MID YEAR BREAK FREAK OUT BOOK TAG #2

     Am trecut de jumătatea anului deja, nici măcar nu îmi vine să cred că suntem deja aproape de septembrie, însă am avut un an literar destul de bun, clar am citit și voi citi mai mult ca anul trecut, când am ajuns la un număr de optzeci și ceva de cărți (am șaptezeci și șase de cărți citite până la ora actuală și două sunt în progres acum), ceea ce mă bucură nespus, fapt pentru care mi-am propus să refac un book tag care mi-a plăcut foarte tare, pe care îl făcusem și anul trecut. Îmi plac tag-urile în general, însă pe acesta îl iubesc în mod special, pentru că mă ajută să îmi fac un fel de bilanț și să îmi pun gândurile în ordine. Dacă sunteți și voi curioși de modul în care m-am descurcat până la acest moment, vă invit să citiți și voi întrebările și răspunsurile de mai jos.


      1. Cea mai bună carte pe care ai citit-o până în acest punct al anului 2018.
       Am multe preferate în acest an și aș aminti aici „Femeia din Orient Express” de Lindsay Jane Ashford și „Scrisori din insula Guersney” de Mary Ann Shaffer, două cărți care m-au marcat și care clar sunt dintre romanele preferate ale acestui an. Însă, la o analiză atentă, cea mai bună carte pe care am citit-o în anul 2018 rămâne „Somerset” de Leila Mecham, pentru tot ceea ce m-a făcut să simt, pentru că mi-a făcut sufletul să treacă printr-o multitudine de stări și pentru că mi-a oferit o lectură de calitate și o scriitură extrem de puternică. Romanul este unul foarte complex, aducând în prim-plan povești de viață, vizând-o cu precădere pe aceea a plantatorilor, războiul dintre Nord și Sud, modul în care a apărut statul Texas și este un punct de plecare extraordinar pentru unul dintre romanele mele preferate scrise de către aceeași autoare – „Trandafiri”. O întreagă lume se desfășoară în fața noastră citind acest roman, iar acest lucru m-a făcut să plasez acest roman în topul preferințelor mele până în acest moment. Nu se știe până la finalul anului ce cărți voi mai descoperi, dar nu cred să fie vreuna care să o detroneze pe aceasta.

      2. Cea mai bună continuare a unei serii citite în 2018.
      La această cerință îmi este extrem de ușor să răspund, pentru că există o serie pe care am ajuns să o ador și care mă surprinde cu acel crescendo al său cu fiecare nou volum pe care îl citesc și mai am două volume și nu știu, sincer, ce o să fac apoi, pentru că m-am îndrăgostit de lumea creată de Theo Anghel. Este vorba, desigur, de seria „Am murit, din fericire!” și preferatul meu este de departe al treilea volum al acesteia – „Dincolo”. Romanul te ține cu sufletul la gură până la ultima pagină, iar universul creat de autoare este pur și simplu minunat. Poți vizualiza totul, treci de la o aventură la alta alături de personajele principale, afli povestea lui Abel și, nu știu, abia aștept să văd ce urmează. Sigur voi avea parte de multe surprize cu celelalte două volume. 


      3. O carte nou lansată pe care nu ai citit-o, dar pe care vrei neapărat să o citești.
      Noua mea dorință literară poartă un singur nume: „Fata cu palton albastru” de Monica Hesse. Dacă sunteți de mai mult timp pe blogul meu, atunci știți deja că ador ficțiunile istorice, iar cea a Monicăi Hesse aduce în prim-plan destinul unei tinere din timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Doar acest aspect și este suficient pentru a mă face să îmi doresc să o citesc. Consider că niciodată nu avem suficiente mărturii din acea perioadă. La aceasta se adaugă și descrierea minunată a romanului, faptul că aduce în față cititorilor o poveste din timpul Rezistenței, o poveste despre dragoste și curaj. Sper să ajung la ea cât mai repede posibil!

     4. Cea mai anticipată lansare din cea de a doua jumătate a anului.
       Aici îmi este destul de greu să spun ce anume îmi încântă cel mai tare sufletul de cititor. Cred că am două bucurii care mă așteaptă în toamnă și singurele pentru care mă bucur că se termină vara. Este vorba despre spin-off-ul seriei „Nemuritor” anunțat de Oana Arion, care îl va avea în centrul acțiunii pe Ian, personajul meu preferat din întreaga serie, și, bineînțeles, de volumul trei din seria „Ephialte” de Cristinne C. C., un fantasy deosebit, pe care abia aștept să îl am în brațe. 


     5. Cea mai mare dezamăgire a anului 2018
     La acest punct, a trebuit să mă opresc puțin și să analizez ce anume nu mi-a plăcut, pentru că, de regulă, obișnuiesc să las dezamăgirile deoparte. M-am oprit într-un final la „Sunt aici” de Clelie Avit, pentru că este un roman extrem de lăudat, dar care mie nu mi-a trezit acele sentimente pe care aș fi crezut ca le voi simți citind descrierea și recenziile scrise cu privire la subiectul lui. A fost mai puțin decât m-am așteptat, nu am găsit personaje bine dezvoltate, acțiunea a scârțâit pe alocuri, ba chiar a fost nerealistă. Îi iert toate însă autoarei, este un roman de debut și se simte.


     6. Cea mai mare surpriză a anului 2018
     Anul acesta au fost multe surprize plăcute, au fost multe cărți care au reușit să îmi pătrundă în suflet, însă cea mai mare surpriză rămâne „Până la sfârșitul timpului” de Raluca Alina Iorga , pentru că autoarea a reușit să îmi stârnească emoții puternice cu acțiunea cărții, m-a făcut să îmi schimb percepțiile asupra istoriei și să îl văd pe Vlad Basarab cu alți ochi, să empatizez cu el, omul, și să pun altfel lucrurile în perspectivă.


