IULIA-FLORENTINA PACIUREA: APĂ PLATĂ CU LĂMÂIE – RECENZIE

Dacă sunteți în căutarea unei cărți care să vă ofere o extraordinar de mare stare de bine sau dacă vreți să plecați în vacanță și nu știți ce carte să luați cu voi, vă recomand cu căldură „Apă plată cu lămâie” de Iulia-Florentina Paciurea, o voce tânără a literaturii autohtone, însă cu un talent extraordinar în ceea ce privește arta cuvântului și o adevărată maestră a poveștilor de calitate, care te prind sub vraja lor. Cartea asta a fost mult mai mult decât m-aș fi așteptat prin prisma titlului și chiar m-a surprins plăcut prin intermediul subiectului plasat într-un loc de un exotism aparte, așa cum sunt junglele de pe malul Amazonului. Cred că acest fapt a asigurat și autenticitatea poveștii, cel puțin eu nu am găsit în literatura română exploatată această zonă geografică.

„Apă plată cu lămâie” este un roman care are de toate: mister, un pic de dramă, iubire din plin, sub toate formele, fie ea jucăușă sau pătimașă, aventură și multe, multe răsturnări de situație, care reușesc să te țină captiv în lumea creată de autoare fără drept de apel. Dincolo de toate acestea, cartea este construită sub forma unei călătorii inițiatice, care o ajută pe protagonistă să se descopere cu adevărat, să sape adânc în interiorul ei și să se găsească la final mult mai puternică și mai matură decât a crezut că poate fi. Schimbă haina superficialității cu una a omului care știe exact ce dorește de la viață, iar acest fapt te îndeamnă și pe tine, cititor, la introspecție. În plus, descoperim detalii inedite despre flora și fauna junglei amazoniene, precum și elemente de civilizație sălbatică, încă neatinsă de modernismul lumii în care trăim, iar acest fapt te face să visezi ochii deschiși și îți face un dor de ducă nebun și nu oriunde, ci chiar pe malul mărețului fluviu Amazon, pentru a descoperi cu ochii tăi modul de trai al triburilor de acolo și pentru a te contopi cu tradițiile lor minunate.

65530361_337681366909927_3976201188432412672_n

Romanul ne arată forța regeneratoare a iubirii, care are darul de a transforma interiorul uman în cea mai bună variantă a sa. Autoarea aduce în prim-plan o jurnalistă din Seattle, Allison, o tipă frumoasă, care își cunoaște atuurile și profită din plin din ea. E înconjurată mereu de oameni, dar nu neapărat de prieteni reali, își dorește să fie mereu în centrul atenției și să aibă cele mai bune reportaje. Are la degetul mic orice bărbat își dorește, însă ea nu se atașează de niciunul. Se plictisește repede de oricine și are nevoie mereu de mai mult. Colac peste pupăză, la o petrecere, dă peste un bărbat – FBI cum îi spune ea, prin prisma serviciului avut, care o dorește în viața lui, dar pe care ea îl refuză cu vehemență, care moare imediat în dimineața de după întâlnirea cu ea. Se simte vinovată, însă nu poate schimba cu nimic lucrurile. Este destul de superficială inițial și să nu credeți că procesul de schimbare se produce brusc. Am avut destul de multe certuri mentale cu ea pe tot parcursul acțiunii. Însă, cu toate acestea, mi-a fost dragă, are vârsta mea, 32 de ani, așa că oarecum mi-a fost mai ușor să practic indulgența uneori, chiar și când eram în toiul bătăliilor destul de vocale.

Brusc, de niciunde, i se oferă o șansă, îmbrăcată sub forma celei mai mari ghinioane din viața ei. Șeful său, Orlando, o trimite în Amazon pentru opt luni, cerându-i să realizeze un documentar de acolo. I se pare cea mai mare nenorocire pe care o putea avea, însă întâmplările ulterioare îi vor demonstra că se poate mai rău, întotdeauna, și că trebuie să ai grijă ce anume îți dorești că s-ar putea să și primești.

În drumul său spre Amazon, Allison îl întâlnește pe Tom, un bărbat pe care crede că nu îl va mai vedea niciodată mai apoi, fapt pentru care îi vorbește despre toate problemele și durerile din viața ei. Și aici se va dovedi că se înșală, pentru că bărbatul din avion va fi ghidul său prin pădurile amazoniene, ba chiar îi va deveni mai mult decât un prieten apropiat, căci tânăra se simte atrasă de el.

