GAUDEAMUS 2018: OAMENI FRUMOȘI, TIMP PENTRU SUFLET

         În ultimii ani, deja a devenit o tradiție să părăsesc căldura focului din sobă și comoditatea fotoliului meu drag și să merg la Gaudeamus, pentru a îmi încărca bateriile și pentru a îmi bucura sufletul. Acest târg de carte este considerat cel mai mare din România și pe bună dreptate, numărul mare de participanți și aglomerația ce te prinde în mrejele sale sunt o dovadă în acest sens. Nu prea iubesc băile de mulțime în general, ursul din mine despre care v-am mai vorbit ar prefera să găsească o vizuină în care să se ascundă, însă, în acest an, am uitat temporar de temerile mele și m-am lăsat purtată de val. Gaudeamus a reușit să mă încânte, să mă umple de energie pozitivă pentru jumătate de an (am rezervele necesare până la vară, când va sosi momentul Bookfestului) și să mă facă să îmi doresc ca astfel de activități să aibă loc mult mai des (o dată pe lună ar fi perfect). 
      Personal, nu merg la târgurile de carte pentru a achiziționa cărți noi. Acest fapt îl rezolv ușor umblând de pe un site pe altul și stând acasă. Oricum, am atât de multe cărți necitite acasă încât am ce face în următorii o sută de ani. Pentru mine, evenimentele livrești sunt cel mai bun prilej de a mă (re)întâlni cu oameni dragi, de a mă bucura de compania unor persoane deosebite, scriitori și bloggeri deopotrivă, cititori devotați cu care poți să te bucuri de pasiunea comună. Întotdeauna, este vorba despre emoția aceea în stare pură, care te ridică în cele mai înalte sfere, îți oferă o stare de beatitudine extraordinară și îți dă aripi. Am avut parte din plin de toate acestea și anul ăsta. 
           Cu toate că Gaudeamusul începe de miercuri și durează până duminică, distanța (aproximativ trei ore cu microbuzul) mă împiedică întotdeauna să fiu prezentă în fiecare zi, așa cum mi-aș dori. Sunt conștientă că o singură zi nu este niciodată suficientă pentru un eveniment de asemenea amploare, pentru că nici măcar nu apuci să te dezmeticești bine și să te bucuri de oamenii de lângă tine că și trebuie să pleci acasă, însă, deocamdată, este tot ceea ce îmi pot oferi. Astfel, am ajuns sâmbătă, cu multe dorințe în suflet și cu sentimentele acelea că nimic nu mai contează în afară de clipa prezentă așa cum mi se întâmplă de fiecare dată când merg la un eveniment. Vremea de afară contrasta puternic cu căldura din suflet, căci afară ninsese, așternând o pătură generoasă de zăpadă peste toate zbaterile, însă, odată intrată în incinta Romexpo am uitat de toată angoasa mea cu privire la frig. 


      Editurile au fost prezente cu o multitudine de titluri noi și tentante, am văzut multe noutăți pe la editurile Humanitas, Nemira și Trei, însă, după cum știam deja, reducerile nu erau foarte prezente. Încă din anul în care participam ca expozant, nu mai aștept acele minuni vis a vis de prețuri, căci știu că așa ceva nu este posibil. Tocmai de aceea, doar mi-am bucurat ochii și am plecat mai departe, cu speranța că le voi găsi mai târziu la niște prețuri mai decente. Mi-am făcut mental o anumită listă cu ceea ce îmi doresc și voi fi atentă la ofertele din online.

            
         Odată ajunsă în incinta Romexpo, am dat o tură pe la toate standurile pentru a lua pulsul. M-am bucurat că, la standul editurii Tritonic, am întâlnit-o pe autoarea Monica Ramirez, alături de câteva prietene de suflet. Am fost eu puțin zăpăcită, am cumpărat volumul 3 din „Gemini”, l-am plătit într-un final după ce m-am învârtit prin zonă, l-am uitat tot pe acolo, dar îl recuperez eu și-atunci să te ții! 🙂


        După ce am dat un tur de târg, am ajuns în locul ce mi-a devenit deja tradiție de ceva timp: editura Quantum Publishers. Aici, găsesc întotdeauna oameni cu suflet mare, deschis, ce emană pur și simplu căldură, lecturi de calitate, reduceri mari și voie bună. Este ca un fel de întoarcere acasă, spre acel loc mirific care mă face să mă simt extraordinar. Standul arăta minunat, au existat multe surprize, au am avut parte de cinci lansări minunate (am vorbit și eu, cu toate bâlbele de rigoare, dar cică astea trec cu exercițiu 🙂 ): „Don`t cry, just fly” de Georgiana Vâju, „Păcatele fiului. Cartea a doua” de Theo Anghel, „Copiii din ceață” (cartea a doua a seriei „Vicontele Verenței pierdute”) de Laura Știrbu, „Zeița de foc” de Mihaela Strenc și „M.O.O.N.” de Sandra Coroian. 



       M-am bucurat să mă întâlnesc cu autoarele Oana Arion, Daniela Faur, Raluca Alina Iorga, Nieves F. Joy și Denisa Claudia Raicu, precum și cu prietene dragi ale sufletului meu. 


        Voie bună, emoție și trăiri la intensitate maximă, toate acestea au caracterizat Gaudeamus 2018. 
           La final, vă las în compania cărților mele aduse de la târg și apărate cu strășnicie de „prădători”, începând cu cartea cea mai dragă mie, aparținând prietenei mele, Anca Adriana Rucăreanu, bloggerița de la Anca și cărțile:



        Mai multe poze de la Gaudeamus 2018 găsiți aici.
Publicitate

12 gânduri despre ”GAUDEAMUS 2018: OAMENI FRUMOȘI, TIMP PENTRU SUFLET

  1. Mili zice:

    Ma bucur ca ne-am revazut. N-am reusit noi sa vorbim cine stie ce, insa am ajuns fata in fata si asta conteaza. Fiecare targ are o importanta aparte pentru ca spargi granitele si ajungi sa cunosti omul din spatele monitorului.
    Sa notezi in carnetel, la Bookfest ai intalnire cu noi.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.