CORINNE HOFMANN: REVEDERE ÎN BARSALOI (#3) – RECENZIE

Africa este unul dintre continentele pe care îmi doresc să le vizitez la un moment dat, iar o vizită virtuală în Kenya, tocmai în ținutul sălbatic al samburilor, făcută prin intermediul lecturii, este întotdeauna bine-venită. Iubesc să observ lumea asta prin ochii lui Corinne Hofmann, elvețiancă extrem de curajoasă care, la un moment dat în viața ei, a lăsat tot confortul deoparte și s-a refugiat într-o zonă a lumii lipsită de orice fel de lux al civilizației vestice, dar extrem de ofertantă din punct de vedere al tradițiilor și al liniștii sufletești. Oamenilor de aici le lipsesc multe lucruri, nu au mereu mijloacele necesare pentru supraviețuire, însă acest fapt nu îi împiedică să aibă mereu un zâmbet larg pe buze și să se bucure la maximum de orice clipă. Chiar dacă acum Corinne nu ar mai putea trăi în această zonă, revenirea în locurile care cândva au reprezentat acasă pentru ea o fac să tresalte, iar fiecare emoție a ei se poate simți prin intermediul celui de al treilea volum al său, care descrie reîntoarcerea ei în Africa la paisprezece ani distanță după fuga ei cu Napirai înapoi în Elveția.

„Revedere în Barsaloi” este un roman cu o putere magică, ce acționează asemeni unei mantre asupra cititorului, oferindu-i experiențe spirituale de neuitat și făcându-l să se îndrăgostească de lumea aceasta a negrilor, în care albii sunt văzuți asemeni unei ciudățenii a naturii, dar în care, cu toate acestea, albul este mai bine tratat decât negrul. Cel de al treilea volum al seriei lui Corinne Hofmann are acea forță extraordinară și vitalitate care mi-au plăcut atunci când am citit primul volum și care mi-au lipsit teribil citindu-l pe cel de al doilea. Africa are o putere teribilă asupra lui Corinne și o transformă într-o temerară și într-o magiciană a cuvântului, iar acest fapt se simte în fiecare rând așternut care face referire la Kenya și la lumea descoperită de ea acolo.

savannah-african-7

Acest al treilea volum al seriei despre Africa și a experienței autoarei cu un masai este extrem de dinamic și ne plasează din nou printre oamenii aparținând unei cu totul alte culturi, aflată la polul opus față de cea cu care suntem noi obișnuiți, fapt care îi conferă acestui ținut originalitate, autenticitate și o magie proprie, care înfășoară totul într-un văl al atemporalității. Nu, Africa nu a stat în loc, anumite elemente din lumea civilizată au pătruns și aici, însă tot ai impresia că ai ieșit din timp și că ai pătruns într-un fel de tărâm de poveste, unde totul curge cu încetinitorul și unde grijile cotidiene sunt estompate de traiul într-o lume sălbatică, dar de o frumusețe aparte.

După paisprezece ani de la ultima ei ședere pe tărâm african, Corinne hotărăște să se întoarcă în punctul din care a început totul și în care viața ei a cunoscut o cu totul altă turnură, transformând-o într-o scriitoare de succes și o femeie cunoscută în întreaga lume. Întoarcerea ei în locul iubit nu se produce fără anumite urme de îndoială și fără mari emoții, însă, așa cum o știm, Corinne este o fire temerară și preferă să facă tot ceea ce îi trece prin minte, din dorința de a încheia o perioadă frumoasă din viața ei, care a rămas oarecum deschisă din cauza fugii sale, și, de asemenea, să îi ofere un portal spre rădăcinile ei africane lui Napirai, fiica sa cu masaiul Lketinga, care, crescută printre albi, a cam neglijat această parte a moștenirii ei genetice și a preferat să se prefacă un pic că aceasta nu există și nu este definitorie pentru ea.

Reîntoarcerea în Kenya încă are pentru Corinne puterea unei călătorii inițiatice, pentru că aceasta o obligă să caute adânc în interiorul ei și să aducă la suprafață trăiri și sentimente bine ascunse acolo. Pleacă în Africa alături de doi dintre oamenii din echipa ei editorială, Klaus și Albert, și de data aceasta filmează totul, pentru a crea un documentar și pentru a îi arăta lui Napirai Africa autentică, așa cum o știe ea. Însă, încă de la sosirea pe aeroport, Corinne observă că lucrurile s-au mai îmbunătățit puțin și ca tehnologia pătrunde încet și aici, chiar dacă încă nu se află la același nivel ca în Europa.

De data aceasta, călătoria spre Maralal și Barsaloi nu mai este una plină de pericole și de lipsuri, pentru că călătorește într-un Lange Rover. Maralal s-a dezvoltat puțin, benzina nu mai lipsește și nici alimentele atât de mult. Chiar și Barsaloi a evoluat, în sensul ca sunt mult mai multe magazine, mult mai multe căsuțe și mult mai mulți oameni la misiune, chiar și surori.

