THEODORA SAVULI: BLOCATĂ ÎNTRE CADAVRE – RECENZIE

Este întotdeauna o mare bucurie să descopăr autori români contemporani, mai cu seamă când aceștia sunt extrem de talentați și le simți potențialul creator încă de la primele rânduri citite. Sunt scriitori care reușesc să te vrăjească prin forța scrierii încă de la primele pagini și acesta este cazul Theodorei Savuli, o tânără debutantă, dar cu un talent extraordinar în a crea o lume extrem de credibilă, în care tarele societății românești sunt scoase în evidență cu măiestrie, iar urâtul îmbracă în culori sumbre viața unor adolescenți ale căror aripi au fost frânte de niște adulți iresponsabili și de niște copii cu o puternică înclinare spre ridiculizare și bullying.

Blocată între cadavre, romanul său, m-a atras încă de la început prin acest titlu sugestiv, care te face curios cu privire la conținutul său. Și, recunosc, deși mă așteptam la un roman bun, nu prevăzusem absolut deloc că volumul de față va avea darul să mă zguduie din temelii. Cu adevărat, până în profunzimea ființei mele. Tematica abordată de Theo este una de o duritate extremă, arătându-ne clar că societatea naște uneori monștri și că, indiferent de structura sa sufletească, un om poate la un moment dat, din cauza circumstanțelor și a celor prezenți în jurul său, să își schimbe esența cu totul, să își piardă seva dătătoare de viață și să se piardă într-un abis al neputinței, fricii, durerii și suferinței fără margini, fără puterea de a mai ieși la suprafață. La lumină.

Theodora Savuli pendulează între duritatea scrierii, cu un limbaj credibil și adecvat personajului său rebel, licențios pe alocuri (ca la Bukowski), și sensibilitatea tematicii abordate. Violența naște violență și uneori, de la prea multă lipsă de empatie, înțelegere și compasiune, oamenii pot deveni din victime agresori. Ei se transformă, închizându-și adevăratul sine în spatele demonilor interiori, care nu le mai permit să se bucure de nimic. Totul la Bia, personajul central al Theodorei Savuli, este luptă. O bătălie perpetuă cu lumea din jur. Și, mai cu seamă, cu sine însăși. Asta vrea să schimbe pentru fratele ei, iar gestul său final este cel eliberator, care o face să găsească liniștea interioară în ciuda a tot. Era cel așteptat. Cel care nu avea cum să fie evitat. Pentru că răul se întoarce întotdeauna la cel care îl face într-o formă sau alta. Și pentru că, adeseori, copiii sunt oglinda părinților.

Blocată între cadavre – un roman dur, dar de o frumusețe aparte

Romanul este o dramă socială cu puternice accente filosofice și de thriller psihologic, autoarea dovedindu-se a fi o fină cunoscătoare a firii umane, pe care o analizează cu precizie. Bia sau Lupoaica, așa cum este cunoscută adolescenta în rândul prietenilor săi, ba chiar și în orașul în care locuiește, este cea care ne spune povestea sa, una atent construită, măiestru potrivită până la cel mai mic detaliu. Theodorei îi place să se joace un pic cu cititorii săi, ba, am impresia, uneori și cu personajele sale, pe care le trece prin cele mai mari chinuri chiar atunci când credeai că, în sfârșit, lucrurile se vor așeza pentru ele. Căci asta face autoarea, se joacă, cu un spirit cinic și sarcastic, atât cu caracterele sale, cât și cu noi, cititorii săi. Îi place să penduleze între acțiuni, stări, personalități, păstrând o linie fină între normalitate și nebunie, între ceea ce este real și ceea ce este produsul minții Lupoaicei, ale căror gânduri explodează în cea de a doua parte a cărții, devenind halucinante.

Romanul este scris din perspectiva Biei, o adolescentă de optsprezece ani extrem de rebelă, care are propria Haită, un grup de tineri neintegrați social, unde ea a reușit să se integreze, singurul loc în care Lupoaica poate fi ea însăși. Însă Bia are în spate o istorie de viață dură, în ciuda vârstei fragede. A fost subiectul bullyng-ului la școală, dar nu are liniște nici acasă, unde, ca mulți copii, Bia ia bătaie cu lingura. Singura care o cunoaște așa cum este ea real este bunica, însă, din păcate, nici aceasta nu poate face o mare diferență în viața nepoatei sale, care se învârte parcă într-un cerc vicios. Și, deși în general Bia are o atitudine pasivă acasă, ea începe să se activeze odată ce ajunge în stradă și se transformă în Lupoaica. Aici, ea începe să devină salvatorul pe cal alb pentru fratele ei mai mic, care a ajuns, la rândul său, să simtă violența pe pielea lui, nefiind capabil să se apere. Aici, autoarea joacă frumos tehnica păpușilor Matrioșka, căci violența devine perpetuă, iar Alex, fratele mai mic, îi ia parcă locul inițial, permițându-i ei să încerc e să se elibereze de toate traumele trăite pe pielea ei, de toată urâțenia lumii dimprejur, care, de multe ori, are darul de a o trânti la pământ.

Însă când oamenii încep să moară în oraș, iar ea și Haita sa se află printre suspecții principali, tânăra începe o adevărată investigație, pentru a afla adevărul. Însă, din momentul în care moare învățătoarea sa, totul stă sub semnul incertitudinii și al vagului, lucru care mi-a plăcut la nebunie. În plus, autoarea are o forță a scrierii care îți dă fiori reci pe șira spinării.

Consider cartea asta a fi una postmodernistă, cu mai multe finaluri. Am numărat vreo trei și cred că m-ar fi mulțumit fiecare dintre ele, erau plauzibile, însă, bineînțeles, l-am iubit pe ultimul, în ciuda fatalismului. E exact cel potrivit cărții.

Am de obiectat doar cu privire la conversația prea liberă la telefon a Biei cu prietenii legate de crime și de investigațiile poliției. Sun suspecți, sigur au telefoanele ascultate, oricât se dorește ridiculizarea autorității acesteia. Lucrul ăsta nu e credibil. L-aș fi crezut doar dacă ar fi frizat absurdul, dacă ar fi fost scria totul la nivel de vis, de închipuire. Altfel nu. Și aș fi vrut o mai mare atenție din partea editurii la corectură. Greșelile sunt mult prea evidente la un moment dat. Dar, per total, Blocată între cadavre e un roman extrem bun, tare frumos, gura de aer proaspăt din literatura română contemporană. Te cucerește încă de la început și te face, mai apoi, să îl recomanzi cu căldură. Sper să fie citit în mod egal de părinți și adolescenți. Avem multe de învățat din el. Avem nevoie de multe astfel de cărți pentru a ajunge să ne trezim cumva la realitate.

Îi mulțumesc autoarei pentru exemplarul oferit spre recenzare!