IOANA ȚIGĂNILĂ: AROMĂ DE AUGUST – RECENZIE

      „«Aromă de august» a luat viață de la un suflet căruia eu i-am dat viață. Fetița mea, Cataleya. Este zestrea mea pentru ea. Văd zestrea asta. Ușor prăfuită, îngălbenită, acoperită de patina timpului, acolo, sus, în mansardă. O văd cum ea o deschide și cum le citește în nopțile ploioase copiilor, nepoților, strănepoților. Dar este și moștenirea mea pentru tine, dragă cititorule. TU, copil. TU, părinte. TU, suflet.”
     Ioana Țigănilă

     Uneori, îmi doresc să păstrez în memorie anumite momente, trăiri, sentimente pe care soarta mi le aduce în cale. Nu m-am gândit niciodată că acestea ar putea avea miresme diferite, însă Ioana Țigănilă demonstrează din plin că până și lunile își poartă propriul parfum, care ni se imprimă în memorie prin prisma a ceea ce trăim atunci, prin toate acele întâmplări care ne ajută să ne construim lumea, microcosmosul nostru, micul nostru univers interior. Ce titlu mai potrivit putea exista pentru o carte plină de amintiri, pentru un jurnal literar în care autoarea și-a pus amprenta și a lăsat o moștenire minunată atât fiicei ei cu un nume atât de poetic, de liric, Cataleya, cât și nouă, cititorilor, cărora ne place să ne imaginăm viața celor pe care îi vedem la televizor și despre care credem că trăiesc sub un oarecare clopot de sticlă, ce-i ferește de orice problemă pe care o avem noi, muritorii de rând: „Aromă de august”
       Da, recunosc, am fost dintre cei care au considerat-o pe Ioana Țigănilă o arogantă, o fată de bani gata care nu a coborât încă pe Pământ, care nu s-a lovit de durerile și problemele noastre mărunte. O așezasem pe un oarecare piedestal, văzusem niște fragmente din cartea asta și am crezut că am dreptate, cred că mi-ar fi plăcut să nu mă înșel, pentru că așa aș fi avut eu sufletul mai liniștit că, poate, mirajul acela pe care îl privim pe ecranul de sticlă poate deveni real… Recunosc, m-am înșelat, m-am grăbit prea repede să judec, am făcut-o mult prea ușor fără ca măcar să fi cunoscut viața acesteia, fără ca măcar să îi cunosc zbaterile din spatele zâmbetelor afișate la televizor, am făcut ceea ce fac majoritatea oamenilor, care uită să se pună în locul celuilalt, în pantofii celui de lângă ei, și crede că aceluia îi e mai bine sau că nu știe nimic despre lumea din jur. M-a întristat puțin acest aspect de judecător al meu, pentru că mă laud că am un spirit justițiar care nu îmi permite să mă las dusă de val și să pun etichete când nici măcar nu știu despre ce este vorba. Am găsit un fragment în carte pe care mi-am promis că îl voi păstra adânc îngropat în suflet și îmi voi aminti de el de fiecare dată când spiritul ăsta mic, urât, gata să judece și să încadreze lumea în tipare va mai ieși la suprafață:

     „Așa suntem noi, românii, faza cu capra vecinului e în ADN-ul nostru. Nu ne uităm în oglindă. Nu ne place ce vedem. Deloc! Așa că ne uităm la altul. Și îl tăvălim pe el pe jos. Așa ne simțim mai bine. Treziți-vă! Uitați-vă în ograda voastră! O să trăim într-o lume mai bună așa. Chiar și tu. Ăla care dai cu mine de pământ, în timp ce pe tine te pui pe un piedestal. Uită-te în oglindă și schimbă ce nu îți place la tine! Acceptă-ți defectele! Iubește-le și trăiește cu ele! Dacă poți. Dacă nu, fă ceva! Ia atitudine!”

