DANIELA CAVAȘI: PARFUM DE SCORȚIȘOARĂ (SERIA ESENȚA IUBIRII, VOL. 1) – STYLISHED BOOKKS – RECENZIE

La gura sobei, merg numai bine citite poveștile încărcate de emoție, acele iubiri diafane, care te fac să visezi la prinți pe cai albi și Ilene Cosânzene. Asta caut în perioada rece, pentru că am nevoie să îmi încălzesc sufletul cu ceva frumos. În acest sens, cărțile editurii Stylished sunt rețeta perfectă, pentru că au darul de a te face să te afunzi în paginile unor istorii de viață încântătoare. Am mers la sigur cu o carte minunată, scrisă de o autoare aflată la început de drum, dar cu un mare potențial, de care cu siguranță vom mai auzi: Parfum de scorțișoară, volumul întâi al seriei Esența iubirii, de Daniela Cavași.

Parfum de scorțișoară este o carte de dragoste care creează o feerie de trăiri și care te face să visezi cu ochii deschiși la iubiri desprinse parcă din alte timpuri, când respectul pentru persoana de lângă tine te determina să aștepți atât cât este nevoie ca cel de lângă tine să ajungă să se deschidă total și să îți spună mai multe despre el. Încrederea se câștigă, iar asta ne învață Cassandra și Sylvain, personajele principale ale Danielei Cavași, dincolo de a ne fi alături unul altuia atât în momentele fericite, cât mai ales în cele de restriște. Autoarea își construiește cartea cu măiestrie, făcându-te să te îndrăgostești de povestea și de personajele sale, să trăiești fiecare acțiune în parte alături de ele, să iubești și să urăști cu patimă. Dacă ar fi să caracterizez cumva cartea asta, care mi-a ajuns direct în suflet, atunci cred că cele mai potrivite cuvinte ar fi emoție în stare pură, nealterată și nedisimulată de nimic. Daniela Cavași este maestră în a reda sentimentele caracterelor sale, făcându-ne și pe noi, cititorii, să simțim tot ceea ce simt ele, de la bucurie fără margini, la durere, suferință, invidie, nesiguranță, căci viața este compusă dintr-o multitudine de trăiri și nimic din ceea ce este frumos nu se îndeplinește peste noapte. Personajele sale sunt persoane normale, chit că trăiesc într-o lume ce pare frumoasă din exterior, și au parte de căderi și urcușuri, de pierderi și de dureri nerostite, dar, cu ajutorul dragostei și a minunatului parfum de scorțișoară, care devine un fel de laitmotiv al întregului roman, reușesc să treacă peste toate obstacole și să demonstreze că sunt mai puternici și o variantă mai bună a lor în doi.

PARFUM DE SCORȚIȘOARĂ - RECENZIE

Parfum de scorțișoară – o poveste de iubire diafană

Romanul acesta te cucerește prin sensibilitate și prin toate emoțiile care irump din paginile sale. Daniela Cavași a știut cum să transforme un clișeu – băiatul rău care cucerește fata cea bună – într-un subiect care să încălzească inimi și să te facă să te topești de dragul personajelor sale. Cu excepția lui Raymond, pe care îl urăsc din tot sufletul (cu toate că autoarea a promis că va fi reabilitat puțin în volumul doi), cred că iubesc toate personajele acestei cărți și, chiar dacă unele dintre ele nu m-au convins din prima că merită dragostea mea, pe parcurs am ajuns să le înțeleg motivele din spatele unor încrâncenări un pic nejustificate de fapte și să le îndrăgesc.

Cassandra Wright este o tânără inocentă, minunată din toate punctele de vedere, orfană de la o vârstă fragedă, crescută doar de bunica ei, Amalia, care i-a oferit principii sănătoase și solide de viață, peste care fata nu este dispusă să treacă. Este secretara marelui Julio Orsini, un om de afaceri prosper, care candidează în prezent la primăria New York-ului. Cassandra, deși curtată de ambii băieți ai familiei Orsini, Raymond și Sylvain, ajunge să se îndrăgostească și să își ofere încrederea pe tavă celui din urmă, fără a trece peste principiul său primordial, acela de a fi femeia doar unui singur bărbat, soțul ei:

„Urma să fie ceva cu adevărat dureros, poate inconfortabil, dar, dacă avea să fie alături de bărbatul iubit, era ferm convinsă că totul avea să fie perfect. Trebuia să fie așa. Și, în același timp, trebuia să aibă răbdare până când avea să simtă cu adevărat că a întâlnit bărbatul acela care merită să o cunoască din toate punctele de vedere, fără să îi fie teamă că avea să o judece.”