Ceea ce ar fi trebuit să fie o expediție pentru un simplu documentar se transformă în aventura vieții lor, pentru că avionul care îi ducea spre locul de unde trebuia să înceapă totul se prăbușește în mijlocul lui niciunde, iar de aici acțiunea romanului se ramifică. Pe de o parte, o urmărim pe Allison, veșnic nemulțumită de cei din jur, pe de alta, urmărim triburile băștinașe și descoperim cultura acestora atât prin existența unor triburi sălbatice, cât și prin intermediul personajului Mara, o băștinașă destul de pricepută în ale tămăduirii și supraviețuirii în sălbăticie, dar destul de nepricepută atunci când vine vorba de modernitate. Alături de ei, se mai află doi membri ai echipei de televiziune, însă Allison face ca totul să se învârtă în jurul ei, așa cum este obișnuită, uitând să privească totul și prin ochii celor din jur. Aventura lor prin jungla amazoniană este una plină de adrenalină, avem parte de tradiții străvechi, care implică un trib misterios, numit Oamenii din Ceață, care cer ofrande pentru a îi lăsa să treacă mai departe, ca un fel de ritual de trecere, înfruntă foamea și setea, dau peste un pod din liane ce se cască peste un abis incomensurabil și de un trib dispus să îi ajute. Mi-a plăcut să urmăresc tot parcursul personajelor prin tot acest păienjeniș de întâmplări, iar stilul autoarei, extrem de alert și de vizual, de cinematografic, te face să observi totul ca și cum ai fi direct la fața locului. Am în minte imaginea ploii din pădure, de imediat de după prăbușirea lor, iar acest fapt cred că mă va urmări mult timp de acum încolo.

Dincolo de aventura lor din mijlocul Amazoniei, autoarea ne oferă o analiză asupra lui Allison, care încet, încet parcă se trezește la viață și din încăpățânarea care o caracteriza la început și aș îndrăzni să spun îndărătnicia și dorința de a i se face mereu pe plac nu mai rămâne mai nimic până la final. Ea înțelege că viața este doar un fir fragil care se poate rupe oricând, fapt pentru care trebuie trăită la intensitate maximă, cu implicare și trăind clipa prezentă. Cred că asta e lecția cea mai importantă pe care autoarea mi-a transmis-o prin intermediul protagonistei sale.

Apoi, ni se oferă o analiză asupra relației de cuplu între două persoane care au nevoie doar de o scânteie pentru a se îndrăgosti, așa cum se întâmplă cu Allison și Tom, chiar dacă provin din lumi diferite. Ei sunt exemplul clar că întotdeauna contrariile se atrag, ba chiar ajung să formeze o echipă minunată. De asemenea, putem analiza relația dintre surori pe fundalul unei vini mai puțin asumate din partea lui Allison, căci mama lor a murit într-un accident provocat pe când tânăra era la volan. Mi-a plăcut cum a fost construită relația dintre ele, pe dualitatea ură/indiferență-iubire, căci așa cum Allison are nevoie de o călătorie pentru a se cunoaște pe ea însăși, și relația cu sora ei are nevoie de această distanță pentru a realiza că orgoliile nu ajută la nimic.

Într-un plan secund, întâlnim o poveste cu iz detectivist, căci după moartea tipului de la FBI, Allison primește tot felul de mesaje anonime de amenințare, care o urmăresc chiar și în junglă. Nu știe exact cine este cel care o acuză de moartea tânărului, însă o sperie de moarte. Finalul m-a luat prin surprindere, recunosc. Detectivul din mine nu ar fi bănuit nici măcar o clipă adevărul, ar fi dat vina mai degrabă pe niște forțe supranaturale, ceea ce nu ar fi fost imposibilul, dată fiind zona în care s-a desfășurat acțiunea.

Ca și cum toate elementele de mai sus nu ar fi fost deja de ajuns pentru a mă îndrăgosti de romanul acesta, autoarea a pulsat și mi-a oferit un adevărat festin pentru sufletul meu pasionat de culturile și civilizațiile lumii. Mi-a oferit un personaj extrem de ofertant, Mara, care este băștinașă și care cunoaște tainele plantelor din jur și știe cum să se hrănească în pustiu. Ea este mereu în comuniune cu natura din jur și este învățată să o respecte, iar modul ei de viață pare a fi adoptat chiar și de Tom. Este un personaj mai greu de descifrat, dar în opinia mea a fost sarea și piperul întregului roman. Apoi, alături de ea, descoperim triburile care împânzesc zona Amazonului, iar descrierile din carte mi-au devenit un punct de pornire pentru niște cercetări ulterioare și, recunosc, mi-au animat extrem de tare imaginația. Mi se pare fascinant să poți descoperi o cultură atât de diversă într-o operă de ficțiune, iar pentru acest fapt o felicit pe autoare.

„Apă plată cu lămâie” este un roman extrem de ofertant și de frumos scris. Se citește repede, însă ți se cuibărește în suflet și refuză să mai plece de acolo. Vă invit să descoperiți singuri semnificația titlului, căci are o importanță majoră pentru modul de desfășurare a acțiunii. Cartea o găsiți aici.

Date despre carte:

Titlu: Apă plată cu lămâie

Autor: Iulia-Florentina Paciurea

Editura: Libris Editorial

Anul apariției: 2018

Număr de pagini: 247

Nota pe Goodreads: 4.15/5

Nota mea pe Goodreads: 5/5

13 gânduri despre ”IULIA-FLORENTINA PACIUREA: APĂ PLATĂ CU LĂMÂIE – RECENZIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.