MAJA LUNDE: ISTORIA ALBINELOR – RECENZIE

Lumea de astăzi a început să conștientizeze tot mai mult importanța îngrijirii mediului înconjurător și observăm o tendința ecologistă pe întreaga planetă și, cu toate acestea, nu cred că ne dăm cu adevărat seama de proporțiile pe care le-ar atinge aceasta dacă până și unele dintre cele mai mici viețuitoare ale planetei, așa cum sunt albinele, ar dispărea cu totul. Ne preocupă încălzirea globală, topirea calotelor glaciale și plasticul folosit în exces, însă, cu toate acestea, tot ne credem zei și continuăm să facem tot ceea ce ne trece prin minte, considerând că un eventual colaps este mult prea departe de noi. Ne gândim că dispariția albinelor ne-ar lăsa doar fără miere și considerăm că putem trăi și fără, însă Maja Lunde trage un semnal de alarmă prin intermediul romanului său, Istoria albinelor, spunându-ne că dispariția acestor insecte ar conduce la grave dezechilibre de mediu și chiar la extincția întregii rase umane, care depinde de fertilizarea plantelor făcute de către aceste mici viețuitoare. Romanul este bine documentat și te pune pe gânduri, atingând subiecte pe cât de actuale, pe atât de neașteptate și de revelatoare.

„Istoria albinelor” este un roman captivant și îndrăzneț, reunind între paginile sale atât o saga de familie, cât și o parabolă asupra lumii și o distopie extrem de credibil creată, toate unite printr-un element comun: iubirea pentru albine și studiul științific aplicat acestora, care conduce la adevăruri incontestabile despre lumea în care trăim. Autoarea folosește trei planuri narative, unul plasat în Anglia anului 1852, altul în SUA anului 2007, iar altul mult mai îndepărtat, situat în China anului 2098, fiecare dintre acestea fiind legate extrem de frumos spre finalul romanului. Dincolo de extincția coloniilor de albine, care conduce la tema legăturii dintre factorul uman și elementul natural, cartea abordează și tema relației dintre generații, dintre copii și părinți, precum și pe cea a relației de cuplu, care înfruntă în mod diferit problemele vieții.

Romanul ne arată ca trebuie să învățăm din trecut, să ne concentrăm pe clipa prezentă, pe care trebuie să o trăim la maximum, și să sperăm la un viitor mai bun, în care oamenii vor evolua, transformând globul pământesc într-un univers mai stabil și mai în avantajul oricărei vietăți, oricât de mică. De asemenea, ni se arată că suntem individualități, care facem alegeri separate, însă putem supraviețui doar adunându-ne forțele ca o comunitate, ca o societate care trăiește într-un imens sat universal.

După cum v-am spus anterior, cartea reunește trei povești de viață, aparent fără nicio legătură între ele, dar care se împletesc în mod armonios în final, autoarea nelăsând nimic nespus și nimic la voia întâmplării. Liantul lor este realizat de iubirea excesivă pentru albine, de dependența lor de aceste mici viețuitoare ale pământului, care le oferă lecții neprețuite de supraviețuire chiar și în cele mai ostile medii. Recunosc, cel mai tare mi-a plăcut povestea din viitor, pentru că mi s-a părut mult mai alertă ca stil față de cea din trecut, care se desfășoară asemeni poveștilor clasice, sau cea din prezent, mult mai axată pe problemele dintre un tată și un fiu și pe discrepanțele existente între un tată fără studii, dar cu o mare pasiune, și un copil iubitor de arta cuvântului, pasiune ce îi rămâne total neînțeleasă tatălui său, pentru care întreaga viață se învârte în jurul muncii fizice.