Cu toate că te-ai aștepta ca un asemenea legământ să pună pe fugă un bărbat, nu este și cazul lui Sylvai Orsini,  medic de succes, deținător al celei mai bune clinici din oraș, un bărbat șarmant și înstărit. A avut si poate avea orice femeie își dorește, însă el are ochi doar pentru una singură: Cassandra Wright. L-a cucerit printr-o cafea cu scorțișoară, condimentul lui preferat, iar acesta din urmă ajunge să devină un fel de liant al relației lor, pe care îl folosesc de fiecare dată când lucrurile devin dificile. Și, cu toate că Cassandra a încercat să se opună relației cu un bărbat dintr-o altă clasă socială, sentimentele au învins, căci tânărul doctor devine omul ei drag:

„Era omul ei drag. Omul care putea să o facă să zâmbească și să râdă până când rămânea fără aer. Omul care o tachina atât de mult și atât de des încât ajungea în punctul în care voia să intre în pământ de rușine. Omul pe care îl asculta de fiecare dată când avea probleme la locul de muncă și împreună încercau să găsească o soluție. Nu aveau o relație în care bărbatul domina, iar femeia era supusă și în stare să facă orice numai pentru a-i face lui bine. Comunicau, aveau încredere unul în altul, gelozia nu era prezentă.”

Cu toate că se iubesc, le ia ceva timp până când ajung să construiască o relație solidă, în care încrederea să îi facă să își deschidă în totalitate sufletele unul în fața celuilalt și să pătrundă dincolo de secretele pe care fiecare dintre ei le are. Sylvain mai fusese pe punctul de a se căsători, înainte să fie un medic de succes, însă acea femeie l-a lăsat baltă, iar acum îi este destul de greu să fie deschis în această nouă relație. Cassandra nu este sigură că totul nu este doar un joc și se teme să se deschidă în fața lui în totalitate. Dincolo de toate, intervine și Raymond, fratele lui Sylvain, care este gelos pe fratele lui mai mare, ce pare să îi fure tot ceea ce își dorește, inclusiv aprecierea părinților lor. Au multe suferințe peste care trebuie să treacă, însă decid să țină cu dinții de relația lor:

„Viața este atât de grea, știu cât de greu poate să fie să nu ai pe nimeni atunci când ai nevoie de ajutor. Abia ne cunoaștem, nu am ajuns să ne dăm seama exact ce anume vrem unul de la altul, poate nu vom fi împreună mulți ani, dar vreau să îți fiu alături atât timp cât ai nevoie de prezența mea în viața ta.”

Foarte dragi mi-au fost cei doi, căci nu renunță unul la altul, indiferent de piedicile multe care le ies în cale. Raymond nu crede în ei doi și o judecă pe Cassandra, considerând-o o oportunistă. La fel consideră și părintele spiritual al lui Sylvain, Luciano Derron, la fel ca și vărul Cassandrei, Xander, fostul cel mai bun prieten al lui Sylvain și vărul Cassandrei, însă cei doi știu cum să se impună în fața celor doi și cum să facă față tuturor celor care se pun curmeziș în calea lor. În plus, au sprijinul Amaliei, bunica Cassandrei, care se bucură că în sfârșit nepoata ei scoate capul dintre cărți și își face o viață, la fel și Julio și Emerald, părinții lui Sylvain, care consideră că băiatul lor este destul de mare pentru a se așeza la casa lui.

Parfum de scorțișoară este o poveste de dragoste minunată, creionată frumos, făcându-te să te îndrăgostești de istoriile sale de viață și să rămâi cu gândul la cele citite încă mult timp după ce ai închis ultima pagină.

Parfum de scorțișoară - recenzie

Date despre carte:

Titlu: Parfum de scorțișoară

Autor: Daniela Cavași

Editura: Stylished

Serie: Esența iubirii, volumul 1

Anul apariției: 2019

Număr de pagini: 415

 

Cartea poate fi comandată de aici.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

e laitmotiv al romanului, reușesc să meargă înainte și să se recompună, devenind mai puternici în doi.

2 gânduri despre ”DANIELA CAVAȘI: PARFUM DE SCORȚIȘOARĂ (SERIA ESENȚA IUBIRII, VOL. 1) – STYLISHED BOOKKS – RECENZIE

  1. Carolina Bianca zice:

    Mi-a atras atentia coperta, dar mai ales individul de pe coperta! Imi place tare mult ce ai scris in recenzie. Cartea va avea continuare sau poate fi citita si de sine statatoare? Felicitari pentru recenzie!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.