MELANIE DOBSON: ȘOAPTELE VÂNTULUI – RECENZIE

Îmi era tare dor de o poveste puternică, plină de substanță, iar Melanie Dobson a reușit să îmi ofere asta din plin. Cartea ei a fost dragoste la prima vedere, de tipul văzut, plăcut, luat. Și nu regret deloc. Este genul meu de roman, care are de toate: poveste de iubire, istorii de viață, pagini de istorie vie și, unde mai pui, că acțiunea este în cea mai pare parte plasată în Londra, locul în care tare mi-ar mai plăcea să trăiesc.

Șoaptele vântului este o poveste emoționantă, care împletește pagini întregi de istorie din perioada celui de Al Doilea Război Mondial, când doi copii sunt nevoiți să facă sacrificii enorme pentru a rămâne în viață, cu momente din prezent, când o jurnalistă temerară și un bărbat ce dorește să îi ofere finalitate unui bătrând încearcă să găsească răspunsuri la întrebări din alte vremuri. Iubesc întotdeauna poveștile despre perioada nazistă și mi se pare că aproape niciodată nu ni se spune tot adevărul, că multe aspecte încă ni se ascund, iar cartea de față ne poartă pașii prin Germania pro nazistă, care își distruge propriii oameni dacă sunt împotriva convingerilor lor, lăsând copii pe drumuri, și prin Anglia care ascunde la sânul său trădători, ce țin case conspirative doar pentru a îl ajuta pe Hitler, în timp ce copiii le sunt izolați pe insule. Urmărind destinul lui Brigitte și a lui Dietmar, Dobson reușește să aducă la viață o poveste atât de mare cât o lecție de viață. Prezentul cade într-un plan secund, în ciuda problemelor abandonului cu care se confruntă personajul principal, deloc de neglijat în fond. Cei din prezent au datoria să afle ce s-a întâmplat în trecut și ajung să scormonească prin vieți pentru a ajunge la ceea ce este esențial și a oferi finalitate unor oameni greu încercați de viață.

Șoaptele vântului – o poveste atipică de iubire

Întreg romanul este centrat în jurul unei singure idei: ce anume s-a întâmplat cu Brigitte Berthold, prințesa Adler de odinioară, care iubea basmele și joaca. Au visuri frumoase și jură să se apere mereu unul pe altul și să își fie alături, indiferent de locul în care vor fi purtați de viață. Nici măcar nu bănuiesc atunci când se joacă în căsuța din copac cât de aproape sunt de momentul în care trebuie să lupte pentru viețile lor, fugind din calea dușmanului. Au doare zece și respectiv treisprezece ani, dar soarta și naziștii reușesc să își lase urme adânci în sufletele lor, cât pentru o viață. Părinții le sunt răpiți de către germani, iar Dietmar, băiatul care, odată devenit bărbat, tot simte nevoia să o protejeze cumva pe prietena sa, știe doar că trebuie să fugă departe, să lase totul în urmă și să încerce să fie cavalerul din povești, care devine eroul fetiței din fața lui.

Fugind prin Germania și Belgia, luând în piept greutățile și suferind de foame, cei doi copii scapă de agenții Gestapoului și ajung în Anglia, unde ajung să fie separați de împrejurări. Brigitte ajunge în cadrul unei familii care lucrează pentru unul dintre agenții lui Hitler, ținând case conspirative și folosindu-se de copii pentru a trimite mesaje codate, iar Dietmar devine prizonier de război, apoi este crescut de către unchiul său din Anglia. Povestea este mult mai mult de atât și aduce în prim plan prietenia, camaraderia, protejarea celuilalt chiar și în absență, credința că soarta îi va aduce la un moment dat la un loc, fuga din calea nedreptății, capacitatea de a salva alte suflete atunci când e nevoie si neputința în fața adulților cu două fețe.

Aceasta este baza cărții, iar pe lângă ea, Melanie Dobson creează o a doua poveste, plasată în prezent, când Quenby Vaughn, jurnalistă de meserie, alături de Lucas, angajatul lui Dietmar devenit acum Daniel Knight și un magnet de succes, încearcă să o găsească pe Brigitte, să ofere o finalitate acestei povești. Quenby nu este un personaj puternic, este destul de precar construită, pentru că suferă încă de pe urma abandonului mamei sale din copilărie, fapt care o face să nu vrea să se mai apropie de cineva vreodată. Ea luptă cu propriii demoni interiori și cu stafiile răsărite din propriul trecut, dar simte nevoia să afle ce anume s-a întâmplat cu Brigitte. Căutările ei o poartă printre amintiri dureroase și o duc spre amenințări, menite să mușamalizeze totul, dar Quenby preferă să lupte cu stoicism pentru adevăr, pentru că trebuie să porți bătălii cu toți și cu toate pentru a fi sincer cu tine însuți.

Șoaptele vântului este o lectură încărcată de frumusețe, în ciuda subiectelor dure abordate. Te cucerește prin stilul extrem de poetic, prin referirile la romanul La răscruce de vânturi și prin istoriile de viață puternice, adevărate lecții pentru noi toți.

Date despre carte:

  • Titlu: Șoaptele vântului
  • Autor: Melanie Dobson
  • Titul original: Catching the Wind
  • Traducere: Narcisa Tiulete
  • Editura: Casa Cărții
  • Număr de pagini: 352
  • Anul apariției: 2020

Cartea poate fi comandată de aici.

Publicitate

4 gânduri despre ”MELANIE DOBSON: ȘOAPTELE VÂNTULUI – RECENZIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.