În Anglia anului 1852, îl întâlnim pe William Savage, un naturalist care și-a ratat șansa de a evolua ca om de știință, căci s-a căsătorit și a făcut o mulțime de copii, în majoritate fete. Speră ca băiatul său, Edmund, să îi urmeze cariera, însă acesta nu este interesat de studiu, ci de pasiunea pentru femei și alcool, fapt care se adaugă la depresia deja existentă a lui William, cauzată de ratarea carierei. Singura care îi calcă pe urme este fiica sa Charlotte, care iubește albinele cel puțin la fel de mult ca el și care are răbdarea de a le studia în amănunt, însă fiind fată, îi este cam greu să se afirme în secolul în care trăiește.

William mi-a amintit foarte tare de Alma din Semnătura tuturor lucrurilor, căci  ambele caractere sunt pasionate de studiul minuțios  în domeniul științific, însă, în timp ce personajul lui Elizabeth Gilbert este interesată de studiul mușchiului, cel al lui Lunde este interesat de lumea albinelor și de construirea celui mai profitabil și inteligent stup. Însă, amândoi se lovesc de lipsa posibilității de a se informa despre noutățile științifice, fapt pentru care ajung să își rateze șansa de a se afirma în domeniul de care sunt pasionați, căci există mereu cineva care le-o ia înainte.

În statul Ohio al anului 2007 trăiește George, un apicultor cu o tradiție veche în spate, care doar asta știe să facă. Soția sa își dorește să vândă ferma și să se mute în California, asemeni altor vecini, însă el nu se vede făcând altceva în afară de îngrijirea albinelor. Cred că George mi-a fost destul de nesuferit ca personaj, pentru că are o încrâncenare a sa în lucruri inutile și tot speră că băiatul său va salba lucrurile și va duce tradiția mai departe, fără a pune preț pe ceea ce crede sau visează fiul său. Traversează și vremuri grele, căci albinele încep să dispară din stupi, indiferent de cât de bine sunt îngrijite, într-un fenomen cunoscut sub numele de Colony Colapse Disorder, iar acest fapt îl aduce în pragul disperării. Așteaptă o minune de la fiul său, școlit, și nimeni nu îl poate face să își schimbe opinia, fapt care adâncește problemele dintre ei.

În China anului 2098, albinele au dispărut deja, iar oamenii au fost uniformizați, fiecare polenizând manual copacii. Întreaga lume este cuprinsă de foamete, cu excepția Chinei, care, cât de cât, o duce un pic mai bine. Copiii studiază doar strictul necesar și doar până la 8 ani, iar adulții sunt toți la fel, muncind de dimineața până seara pentru a produce hrana. Această parte distopică te sperie și te pune pe gânduri, căci în această lume se petrec lucruri teribile. Oamenii sunt aproape complet dezumanizați și transformați în mici roboței, care își fac norma și atât, iar în anumite zone găsești ființe umane care acționează asemeni animalelor, dintr-un instinct de supraviețuire.

Această parte a romanului te sensibilizează cel mai tare, căci o are în prim-plan pe Tao, o mamă disperată al cărei copil a suferit un accident stupid și i-a fost smuls de lângă ea de către guvern, iar autoarea urmărește practic toate zbaterile ei pentru a își recăpăta băiețelul, toate căutările ei pentru aflarea adevărului.

„Istoria albinelor” este un roman extrem de frumos construit, cu un stil atrăgător, fapt care te face să nu vrei să îl lași din mână. Te pune pe gânduri și te face să conștientizezi mult mai tare problemele lumii în care trăim și te face să vrei să faci mai mult pentru natură. Finalul ne oferă speranța atât de necesară pentru a merge mai departe.

Date despre carte:

Titlu: Istoria albinelor

Autor: Maja Lunde

Titlu original: Bienes Histoire

Traducere: Sanda Tomescu Baciu

Editura: Humanitas

Colecție: Raftul Denisei

Anul apariției: 2019

Număr de pagini: 384

Nota pe Goodreads: 3.81/5

Nota mea pe Goodreads: 5/5

 

Cartea poate fi achiziționată de  aici.