MARK SULLIVAN: SUB UN CER SÂNGERIU – RECENZIE

       „Atunci regăsește-ți credința în umanitate prin iubirea ta pentru Anna și clădește-ți puterea prin iubirea ta pentru Dumnezeu. Sunt vremuri întunecate, Pino, dar eu simt că norii vor să se risipească și soarele vrea să răsară iarăși deasupra Italiei.”

       Iubesc să citesc cărți care au ca subiect scene petrecute în timpul celui de Al Doilea Război Mondial și consider că nu sunt niciodată suficiente mărturii în acest sens, că avem nevoie să aflăm cât mai multe, chiar dacă în momentul de față cunoaștem doar câteva crâmpeie din amploarea evenimentelor care s-au petrecut în acea perioadă. Mi-am dorit romanul lui Mark Sullivan„Sub un cer sângeriu” pentru că este o carte de ficțiune istorică ce pornește de la o poveste reală, cuprinzând experiențele lui Pino Lella asupra ororilor produse de naziști în Italia, o zonă ce pare oarecum uitată de către filele de istorie, fapt care face povestea țesută cu măiestrie de autor pe baza celor aflate mult mai captivantă, mai vie, mai autentică și stârnește mult mai tare curiozitatea. Am profitat de reducerile de pe Libmag și a mea a fost.
       „Sub un cer sângeriu” este un roman complex despre război, prietenie, iubire, eroism, sacrificiu pentru o cauză comună, teroare, orori, maturizare, iubire de oameni, indiferent de rasa și religia cărora le aparțin aceștia, unitate și refacere după un destin tragic. 
         Știți cum este această carte? Asemeni unei avalanșe ce vine asupra ta mai întâi încet, aproape neștiut, prezentându-ți doar câteva fapte de eroism petrecute pe un fundal idilic, acaparându-te cu povești despre un fel de rută a exodului, după care începe să te facă să te îndrăgostești de personaje și de lumea creată, să te afunzi tot mai tare în lumea aceea din timpul unui război cumplit, să te cutremuri luând parte la evenimente greu de imaginat, să miroși sângele ce curge din trupurile nevinovaților și să vrei să faci ceva pentru a opri toată acea durere, pentru a colora iarăși acea lume în culori luminoase, dorindu-ți să poți să schimbi toate acele nuanțe de cenușiu și de negru care au coborât asemeni unui văl de doliu asupra orașului Milano, în primul rând, și apoi asupra întregii Italii.
        Ajungi să te îndrăgostești de personaje, să observi bunătatea și urmele de umanitate într-o lume decimată de toate relele posibile, să vezi dincolo de fapte, să empatizezi cu toți acei copii maturizați prea devreme, cu toți acei evrei obligați să lase o viață în urmă fără a se face vinovați de ceva anume, cu toate acele degețele ce se ițesc din vagoanele pentru vite, să vezi Milano cu alți ochi, să observi actele de eroism și să recunoști lașii, să te rogi cu toată ființa ta ca vinovații să ajungă să plătească, nu contează cum, chiar și acum, în prezent, ca lumea să se trezească odată și să nu mai lase praful să se aștearnă peste nedreptăți, să nu considere că este prea multă vorbărie despre război și să le facă dreptate, măcar acum, în al nouălea ceas, tuturor acelor oameni care au fost schimbați de ceea ce se petrecea în jurul lor. 
        Am parcurs primele părți ale romanului cu sufletul la gură, cățărându-mă pe stânci și ferindu-mă pentru a nu-mi aluneca picioarele pe sloiurile de gheață, am fost observator fidel al transformării lui Pino Lella, personajul principal, și al distrugerii unui oraș cu o istorie bogată, și am sfârșit cu lacrimi mari pe obraji pe măsură ce aventura se apropia de sfârșit și războiul căsca noi și noi prăpastii în sufletele oamenilor, lăsând goluri de neînlocuit. A fost o călătorie cu sufletul și nu o simplă lectură, o descoperire de note uitate de istorie și de personalități cu standarde duble, marionete în fața marilor puteri. Am rămas cu gândul încă la cele petrecute în roman și cu inima împărțită în mii de bucăți și știu sigur că voi purta opera lui Mark Sullivan cu mine pentru mult timp de acum încolo. 


