirea. La fel, atingerea altor oameni, respirația lor, îmbrățișarea. Nimic din toate acestea nu sunt posibile pentru ea. Regulile sunt stricte.

Toată viața ei, Maddy a trăit mai mult în camera ei. Citește, face lecții online și se uită la filme alături de mama ei. Este singură mereu, căci alături de ea sunt doar mama (tatăl și fratele ei au murit într-un accident) și îngrijitoarea, Clara. Rar primește altfel de vizite și acelea sunt atent monitorizate, la fel cum sunt și semnele vitale ale fetei. Oricine, chiar și cele două femei, trec prin aparate care curăță orice vine din exterior, iar asta duce la absență oricărui prieten. Este greu să fii singur și te-ai aștepta ca pentru o adolescentă să fie de un milion de ori mai greu, dar nu și pentru Maddy. Ea ia lucrurile așa cum sunt și se bucură de ceea ce are. Nu își dorește mai mult. Asta până când, în vecini, apare Olly, un adolescent asemeni ei, al cărui tată este violent.

Olly este cel care îi dă întreg universul peste cap lui Maddy. La început, comunică doar online, însă, curând, acest lucru nu le mai este suficient. Cu ajutorul Clarei, Olly o vizitează și fizic pe Maddy. Însă, apropierea aceasta îi face să se îndrăgostească unul de altul și să trăiască totul la intensitate maximă, în ciuda faptului că este, în esență, o iubire interzisă. Olly practic trăiește pentru Maddy și împărtășește cu ea experiențele zilnice. Asta până când tatăl ei devine mult mai violent, iar Maddy riscă ieșind afară din casă, în încercarea de a îl salva. Acesta este începutul sfârșitului, căci mama sa află că regulile au fost încălcate. Clara este concediată, iar în locul ei adusă o altă îngrijitoare. Internetul este complet oprit, iar Maddy simte că se sufocă. Acum, după ce a cunoscut dragostea și pe Olly, nu mai poate trăi această semi viață, acest simulacru al existenței, așa că îl convinge pe Olly să fugă cu ea în lume pentru câteva zile. Ceea ce urmează, aduce cu sine dezastrul și multe adevăruri dureroase relevate.

Cartea aceasta este o lectură unică, ce te trece prin toate stările posibile. Mi-a plăcut faptul că, într-un final, gesturile lui Maddy, o adolescentă ce trăiește în condiții deloc tipice, devin caracteristice vârstei atunci când își ignoră mama și fuge de acasă alături de cel pe care îl iubește. Acest fapt o face autentică și credibilă. Ce aș fi vrut să simt un pic mai mult ar fi fost trăirile ei în momentul în care trăiește totul pentru prima dată. Nu poate ajunge la ușa Clarei din senin fără consecințe și aceasta să nu îi anunțe mama. Îi este prietenă, dar este o femeie matură, care acționează nefiresc atunci când îi permite unei copile bolnave să fugă în lume. Nu poate intra în apă fără frică sau să sară de pe stânci, Olly nu are cum să o prindă când sare de la înălțime, căci nu a mai înotat. Mi-ar fi plăcut aceeași emoție de început și aici. Altfel, cartea este o poveste mistuitoare, dar mi-ar fi plăcut să se acorde o mai mare atenție pe final.

Absolut tot este o lectură care se citește cu sufletul, se simte și te face să vrei să îți pui viața în perspectivă. Lasă amprente puternice în sufletul tău și ăsta este rolul unei cărți bune.

Date despre carte:

  • Titlu: Absolut tot
  • Autor: Nicola Yoon
  • Titlu original: Everything, Everything
  • Traducere: Roxana Coțovanu
  • Editura: Art
  • Colecție: Youngart
  • Aul apariției: 2016
  • Număr de pagini: 317

Cartea o găsiți aici, cu reducere.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.