Ca de obicei, liantul lui Corinne cu lumea africană este reprezentat de către fostul ei cumnat, James, care o duce înapoi în universul samburilor atât de drag ei. Reîntâlnirea cu Lketinga este emoționantă, pentru că acesta nu mai are vechile probleme de comportament și se comportă chiar exemplar. El s-a recăsătorit de două ori, are o fetiță de la cea de a doua soție, însă încă o consideră și pe Corinne soția sa, conform tradiției samburilor.

napirai-hofmann-facebook.jpg Reîntâlnirea cu fosta soacră este extraordinar de emoționantă pentru Corinne, pentru că aceasta a reprezentat punctul ei de sprijin în cele mai grele momente petrecute în Africa și cea care i-a dat mereu puterea de a merge mai departe. Legătura lor profundă și minunată este confirmată și de aceasta, care îi mărturisește că s-a temut că va avea o grijă în plus atunci când o albă a venit să locuiască printre ei, însă mzungu Corinne a devenit asemeni copiilor ei, mai cu seamă că aceasta i-a purtat mereu de grijă.

Corinne rememorează clipe trecute și merge prin toate locurile importante pentru ea, care i s-au întipărit în memorie, precum spitalul unde Napirai a văzut lumina zilei și în care ea a stat în carantină din cauza malariei, revede locuri dragi din Maralal, îl revede pe părintele Giuliani, mutat acum în altă misiune, mult mai sărăcăcioasă și primitivă decât prima, merge la Flying Doctors și, de asemenea, pe platourile de filmare la „Îndrăgostită de un masai”, primul volum scris de ea.

Pe tot parcursul vizitei sale, Corinne compară lumea cunoscută de ea cu cea de acum. Chiar și samburii se bucură de un pic de confort, pentru că au magazine, hrană și chiar și apă curentă. Au o școală unde tinerii pot învăța și chiar un loc unde să poată folosi calculatoarele pentru a se conecta la internet. Samburii sunt înarmați de acum, din cauza conflictelor lor cu turkana, care, deși acum s-au mai diminuat, încă planează în aer. În rest, Africa este tot săracă și încă cu multe lipsuri: fetele încă suportă mutilarea inciziei din momentul căsătoriei, fapt care le provoacă multe probleme, ba chiar le aduce moarte în momentul nașterii, fetele încă sunt căsătorite de către familie și, de multe ori, de la vârste fragede și cu necunoscuți, bărbați mul mai în vârstă decât ele și, uneori, deținători chiar a mai multor soții. Copiii încă se bucură la dulciuri sau la câteva jucării, încă se minunează la vederea unui alb sau a aparatului de filmare. Femeile și copiii încă sunt timizi în prezența străinilor și încă se ocupă de îngrijirea animalelor, principala lor sursă de venit. Un pic de emancipare se poate observa și în rândul lor, pentru că acum pot vinde anumite podoabe și să aibă parte de propriile venituri. În rest, tot bărbații sunt cei care au mai multe drepturi aici.

Tocmai asta iubesc la cărțile lui Corinne Hofmann: are capacitatea de a reda cu acuratețe locurile vizitate și modul de viață al unor populații despre care nu știm mare lucru și pe care le vedem doar la televizor. Te face să visezi cu ochii deschiși și să te închipui acolo. Apoi, bineînțeles, imediat ce ai închis cartea, te determină să stai încă cu gândul la cele citite și să te duci să cauți mai multe informații despre masai și samburi, despre Africa și Kenya.

Dacă nu ați citit încă nimic scris de Corinne Hofmann, vă invit să o faceți. Sunt patru volume în total, iar primul volum și al treilea sunt o incursiune magică în lumea masailor, fapt care te face să înveți mai multe despre o cultură nouă și să te afunzi în ținutul acesta sălbatic, dar posesor al propriei străluciri.

256096_XXL

Date despre carte:

Titlu: Revedere în Barsaloi

Autor: Corinne Hofmann

Titlu original: Wiedersehen in Barsaloi

Traducere: Mihaela Dinklage

Editura: Allafa (Grupul Editorial All)

Anul apariției: 2008

Număr de pagini: 176

 

Cartea se găsește destul de greu. Dacă dați de ea prin anticariate, nu o ratați.

 

8 gânduri despre ”CORINNE HOFMANN: REVEDERE ÎN BARSALOI (#3) – RECENZIE

    • Oana - Crâmpeie de suflet zice:

      Povestea te cuprinde sub vraja ei. Bine, la mine, când e vorba de alte culturi, întotdeauna devin fascinată. Mi-ar plăcea să pot vedea cât mai mult din lumea asta, dar dacă nu reușesc, măcar să citesc despre. 🙂 ❤

      Apreciază

    • Oana - Crâmpeie de suflet zice:

      Al doilea volum este despre momentul în care Corinne ajunge să își scrie primul volum, de aceea mi s-a părut puțin mai static. Însă volumele I si III m-au făcut să visez la Africa și la masai.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.