      „Sub un cer sângeriu” – o mărturie a altruismului și a bunătății umane, o grijă față de păstrarea umanității și uitarea de sine, un urcuș pe culmi înalte pentru salvarea altor vieți

      Romanul cuprinde o relatare a celor întâmplate în perioada 1943-1945, surprinzând perspectiva lui Pino Lella, un adolescent milanez, asupra războiului pe care l-a avut de înfruntat fără voia sa într-o perioadă în care i-ar fi plăcut mult mai tare să iasă la întâlniri cu fete, să vadă filme, să asculte muzică americană la radio și să se plimbe fără griji pe străzile orașului natal. Pino este un tânăr de doar șaptesprezece ani, care iubește să petreacă timp alături de fratele său mai mic, Mimmo, și de prietenul său, Carletto, și își dorește să întâlnească marea iubire. Cu toate că ascultă la radio știri cu privire la război, acest fapt nu îi stârnește mari întrebări sau griji, căci nu este ceva real, palpabil, demn de luat în seamă. 
           Totul se schimbă și capătă alte valențe într-o noapte de iunie 1943, când Pino o cunoaște pe Anna, fata ce pare idealul său feminin, dar nu apucă să mai afle prea multe despre ea, pentru că în aceeași noapte cinematograful este bombardat. El și familia sa, asemeni miilor de milanezi care au traversat acea perioadă, nu vor mai cunoaște liniștea ani întregi după acest prim bombardament, căci viețile lor vor fi complet date peste cap, transformate în mod iremediabil, căci ororile trăite atunci vor săpa răni adânci în sufletele și mințile lor, lăsând cicatrici de cele mai multe ori nepeticite. 
          Acel prim bombardament a adus sfârșitul lumii liniștite și pline de visuri pe care o cunoștea Pino și aduce cu sine o răsturnare a tuturor lucrurilor pe care le cunoștea până atunci. Este un punct de răscruce în viața sa, care îl conduce spre multe clipe de întrebări fără răspuns, spre alegerea între a fi un erou sau un laș și spre întreprinderea de acțiuni care i se păreau imposibile înainte de începerea războiului.
          Milano este zguduit din temelii de bombardamente peste bombardamente, fapt care îi determină pe părinți să ia decizii dureroase în privința propriilor copii, în speranța că vor reuși să le salveze viețile. Familia lui Pino nu este scutită de această alegere dificilă și este nevoită să acționeze în numele propriilor copii, care nu conștientizează încă pericolul în care se află și care au capetele pline încă de visuri, sperând că războiul va trece ca o părere și că americanii vor veni curând să îi salveze. Tocmai pentru că astfel de situații disperate cer soluții rapide, mama și sora sa părăsesc Milano, iar Pino rămâne alături de tatăl, fratele și unchiul său în Milano. Bombele nu încetează, căzând din cer în loc de ploaie în fiecare seară, terorizând oamenii și făcându-i să nu reușească să se odihnească mai deloc. Tocmai de aceea, o parte dintre locuitorii orașului se refugiază pe dealurile ce împrejmuiesc Milano, dormind sub cerul liber, cântând pentru a își întreține moralul ridicat și petrecând alături de prieteni. Ziua se întorceau în orașul ce era distrus din ce în ce mai mult pe zi ce trecea…

       „Micile delicii ale vieții ne ajută să supraviețuim unor lucruri pe care mintea nu le poate cuprinde.”


