DIN CÂND ÎN CÂND, DĂ-ȚI ÎNTÂLNIRE CU TINE

Nu țin foarte tare la demonstrarea iubirii într-o anumită zi, fie ea Valentine`s Day sau Dragobete, pentru că sunt de părere că iubirea trebuie să existe în viața noastră în permanență, căci ea e motorul care poate muta chiar și munții din jur. Însă, pentru că zilele acestea lumea are tendința de a vorbi mult mai tare despre dragoste decât o face în mod normal, mi-am dorit să scriu despre iubirea față de noi înșine, una dintre formele iubirii pe care avem tendința adeseori de a o lăsa undeva într-un plan îndepărtat, pentru că nu ni se pare a fi cea mai importantă din lume. Consider ca ar trebui să învățăm să ne iubim pe noi mai mult decât o facem în mod obișnuit și sa ne raportăm la noi înșine așa cum o facem la oamenii din jur care sunt acolo pentru noi, care ne iubesc necondiționat și care ne sunt sprijin constant. Iubirea față de noi înșine este cea care face ca lucrurile să se desfășoare în direcția dorită, cea care ne face să vrem mai mult pentru noi, să visăm mai măreț, să ne deschidem mai larg aripile pentru a ne întâmpina chiar și cele mai tainice visuri ale sufletului, cea care ne deschide orizonturile și care ne face să relaționăm mult mai bine cu cei din jur și să fim, la rândul nostru, mult mai prezenți față de cei care ne sunt dragi, căci iubindu-ne pe noi avem mult mai mult tăria de a fi un sprijin și pentru cei din jurul nostru.

Iubirea de sine nu este nicidecum o formă de egoism, cu toate că aceasta înseamnă să te apreciezi pe tine mai presus de oricine altcineva și să îți acorzi mai mult timp ție și nevoilor tale. De regulă, avem așteptări mari de la cei din jur și sperăm ca aceștia să ne observe la adevăratul potențial și să ne acorde atenția sperată, însă, dacă noi înșine nu o facem, cum ar putea cei din jur să o facă? Se spune că modul celor din jur de a se raporta și a se comporta cu noi este o oglindire a ceea ce noi înșine credem despre noi. Atunci, dacă noi nu ne iubim și nu ne comportăm cu noi înșine cu dedicare și dragoste, cum ar putea-o face cei de lângă noi?! Întotdeauna, altruismul trebuie însoțit de respect de sine și trebuie să fie oferit doar atât timp cât acesta nu ne face rău nouă sau atât timp cât acesta corespunde cu propriile năzuințe.

Avem prostul obicei de a ne lăsa pe un loc secund întotdeauna, căci mereu alții sunt mai importanți, însă nu este corect să procedăm astfel. Ar trebui să devenim principala preocupare a gândurilor noastre și să ne îngrijim mult mai tare de propriile dorințe, pentru că numai astfel putem ajunge, mai apoi, să oferim bucăți din noi celor din jur, fiind siguri că le oferim cea mai bună variantă a noastră.

Da, iubirea de sine necesită multă răbdare și mult timp petrecut în singurătate, pentru că numai astfel avem șansa de a vedea ce se ascunde acolo, în adâncimi de suflet, numai astfel putem înțelege ce ne dorim cu adevărat și cine suntem noi, cei reali, cei autentici. Purtăm multe măști în viața de zi cu zi, dictate de oamenii cu care intrăm în contact și de circumstanțe, fapt care ne face să ne păcălim uneori și să credem că am ajuns la adevăratul eu interior. Avem nevoie de timp petrecut doar cu noi pentru a ne vedea așa cum suntem. Tocmai din acest motiv nu mai urăsc la fel cum o făceam înainte singurătatea, ci acum aceasta mi-a devenit prieten apropiat. Nu mai am nevoie de muzică, televizor sau un film pe youtube atunci când sunt singură, căci nu mai mă tem de ceea ce voi descoperi atunci când stau de vorbă cu mine însămi. Ba chiar am ajuns să iubesc aceste momente, căci atunci îmi observ luminile și umbrele, atunci devin conștientă de căderile mele și de calitățile și defectele cu care viața m-a înzestrat și ajung să le îmbrățișez cu acceptare, la fel cum o mamă își îmbrățișează copilul, indiferent de personalitatea pe care acesta o are.

Iubirea de sine înseamnă acceptare pe toate planurile, fără a ne mai lăsa pradă tuturor fricilor, temerilor și anxietăților noastre. Tocmai din această cauză avem nevoie să petrecem ceva mai mult timp cu noi înșine, să discutăm mental cu noi și să scriem pe o hârtie calitățile și defectele noastre, astfel încât să știm cum să întâmpinăm orice problemă ce apare pe parcurs și să luăm măsuri pentru a putea ieși din carapacea pe care singuri ne-o construim. Viața aceasta este prea scurtă pentru a rămâne o eternitate într-o zonă de confort, ca într-un cocon ce ne apără de toate vicisitudinile vieții. Pentru a crește în plan emoțional și spiritual, avem nevoie să învățăm lucruri noi și să descoperim noi lucruri despre noi.

Așadar, aveți curajul de a vă da întâlnire cu voi din când în când, de a sta de vorbă cu voi înșivă, de a vă vedea așa cum sunteți cu adevărat, de a vă cunoaște, de a face tot ceea ce vă face plăcere mai tare! Lăsați totul deoparte și acordați-vă timp de calitate doar în compania voastră! Iubiți-vă și acceptați-vă așa cum sunteți, iertați-vă pentru tot ceea ce nu ați fost pentru acum și dați-vă libertatea a de îmbrățișa adevărata persoană ce sălășluiește adânc în interiorul vostru! Lăsați deoparte gura lumii și fiți cine vreți voi să fiți! Totul este posibil dacă vă doriți din tot sufletul.