LA O ȘUETĂ CU AUTOAREA MĂDĂLINA ILIE

Literatura română se bucură de un număr în creștere de autori care scriu cu forță, care reușesc să te facă să te îndrăgostești de scrierile lor. Sunt atât de mulți cei pe care îmi doresc să îi cunosc cât mai repede și mi se pare că timpul intră de mult prea multe ori în sac și că nu ajung la cărțile pe care îmi doresc cu ardoare să le citesc. Unul dintre autorii pe care vreau să îi descopăr în viitorul apropiat este Mădălina Ilie. Este o prezență destul de discretă și de diafană în mediul online, însă fragmentele pe care le-am citit din romanul său, Prețul orgoliului, m-au convins să vreau să o citesc. Reușește să creeze emoție și să sensibilizeze și sunt sigură că mă voi delecta cu o lectură savuroasă. Însă, până voi ajunge la romanul ei, publicat la Stylished Books, m-am gândit că nu ar strica să aflu mai multe despre ea. Dacă și voi vă doriți să o cunoașteți mai bine pe autoarea Mădălina Ilie, vă invit să citiți interviul de mai jos.

La o șuetă cu autoarea Mădălina Ilie

La o șuetă cu autoarea Mădălina Ilie

Spune-ne trei lucruri despre tine care ne sunt mai puțin cunoscute nouă, cititorilor.

Sunt o fire modestă, ambițioasă și, de multe ori, încăpățânată. 😁

Care a fost prima experiență care ți-a arătat magia și puterea cuvântului scris, determinându-te, mai apoi, să devii scriitorul de astăzi?

Îmi vine să râd când îmi amintesc. Descoperisem platforma Wattpad prin intermediul unei prietene. Nu m-am mai dezlipit de acea aplicație. Am citit cam ce mi-a picat la mână. Apoi am zis, eu de ce nu? Și am așternut cuvinte, propoziții, până când au dat sens la o poveste. Bineînțeles, la început ideile au fost cam de toată jena, dar imaginația a fost de partea mea și m-a călăuzit unde trebuie. 😁

Ai un ritual de scriere? Există ceva anume care te ajută atunci când scrii? Cum anume arată o zi de scris? Ce anume te inspiră atunci când scrii?

Hm, nu pot spune că am un ritual bine pus la punct. Pot scrie oriunde. Am scris și în tramvai, chiar și când eram cu prietenii afară. Ideile îmi veneau în minte oriunde, și nu am ezitat să le scriu de teamă să nu le uit. 😊 În schimb, muzica mă inspiră. Ascult muzică ambientală, de dragoste când scriu.

Ai publicat la editura Stylished un roman de sine stătător. Preferi să scrii volume singulare sau serii? Care crezi că prind mai bine la public și ce anume preferi în calitate de cititor?

Aici depinde foarte mult de omul în sine. Îmi plac și seriile, și cele de sine stătătoare. Am citit foarte multe cărți de sine stătătoare și recunosc că îmi doream de multe ori o continuare. Depinde și de impactul pe care l-ai avut când ai citit. Am scris și serii, mai ales în colaborare, daaar sunt bine păstrate acolo unde trebuie, în ciornă. 😅

La o șuetă cu autoarea Mădălina Ilie

Spune-ne câteva cuvinte despre cartea ta.

Uff, „Prețul orgoliului” a fost o provocare pentru mine. Am scris cu foarte multă emoție la ea, iar Mark a fost primul meu idol. Am încercat să nu scriu clișee, ci partea realistică dintre o femeie și un bărbat. Nu toate poveștile se termină cu happy-end și trebuie să învățăm din eșecurile altora pentru a ne face povestea noastră un happy-end. 😊

Cum anume ai proceda atunci când cititorii își doresc o anumită traiectorie pentru personajele dragi din romanele tale sau un anumit final? Ții cont de părerea lor? Cum reușești să păstrezi un echilibru între propriile dorințe cu privire la acțiunea adusă în fața cititorilor și dorințele acestora din urmă?