         Cum lucrurile devin din ce în ce mai rele, Michele Lalla decide să își trimită ambii fii în munți, la Casa Alpina, la părintele Re, unde Pino și Mimmo mai petrecuseră timp și înainte, învățând să schieze și bucurându-se de Alpii dimprejur. Acum, însă, lucrurile stau cu totul diferit, pentru că, deși bombele nu cad aici și este mult mai liniște, ecouri ale războiului ajung până aici, fie sub forma unor grenade aruncate din întâmplare în calea copiilor nevinovați, a unor italieni deveniți tâlhari la drumul mare sau a unor familii de evrei care fug din calea naziștilor și cer ajutorul părintelui Re. Nici acum Pino nu e pe deplin conștient de ceea ce se petrece, este până la urmă tot un copil, însă este decis să ajute cum poate și se implică în mod direct în mișcarea de Rezistență, ajutând evreii să treacă peste munți până la granița cu Elveția, un fel de rută asemănătoare celei din America, când sclavii negri erau ajutați să fugă din fața unor pericole iminente. 
            Fuga prin munți nu este lipsită de pericole și simți prin fiecare por chiar și tu, ca cititor, alunecarea pe gheață, grija pe care trebuie să o ai atunci când pășești pe piscuri pe timp de viscol, te afunzi sub zăpadă când avalanșele năvălesc peste tine și aluneci pe schiuri dintr-un loc în altul, într-o continuă fugă și agitație. Ai pe de o parte frumosul, reprezentat de potecile montane ale Alpilor și, pe de altă parte, o estetică a urâtului dată de fuga pentru salvare a sutelor de evrei amenințați cu trimiterea în lagăre sau cu moartea de către armata nazistă cuceritoare.
             Însă, Pino nu poate rămâne la Casa Alpină pentru mult timp, căci noi ordine absurde au sosit din partea naziștilor, iar băieții care au împlinit optsprezece ani sunt forțați să se înroleze în prima linie a armatei inamice, luptând contra Aliaților, devenind astfel ținte vii, un fel de scut uman pentru mașina de război nazistă. Cum tânărul se apropie de această vârstă, părinții și unchiul său îl cheamă acasă, într-un Milano mult mai negru și distrus decât îl lăsase, unde i se cere să se alăture dușmanilor, să devină soldat nazist în Organizația Todt. 


       „Sub un cer sângeriu” – o poveste despre căderea unui oraș, spionaj, dragoste și război, o filă de istorie vie, care se scrie direct cu sânge

          Abia acum, Pino începe să simte cu adevărat războiul și nu are șansa de a alege ce să facă pe mai departe cu viața lui, așa cum se întâmplă cu fratele său, Mimmo, care va lupta de partea partizanilor. Părinții îi impun ce să facă, iar el devine pentru scurt timp soldat nazist. La scurt timp, asistă la un bombardament, în timpul căruia este rănit și trimis în permisie pentru câteva zile acasă. Acesta este cu adevărat momentul de cotitură din viața sa, acel vânt pe care soarta ni-l face din când în când, făcându-ne să ne schimbăm cu totul traiectoria. Întors acasă și ajutând la repararea unei mașini, Pino se trezește direct șoferul personal al liderului plenipotențiar al Italiei, mâna dreaptă a lui Hitler, generalul Hans Leyers. Acesta este o adevărată enigmă pentru Pino de la început până la sfârșit și chiar când crede că a aflat cine este cu adevărat, vede noi și noi fapte care îi dau teoriile peste cap.

          „Eu nu mi-i pot explica pe naziști. Cred că nici naziștii nu și-i pot explica pe naziști.”


          Ca șofer personal al marelui general, Pino Lalla începe să fie ocolit de toți: prieteni, frate, ba chiar și tatăl său se îndoia de el, căci nu știe dacă este partizan sau nazist. La un moment dat, chiar el ajunge să se întrebe dacă este un erou sau un laș, să se urască și să nu se mai recunoască. Însă, ceea ce nu știu mulți, este faptul că Pino este spion pentru Aliați, făcând aceasta la îndemnul unchiului său. Astfel, el ajunge să își riște viața observând îndeaproape viața lui Leyers, luând parte la întâlnirile acestuia cu oameni precum Benito Musolini sau colonelul Rauff. 
          El vede cum naziștii îi fură țara, cum scot pe furiș din țară lingouri de aur și bunuri de preț, observă cum aceștia se ocupă cu jaf la drumul mare, luându-le oamenilor bunurile și lăsându-i să moară de foame și de frig. Sunt scene care îl șochează și care te șochează, ca cititor, care se întipăresc într-un colț al minții și refuză să mai plece de acolo, căci oameni dragi sunt uciși, alții devin sclavi ai noului regim, fiind tratați mai rău ca animalele, evrei sunt transportați cu trenuri de vite în condiții greu de îndurat, iar imaginea acelor degețele ce se ițeau printre crăpăturile vagoanelor sau a mamelor ce plângeau de disperare îți rămân în suflet. Toate aceste imagini sunt extrem de vii și te cutremură, te face să te întrebi până unde se poate coborî omul…

        „Era consumat de brutalitatea celor văzute. Ura războiul. Îi ura pe nemții care începuseră războiul. Pentru ce? Să-ți pui cizma pe capul unui om și să-i iei cămașa de pe el, până când vine un altul, cu o cizmă mai mare, și te alungă? După părerea lui Pino, războaiele însemnau omor și jaf. O armată ucidea ca să ocupe un deal, apoi o altă armată ucidea și ea, ca să-l recucerească.”