      Mi se păruse la un moment dat că autoarea însăși pică în păcatul ăsta, că se face „vinovată” de emiterea de judecăți de valoare mult prea repede, mult prea incisiv, mai ales când vine vorba de unele probleme cu care ne confruntăm noi, românii, în general, legate de sistemul de sănătate, de cel de învățământ, de hrană, de copiii noștri, de lipsuri, de neputințe… Aveam impresia că are tendința să fie prea acidă și mult prea aspră în momentul în care vorbea despre acestea, însă, apoi, m-am oprit o clipă și mi-am dat seama că aici intră în scenă jurnalistul din ea. Da, este o carte de tip jurnal dedicată copilului său, însă, dincolo de a fi mamă, femeie, româncă, Ioana Țigănilă este și jurnalist, are în fața ei ani de muncă la pupitrul știrilor, ani de lucru pe teren ca reporter, este normal ca acel ton să se simtă și în cartea sa. Face parte din ea, la fel cum face tot ceea ce îi formează frumosul univers sufletesc și da, când reușești să treci peste preconcepțiile de care vă spuneam mai sus că mă fac vinovată la rândul meu, ajungi să descoperi un om frumos, un OM exact așa, cu majuscule, pe care ți-ai dori să îl ai în preajmă măcar uneori… Sunt sigură că ar scoate ceea ce este mai bine din tine, din mine, din noi.


     „Aromă de august” este asemeni unei convorbiri cu o prietenă, cu acea persoană care ne este apropiată din punct de vedere sufletesc, cu care ai curajul de a discuta mult, interminabil, până te prinde dimineață și tu tot vorbești, tot îți eliberezi sufletul de temeri și angoase. Îți iei paharul de limonadă lângă tine și începi să discuți sau să asculți ceea ce are să îți spună cea de lângă tine… S-ar putea să fii șocat de franchețea stilului, de sinceritatea debordantă, de modul în care cele mai incomode subiecte sunt aduse în discuție, însă, e normal, te afli la masă cu cea mai bună prietenă, ai grijă să nu scapi asta din vedere pe măsură ce citești. Eu clar nu am vrut ca această convorbire să se termine prea repede, aveam nevoie de ea, a venit ca un balsam pentru suflet, mai ales că am descoperit că avem unele lucruri în comun, mai ales cele legate de Liban și de libanezi… Și nu, nu sunt căsătorită cu un libanez, dar am fost pe punctul de a fi și încă acel libanez îmi este cel mai bun prieten, au ei darul acesta de a ți se lipi de suflet… Tocmai pentru că mi-a plăcut atât de mult, nici nu m-am grăbit să termin cartea prea repede. Are un pic peste două sute de pagini, se citește în câteva ore, însă mi s-a părut că încheierea ar veni prea brusc așa, că ar fi exact ca finalurile acelea pe care nu mi le doresc, așa că am prelungit puțin momentul citirii. Am ținut cartea lângă mine pe noptieră și m-am delectat puțin câte puțin cu crâmpeiele din sufletul Ioanei Țigănilă. Am avut nevoie să iau așa, câte puțin, ca și când ai picura cu pipeta, dar e prima dată când picătura chinezească nu mi s-a părut o tortură… Da, plăceri vinovate, recunosc. Citiți și voi cartea și veți înțelege despre ce vorbesc aici!
      Ioana Țigănilă ne permite să cunoaștem bucăți din viața ei și o face într-o ordine invers cronologică: aventurile ei încep în anul 2017 și se încheie în 2004. Ea ne prezintă incursiuni în viața ei de mamă, de soție, de iubită, de jurnalist, de liceană, de om aflat la început de drum. Toate istorioarele s-au petrecut în luna august și citind ceea ce a scris ea am început să mă analizez la rândul meu, să mă gândesc la ceea ce făceam eu în lunile respective, privind retrospectiv. Faceți acest exercițiu și veți observa că nu este chiar ușor, îți trebuie o minte de om de știri pentru a ține minte ani și date, iar Ioana dă dovadă de toate acestea. Prezintă totul prin prisma memoriei, se întoarce spre ea cea din trecut, se analizează, se pune atât pe ea, cât și evenimentele acelor momente sub lupă și ne lasă și pe noi, cititorii, să luăm parte la tot acest periplu prin viața ei. Este o călătorie care cred că ne-ar fi necesară tuturor, îți permite să te cunoști mai bine, mi se pare un bun exercițiu terapeutic și am de gând să îl testez la rându-mi…


