MARIA, REGINA ROMÂNIEI: POVESTEA VIEȚII MELE (#4) – ANII 1906-1914

Iată că am ajuns la final cu călătoria mea regală pe teritoriul de poveste al unei Românii de altădată, recunoscută pe plan internațional datorită suveranilor săi pricepuți și iubitori de patrie! Nu zic că nu închid ultima pagină cu o oarecare urmă de regret și cu o oareșice urmă de nostalgie, pentru că aș minți, dar așa se întâmplă în viața, tot ce e frumos, fie e de scurtă durată, fie e ilegal sau imoral. Însă stilul de scriere al reginei Maria a României, atât de vizual, de descriptiv, de viu te face să vrei să te afunzi la infinit printre poveștile ei și să nu mai ajungi la final. Are darul ăsta, al spunerii, iar dacă nu ai citit încă biografia scrisă chiar de ea, te invit să o faci. Nu vei regreta, te asigur! Te vei afunda pe cărări de mult neumblate, printre capete încoronate, fapt care îți va conferi și ție o anumită măreție.

Cel de al patrulea volum al seriei Povestea vieții mele cuprinde anii zbuciumați 1906-1914 și abundă în imagini de o maiestuozitate aparte, alături de cele ale degradării aduse de război și de durerea pierderii și a maturizării, care vine cu o oarecare tristețe la pachet, pe fondul evenimentelor politice ce se succed unele după altele cu repeziciune, nemailăsând loc alintului sau unei vieți individuale, personale, ci viața prințesei de atunci, reginei de mai târziu, se contopește pe nesimțite cu cea a poporului său adoptiv.

Se poate observa clar o așezare a stilului și a modului de scriere, un fel de lentoare în spunere, ca și cum regina însăși ar fi vrut să amâne sfârșitul dureros al unchiului, regelui Carol, și, de ce nu, a lumii pe care o cunoscuse și care s-a stins odată cu necruțătorul Prim Război Mondial. Nu mai are acea exaltare a copilei sau a tinerei, gata mereu să zburde unde vedea cu ochii și simțea cu inima, ci lucrurile devin mult mai „cuminți” și mai demne de o viitoare regină.

Anii 1906-1914 și maturizarea reginei Maria

Volumul de față începe fastuos, cu ceva vizite oficiale la palatele din Sinaia și București, prezidate cu seriozitate de regele Carol, cel pentru care orice festivitate avea iz de politică și trebuia să fie tratată ca atare, pentru binele țării sale. Seriozitatea regelui Carol este proverbială, iar asta a pricinuit o serie de neplăceri tinerei Maria, care, odată cu trecerea anilor și cu înțelepciunea ce vine la pachet cu aceștia, a reușit să îi aprecieze asprimea și educația, ba chiar să devină confidenta acestuia la nevoie.

Sunt vizite demne de luat în seamă, amintiri prețioase și pagini întregi de istorie ale României de demult, ale cărei pământuri au fost străbătute de fel și fel de capete încoronate din întreaga Europă. Ba chiar Maria revine în Rusia, aceea încă dominată de țari, dar în care Rasputin deja începuse să se întindă ca o plagă.

Apoi, Maria își prezintă cu iubire și obiectivitate copiii, insistând asupra lui Carol, întâiul ei născut și moștenitorul, cu privire la educația căruia era îngrijorată. Fusese educat de un om instabil psihic, care se ascunsese în spatele unei false servituți, iar asta îl transformase în rău pe Carol, ce avea idei extrem de liberale și neconforme cu dorințele familiei și țării sale.

Iubesc acest mod de a pune problema al reginei Maria, obiectivitatea ei și sinceritatea în orice chestiune. Ba chiar și pe sine se analizează, cu toată zburdălnicia și impulsivitatea ce au caracterizat-o, cu toate îmbufnările și căderile, care, în definitiv, au transformat-o în omul minunat de mai apoi. Ba chiar e capabilă să înțeleagă motivele din spatele unor acțiuni mai puțin benefice ei, pentru că firea sa o împiedică să facă nedreptăți.

Odată cu vârsta și cu venirea pe lume a celor șase copii ai săi, regina Maria reușește să capete o anumită autonomie în fața regelui Carol, ceea ce o face să se bucure si să se centreze mai tare pe cunoașterea țării ei de adopție. Apoi, tot prin ochii ei e magic să observăm stranietatea și naivitatea lui Carmen Sylva, opririle ei la Constanța pentru a se contopi cu marea și vapoarele, rigurozitatea lui Carol și durerea pierderii autorității din finalul vieții sale, incapacitatea lui Ferdinand de a își contrazice unchiul și de a își exprima părerea și altele asemenea, care sunt pagini de istorie vie, ce reușesc datorită scrisului reginei Maria să ni se deruleze prin fața ochilor.

Însă, deși începe lent, volumul este într-un crescendo continuu, ajungând să atingă apogeul în preajma începerii Primului Război Mondial, precedat de holeră, boala haină care a adus multă durere în sufletele românilor și au transformat-o într-o infirmieră și o apărătoare a neamului său pe regina Maria, apoi, în urma problemelor din Tripla Alianță, cu furtul Basarabiei de către Rusia și cu problemele create de unguri în Transilvania, să sfârșească totul dramatic și dureros prin moartea lui Carol și încoronarea lui Ferdinand, cu recunoașterea ei ca regină a românilor.

Povestea vieții mele, per total, este o serie magică, iar acest ultim volum nu este cu nimic mai prejos decât celelalte trei volume. Poate doar mai așezat, mai „cuminte”, dar și mai încărcat de emoție și de durere decât precedentele.

Dacă nu ai ajuns încă să te îndrăgostești de scrierile reginei Maria a România, atunci te îndemn să pornești la drum cu aceste volume autobiografice. Nu vei regreta garantat!

Date despre carte:

  • Titlu: Povestea vieții mele. 1906-1914
  • Autor: Maria, regina României
  • Editura: Librex
  • Anul apariției: 2022
  • Număr de pagini: 224
  • Stele pe Goodreads: 5/5

Cartea o găsești și tu pe site-ul Librex.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.