         În tot acest haos și în această mare de incertitudini, singura certitudine și alinare a lui Pino este Anna, tânăra întâlnită în prima seară a bombardamentelor, pe care soarta i-o aduce din nou în cale, ea fiind camerista amantei lui Leyers, ca o formă de speranță și de lumină în tot acel întuneric din jur, ca un far călăuzitor în mijlocul oceanului:

            „(…) cum să supraviețuiești necazurilor dacă nu râzi și nu iubești? Și nu sunt astea două unul și același lucru?”

            Anna devine rațiunea de a fi a lui Pino, sprijinul lui în cele mai grele clipe ale vieții, cea care îl face să trăiască mai mult prezentul, fără a se gândi la trecut sau la viitor:

        „Asta-i tot ce-mi doresc – să fiu fericită, în fiecare zi din viața mea. Uneori, fericirea vine la noi, dar de cele mai multe ori trebuie să o cauți.”


        Finalul războiului nu aduce cu sine și liniștea sufletească dorită, căci plecarea naziștilor este urmată de fapte abominabile, căci oamenii par să fi uitat să mai fie oameni, căci setea de răzbunare a pus stăpânire pe sufletele lor. Cei buni sunt supuși pierii, iar cei răi scapă printr-o forță a împrejurărilor. Ultimele pagini ale romanului sunt și cele mai încărcate de emoții, care vin peste cititor cu o forță inimaginabilă.

          „Sub un cer sângeriu” este un roman care se citește cu sufletul, genul acela de poveste care refuză să mai se piardă odată ce ai parcurs-o. Cartea nu a primit cinci steluțe din partea mea pe Goodreads, pentru că ar mai trebui puțin cizelat stilul autorului, care pe alocuri fie grăbește acțiunea, fie pierde din vedere anumite aspecte, însă, per total, este o carte extraordinară, pe care o recomand cu drag. Este o lectură cutremurătoare, care are darul de a te scutura din temelii, de a te face să te gândești la trecut și la ceea ce poți aplica în prezent, pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple.

           La sfârșit, vă las în compania unui citat care mi-a arătat că viața aceasta trebuie trăită la intensitate maximă indiferent de situațiile prin care trebuie să treci, că trebuie să înveți lecții din orice întâmplare și să mergi mai departe cu fruntea sus. Sfatul este cu atât mai prețios cu cât vine din partea celui care a trecut prin evenimente inimaginabile, Pino Lella:

           „Nu știm niciodată ce va urma, ce vom vedea și ce persoană importantă va veni în viața noastră sau ce persoană importantă vom pierde. Viața înseamnă schimbare, schimbare continuă și, dacă nu avem norocul să descoperim comedia din ea, schimbarea este aproape întotdeauna o dramă, dacă nu chiar o tragedie. Dar, după toate câte s-au întâmplat, chiar și atunci când cerul devine sângeriu și amenințător, eu tot mai cred că, dacă avem norocul de a trăi, trebuie să mulțumim pentru miracolul fiecărui moment din fiecare zi, indiferent cât de imperfect ar fi. Și trebuie să credem în Dumnezeu și în Univers și într-un viitor mai bun, chiar dacă această credință nu este întotdeauna meritată.” 



         DATE DESPRE CARTE:
         ________________
         Titlu: „Sub un cer sângeriu”
         Autor: Mark Sullivan
         Titlu original: Beneath a Scarlet Sky
         Traducător: Laura Karsch
         Editura: Trei
         Colecția: Fiction Connection
         Anul apariției: 2018
         Număr de pagini: 608

          Cartea poate fi comandată de aici.

         

14 gânduri despre ”MARK SULLIVAN: SUB UN CER SÂNGERIU – RECENZIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.