    „Aromă de august” ne ajută să facem o incursiune în lumea Ioanei Țigănilă, ne permite să o cunoaștem un pic, să vedem frânturi din ea. Ea ni se dezvăluie cu tot cu temerile ei ca mamă, care nu știe ce grădiniță să aleagă, ce mod de viață pentru copilul ei, dar care se zbate să facă așa cum este cel mai bine pentru acesta, pentru a nu îi provoca traumele de care ea avusese parte în copilărie, să nu îi perturbe lumea micuță, dar, în același timp, să îi ofere acel sentiment de libertate, să îi ofere independența necesară chiar și ei, Cataleya, un pui de om, astfel încât să nu se simtă sufocată. Recunosc, mi-a plăcut relația dintre cele două, mamă și fiică, pare a fi una bazată pe dăruire și iubire reciprocă, pe prietenie și susținere. 
       O vedem, de asemenea, pe Ioana soția, care încearcă să își facă timp pentru ea și soțul ei în această lume nebună, în care timpul pare a ne fi cel mai mare dușman. O observăm pe Ioana jurnalistul, încă de la primele momente în care a pășit cu pași timizi, dar ambițioși, în televiziune, și până în prezent, când a căpătat experiența necesară și când poate face o analiză la rece asupra lumii în care trăim. O admirăm pe Ioana călătoarea, căreia îi place să descopere lumea, care e îndrăgostită de Italia, de mâncărurile și de oamenii ei calzi, care adoră Libanul, pentru modul de a fi al oamenilor. Mi-a făcut un dor de ducă nebună, la fel și poftă de unele bunătăți gastronomice, dar până când îmi voi permite să plec în lume, am deschis laptopul și am admirat imagini din zonele amintite în carte, e un bun exercițiu și ăsta în definitiv 🙂 
       Dincolo de prezentarea ei, ca persoană, încă de la clipa liceului, apoi din cea în care a devenit iubita, mai apoi soția unui libanez și, la final, mama Cataleyei, Ioana Țigănilă ridică anumite probleme în cartea ei care țin de actualitate, iar acest fapt mi-a plăcut, m-a făcut să simt că nu sunt singura care gândește astfel, că nu sunt singura care are impresia că unele lucruri nu merg bine. Autoarea aduce în prim plan problema migranților și a copiilor obosiți de războaie, care rămân fără părinți, precum și pe cea a adopțiilor. La fel, întâlnim problema musulmanilor, a neînțelegerii asupra modului de viață al acestora, al preconcepțiilor existente atunci când o româncă are o relație cu un musulman… A pus și problema religiei, iar la acest punct, l-am simțit foarte tare pe fratele meu, dovadă că nu ai cum să nu te regăsești măcar puțin în cartea aceasta 🙂 Regăsim nemulțumirile legate de sistemul de învățământ, de cel medical, de lipsa de compasiune și de înțelegere a oamenilor și multe alte probleme pe care țara asta le are… Totul trebuie neapărat descoperit și testat de unul singur, nu are rost să vă povestesc aici prea multe. E o carte care se citește cu sufletul sau care te citește, depinde de ce fel de persoană ești…
      „Aromă de august” este o carte cu o tematică extrem de actuală, în egală măsură în care este o scurtă incursiune în viața Ioanei Țigănilă. Felicitări autoarei pentru moștenirea oferită Cataleyei și mulțumim pentru că ne-ai permis să fim și noi o mică fărâmă, asemeni boabei de mazăre din poveste, la crâmpeie din viața ei! 


    DATE DESPRE CARTE:
    ________________
    Titlu: „Aromă de august”
    Autor: Ioana Țigănilă
    Editura: Herg Benet
    Anul apariției: 2018
    Număr de pagini: 206

 Cartea poate fi comandată de pe site-ul edituriiElefant sau Libris.
    




     

15 gânduri despre ”IOANA ȚIGĂNILĂ: AROMĂ DE AUGUST – RECENZIE

  1. Neruna Alexandra zice:

    Exact această senzație am avut-o și eu citind cartea, cum că stau la taclale cu o veche prietenă :). Mi-a arătat încă o dată că oamenii nu sunt ceea ce par la prima vedere. FB: Alexandra Anamaria

    Apreciază

  2. Unknown zice:

    O prezentare concisa si frumoasa a cartii! Felicitari atat tie pentru recenzie, cat si autoarei care reuseste sa dezvaluie diferitele ipostaze ale femeii din zilele noastre, cu gândurile, problemele si framantarile sale.
    FB: Teodoru Ana-Maria

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.