Ei bine, știi că nu poți mulțumi pe toată lumea.😁 Am primit foarte multe mesaje de-a lungul timpului cu privire la dramele din cărțile mele. Acum depinde și de povestea pe care o scrii, de personaje și de întâmplări. Avantajul de a fi scriitor e că îți poți schimba oricând povestea. Cu riscul să mă repet, sunt genul de om care vede realitatea.

Cum s-a simțit pentru tine trecerea de la scriitor pe platforma Wattpad la autor publicat? Există ceva ce ai schimba la traiectoria ta?

Emoții. Când mi-am ținut, fizic, cartea în mână am simțit emoție. Recunosc faptul că publicarea unei cărți nu a fost chiar visul meu. Probabil nu am avut destulă încredere în mine. M-am mulțumit să o țin „ascunsă” online.😁 Da, clar aș schimba câte ceva în ceea ce privește scrisul. Întotdeauna ai de învățat.

Ce surprize literare ne pregătești pe viitor?

Încerc să aduc de pe platforma Wattpad o altă carte dragă mie. Încă scriu, rescriu, modific. E o carte scrisă acum patru ani, deci are nevoie de modificările de rigoare. 😁

Ai citit o anumită carte care a reușit să îți schimbe perspectivele asupra modului de scriere sau care să te facă să ai o altă viziune asupra scrisului?

Nu pot spune că am o carte preferată. Îmi place să citesc povești de dragoste. Mă axez foarte mult pe trăirile lor, îmi place să citesc o carte care să îmi arate ceea ce gândește personajul. De asemenea, îmi plac cărțile care sunt scrise din perspectiva personajului masculin. 😁 „Infernul lui Gabriel” mi-a plăcut foarte mult, dar și vestitul Grey mi-a făcut cu ochiul 😊

Dacă ar fi să ajungi pe o insulă pustie, care ar fi cele trei titluri pe care le-ai lua cu tine?

Numai trei? 😁 Aș lua mult mai multe. Cum spuneam, nu am o carte preferată, fiecare e preferată în felul ei. 🙂

Cum vezi tu literatura română contemporană? Cum se vede aceasta din punctul de vedere al autorului?

Cărțile de astăzi sunt un adevărat carusel. Cu toții ne-am lovit de operele de acest gen la școală. Și la toți ne-a fost greu să înțelegem ceva din ele. Au un rol aparte, precum și mesajul pe care îl transmit. Era în care trăim astăzi ne-a oferit privilegiul de a înțelege, în sfârșit, ceea ce odată ni se părea frustrant. Abordările noastre sunt mai simple, mai concrete, și nu ezităm să spunem lucrurilor pe nume. Nu ne mai ascundem după acea perdea a societății, și nu ne este frică să ne așternem pe hârtie ceea ce gândim și ce simțim.

La o șuetă cu autoarea Mădălina Ilie

Zi de zi descoperim noi scriitori talentați. Ce sfat le-ai oferi celor aflați la început de drum în taina scrisului?

Să se lase purtați de imaginație. Ea e cheia succesului. Am trăit pe propria piele această experiență. Poți descoperi o altă latură a personalității tale. Să fie unul și același cu personajul pe care îl creează. Creează-ți o conexiune aparte cu personajul tău, și totul va veni de sine. 🙂

Un mesaj pentru cititorii tăi și ai blogului.

Îți mulțumesc, ție, în primul rând pentru că mi-ai oferit acest interviu! 🤗Le mulțumesc celor care au fost alături de Mark, și sper să revin cât de curând pot cu următoarea poveste. Nu o să mai aveți nevoie de așa multe șervețele. 😁 Vă mulțumesc și vă îmbrățișez! 🤗

Mulțumesc și eu pentru timpul acordat acestui interviu! Cartea autoarei Mădălina Ilie o găsiți pe Stylished Books și pe mai toate site-urile dedicate cărților.

4 gânduri despre ”LA O ȘUETĂ CU AUTOAREA MĂDĂLINA ILIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.