SANTA MONTEFIORE: PREIMĂVARĂ ÎN TOSCANA – RECENZIE

Cum anume procedezi atunci când întreaga ta viață ai fugit de un trecut tulbure? Cum reușești să te rupi de o rutină zilnică și să ieși din zona ta de confort? Cum anume procedezi când ața vieții se scurtează pe zi ce trece și pare că nimic nu mai merită, că te plafonezi? Cum faci pace cu tine, cea care ai fost odinioară? Cât din persoana de atunci este prezentă astăzi? Cum reușește dragostea regăsită să facă să înflorească o femeie ștearsă, mereu pierdută în mijlocul comunității în care locuiește?

Ei bine, toate astea trebuie să le afle Gracie Burton, personajul trecut de prima tinerețe al Santei Montefiore. Deși are o vârstă respectabilă, ea parcurge un adevărat drum inițiatic spre propria ființă, redescoperindu-se și găsindu-și focul lăuntric, care o face, în sfârșit, să vrea să trăiască fiecare clipă în parte la intensitate maximă. Iar atunci când acest lucru se petrece în minunata Italie, sub soarele arzător al Toscanei, totul nu are cum să se petreacă decât în cel mai frumos mod cu putință.

Primăvară în Toscana este un roman care fascinează prin imaginile feerice oferite asupra Toscanei, locul paradiziac în care orice persoană ajunge să se regăsească și să devină o versiune mai bună a sa, și prin povestea de iubire, care dăinuie în timp și spațiu, fapt care o face cu atât mai minunată, mai de basm. Santa Montefiore ne arată că nu e niciodată prea târziu să iubești, să trăiești totul cu patimă, să simți fiorii vieții pătrunzându-ți prin fiecare por al trupului, să te avânți în necunoscut cu puteri pe care nici măcar nu bănuiai că le ai, să te redefinești, să o iei de la capăt și să faci tot ceea ce îți stă în putință pentru a fi fericit. Uneori, viața ne mai acaparează în vârtejul său și ne face să uităm ce este cu adevărat important. Muncim, ne clădim palate, adunăm averi, dar uităm de cei dragi și de ceea ce contează pentru noi, iar asta se poate schimba printr-o resetare. Nu e ușor, dar, dacă îți acorzi răgazul necesar pentru a ieși din cotidian și pentru a te refugia într-un loc idilic, cum este castelul Montefosco în cazul personajelor cărții, uitând de orice mijloc  modern de comunicare, atunci lucrurile se vor îmbunătăți și vei descoperi că totul trebuie trăit în armonie și deplină fericire.

Primăvară în Toscana – trei femei, trei destine

Romanul alternează cu ingeniozitate două planuri temporale, trecut și prezent, purtându-ne pe aripi de poveste pe aleile fascinante ale castelului Montefosco, din minunatul orășel italian, sau prin împrejurimi, la Villa Colomba, creând un peisaj idilic, propice  u.nei povești de iubire care reușește să supraviețuiască vreme de mai bine de patruzeci de ani. De asemenea, este spațiul ideal pentru ca destinul a trei femei, bunică, mamă și fiică, să se împletească, creând o legătură indestructibilă de dragoste și uniune.

Gracie Burton  este o femeie destul de ștearsă, care toată viața ei a trăit într-o zonă rurală, unde le face pe plac celor din „clubul doamnelor” și nu prea ripostează orice i se cere să facă. Este văduvă și se apropie bine de șaptezeci de ani, dar, la început, nu cunoști tot tumultul ei interior, tot acel foc mocnit care stă gata să se aprindă, imediat ce iese din zona ei obișnuită.

Carina, fiica lui Gracie, este destul de antipatică la început și, deși își mai îndreaptă comportamentul pe parcurs, rămâne destul de plată și de absentă în viețile mamei și fiicei sale. Este obsedată de muncă, singurul motor care o face să trăiască, iar restul nu contează, inclusiv soțul, fiica sau mama sa.

Anastasia, fiica Carinei, este o adolescentă tipică, destul de rebelă, dar a cărei rebeliune poate fi ușor percepută ca un strigăt de ajutor adresat mamei sale, care o ignoră constant, ca și cum ea ar fi sursa tuturor problemelor sale. Poate tocmai de aceea, în  Italia, ea reușește să se apropie mai tare de Gracie, căreia îi și face confidențe. Este figura aceea maternă de care are nevoie pentru a fi completă. 

Gracie este cea care plănuiește să meargă în Toscana, la castelul Montefosco, ceea ce șochează pe toată lumea, care are impresia că este un fel de criză a vârstei a treia. Tocmai de aceea Carina și Anastasia o însoțesc, pentru a se asigura că totul este bine. Însă, nimeni nu bănuiește ce secrete se adăpostesc în sufletul lui Gracie, ce doruri nespuse, ce sentimente puternice, patimă și nostalgie pentru timpuri de mult apuse.

Primăvară în Toscana – pendulare între trecut și prezent

Abia când înțelegi, cititor fiind, că relația lui Gracie cu Italia este mult mai profundă și mai strânsă decât te-ai fi așteptat inițial, când spune că merge să învețe să gătească cu mama Bernadetta, începi să te afunzi tot mai tare în poveste și să te pierzi pe sub soarele arzător, admirând peisaje feerice, mirosind parfumul mediteraneean și să te delectezi cu frumoasa poveste din trecut ce se țese pe aripi de vis.

Gracie are un motiv pentru care a venit aici. Nu este prima dată când ajunge în Italia, cu toate că asta cred fiica și nepoata ei, ci, în trecut, pe când era copil și adolescent, a sosit aici cu un bagaj întreg de visuri și speranțe proaspete alături de unchiul ei, Hans, pentru a învăța să picteze și să restaureze tablouri. Însă, dincolo de asta și de o viață mai bună, Gracie găsește aici o iubire ca de basm, căci se lasă sedusă și curtată de nimeni altul decât contele Tancredi Bassanelli, cel care deține castelul Montefusco. Însă, o întâmplare nefericită, al cărei rost și adevăr nu le-a priceput la momentul potrivit, au făcut-o să fugă de toți și de toate, lăsând în spate o întreagă lume, cu care acum, în prezent, vrea să facă pace.

Dincolo de povestea ei, în prezent le cunoaștem pe Anastasia, cea care are parte de iubirea ei exotică, de fiorii aceia ai iubirii care aduc fluturi în stomac, și pe Carina, care reușește să se rupă cu totul de muncă și să redescopere viața, hoinărind pe dealurile din jur. Și poate că tocmai locul, sau rețetele mamei Bernadetta, atmosfera atât de caldă și de familiară sunt elementele care lasă loc destăinuirilor și le apropie pe cele trei femei într-un mod pe care Anglia cea rece nu a reușit să o facă.

Primăvară în Toscana este o poveste care te vrăjește prin atmosfera caldă, prin redarea cu acuratețe a culorii locale, prin peisajele locale, care îți fac un dor nebun de ducă și dor de o Italia autentică, precum și prin fina analiză a relațiilor de familie, condimentate cu povestea de dragoste care îi prinde pe toți din urmă. Și nu, nu e prea târziu nici pentru iubire, nici pentru a o lua de la capăt, cu forțe proaspete, pentru a îți descoperi legenda ta personală.

Date despre carte:

  • Titlu: Primăvară în Toscana
  • Autor: Santa Montefiore
  • Titlu original: The Temptation of Gracie
  • Traducere: Daniela Truția
  • Editura: Litera
  • Colecție: Blue Moon
  • Anul apariției: 2020
  • Număr de pagini: 384

Cartea o puteți achiziționa și v oi de aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.