     7. Noul autor preferat
     Anul acesta am descoperit foarte mulți autori care scriu bine și care au darul de a atinge cele mai ascunse corzi ale sufletului nostru. Însă, cel care m-a surprins cel mai tare a fost Ana Mănescu. Scrie o operă de un lirism fantastic, cuvintele curg ca un râu peste suflet, emoțiile irump cu putere dintre rândurile citite și ajung direct în suflet.

     8. Noul personaj preferat
     Nu cred că va reprezenta o surpriză pentru nimeni faptul că Jessica Wyndham, personajul principal din „Somerset”, este noul meu personaj principal. Este un caracter extrem de puternic, care luptă pentru iubirea sa și pentru persoanele pe care le iubește.


     9. O carte care te-a făcut să plângi
     Sunt multe cărți care m-au făcut să plâng, sunt sensibilă, asta e, însă o să amintesc cea mai nou citită carte care m-a făcut să plâng: „Se numea Sarah” de Tatiana de Rosnay. Povestea Sarei este una extrem de sensibilă, la fel cum sunt și poveștile a mii de copii uciși de poliția franceză, la ordinul regimului nazist, în urma acelei razii fatidice de la Vel d`Hiv.


     10. O carte care te-a făcut să râzi
    Una dintre cărțile care m-a făcut să râd prin prisma poveștii și a acțiunii aduse în fața noastră este clar „Dulcea mea răzbunare” de Jane Falone. Comicul este generat în principal de situațiile prin care trec personajele, dar  și de personajul principal, Paula, genul acela de prietenă pe care mi-o doresc prin preajmă.
       Știu că trebuia doar o carte specificată aici, însă nu mă pot abține să nu amintesc și de „Jurnal de librar” de Anca Zaharia și asta doar pentru că situațiile prezentate de aceasta în calitate de librar sunt atât de asemănătoare cu realitatea mea, încât cu greu mi-am abținut hohotele de râs la unele istorii de viață.

      11. Cea mai bună ecranizare a unei cărți pe care ai văzut-o anul acesta
      La capitolul filme, iar sunt în urmă și nu obișnuiesc să văd multe ecranizări, aproape întotdeauna mă dezamăgesc după ce am citit cartea. Însă, cea mai bună cred că a fost cea de la „Harry Potter și Pocalul de Foc”, mai ales pentru scena balului. 

    12. Cea mai bună recenzia pe care ai scris-o până acum
     Nu știu vouă, dar mie cel mai tare îmi place cum mi-a ieșit recenzia de la „Domnul Ibrahim și florile din Coran”. Bine, de vină este Schmitt, care reușește să transmită atât de multe senzații și să trateze atât de multe subiecte actuale într-un spațiu atât de mic și acest fapt mi se pare esența scrisului. Îmi place cum am reușit să îmi adun gândurile (ceea ce se întâmplă mai greu când ceva îmi place foarte tare) și să le aștern pe hârtie…

    PS: Dacă nu mă laud eu, atunci cine? 🙂


   13. Cea mai frumoasă carte pe care ți-ai cumpărat-o (sau ai primit-o) anul acesta
     Nu știu exact la ce se referă cerința aceasta, dacă la copertă sau la subiectul în sine, dar cum nu am fost sigură, am ales un roman frumos atât vizual, cât și ca text: „Grădina cu fluturi” de Dot Hutchison. Subiectul este unul dur, însă mi-a plăcut modul în care s-a desfășurat totul și răsturnarea de situație din final, ceea ce mă face să aștept cu nerăbdare celelalte două volume (de existența cărora bineînțeles că nu știam când mi-am luat cartea de față 🙂 ).

    14. Ce cărți trebuie să citești până la finalul anului?
     Nu mai sunt de mult sub auspiciul tăișului sabiei numite „trebuie”. Nu citesc pentru că trebuie, ci pentru propria plăcere… Nu îmi fac foarte multe planuri, citesc ceea ce îmi face cu ochiul pe moment și am o listă extrem de mare cu cărți pe care îmi doresc să le citesc. Amintesc aici „Bad Romance”, „Codul lui Zoran”, „Printre lei”, „Râurile din Londra”, „Fraiero!” și lista ar putea continua la nesfârșit… Am multe cărți abia achiziționate care stau cuminți.

      Dacă v-a plăcut acest tag, vă invit să îl preluați, cu precizarea sursei. 
  


4 gânduri despre ”MID YEAR BREAK FREAK OUT BOOK TAG #2

  1. Mili zice:

    Citind impresiile tale imi dau seama cate carti mai am de recuperat. Din ce ai mentionat imi doresc sa citesc Dulcea mea razbunare (simt nevoia de ceva relaxant, sa rad, sa ma destind) si Gradina cu fluturi (sigur imi va face sufletul sa planga, dar sunt si astfel de situatii).
    Ai avut o parte de an plina de aventuri literare, era si cazul sa sarbatoresti cu un tag pe masura.

    Apreciază

  2. Oana - Crâmpeie de suflet zice:

    A fost un an bun din punct de vedere literar, mult mai bun ca cel ce a trecut. „Dulcea mea răzbunare” mi-a plăcut la nebunie, o vreau pe Paula drept prietenă… „Grădina cu fluturi” nu am știut că mai are încă două volume după, dar a fost terifiantă și minunată în același timp.

    Apreciază

  3. anasylvi zice:

    „Scrisori din insula Guersney” si „Somerset” mi-au placut si mie foarte mult! Un tag foarte simpatic, acesta, l-am facut si eu atat anul acesta cat si anul trecut.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.