LA O ȘUETĂ CU AUTOAREA SIMONA MIHUȚIU

Doamna Simona Mihuțiu este unul dintre autorii români contemporani pe care îmi doresc din tot sufletul să îi cunosc și dincolo de limitele unui ecran. Este de o eleganță extraordinară, oferă multă căldură, dă dovadă de gingășie și de o frumusețe sufletească extraordinare, venite parcă din vremuri de mult apuse. Este de un bun simț extraordinar și, atunci când comunică, transmite emoția aceea în stare pură. Sunt sigură că și cele două romane ale sale, Fereastră spre mâine și Destinul, o jucărie stricată, transmit extrem de multe și abia aștept să le cunosc. Până atunci, am zis să facem cunoștință cu toții cu omul din spatele romanelor și să citim puțin persoana sa, încercând mai apoi să descoperim crâmpeie din dânsa la nivelul scrierilor.

116285673_928082420997591_1499700788317646666_n

  • Nume: Simona Mihuțiu
  • Cărți scrise: „Fereastră spre mâine” / „Destinul, o jucărie stricată”
  • Genul literar abordat: ficțiune, romance, stil realist
  • Editura la care ai publicat: Total Publishing, București
  • Locul unde îți putem găsi cărțile: libris. ro, librărie.net
  • Locurile în care te putem găsi pe tine: Oradea

 

Te cunoaștem mai ales prin prisma romanului „Fereastră spre mâine”, a unor proze scurte publicate în antologii și așteptăm cu interes zilele acestea apariția continuării primului roman – „Destinul, o jucărie stricată” .Spune-ne trei lucruri despre tine care ne sunt mai puțin cunoscute nouă, cititorilor.

Sunt medic oncolog de aproape 25 de ani. Dacă acest lucru poate trezi mirare, o să reamintesc faptul că între medicină și artă există o complementaritate. Hippocrate spunea: „Acolo unde este dragoste de om este și dragoste de artă”. Amândouă, și arta, și medicina au la bază observația și  sunt profund umaniste.

Impulsul de a scrie a fost dorința de ieșire din mediul „septic” al spitalului, unde mă întâlnesc cu partea urâtă a vieții – suferința și moartea, în frumos. A fost ca o dorință de calibrare interioară a sinelui.

Trăiesc în Oradea, deși am copilărit în Brașov, iar studenția mi-am făcut-o la Cluj.

Care a fost prima experiență care ți-a arătat magia și puterea cuvântului scris, determinându-te, mai apoi, să devii scriitorul de astăzi?

Magie, acesta este, într-adevăr, cuvântul potrivit. Îmi amintesc faptul că în clasa a doua compuneam în joacă mici poezioare despre diverse persoane,  dacă povestea acestora avea ceva fascinant. În clasa a patra am scris un basm „Povestea unui fulg de nea” care se termina tragic. Colegii de clasă l-au adorat, iar tata părea convins că o să devin scriitoare. Acest aspect este surprins în moto-ul romanului „Fereastră spre mâine”, dedicat părinților mei. Mai târziu, în liceu, participam la Olimpiadele de limba română, unde preferam să abordez temele sub formă de creații libere, mai degrabă decât sub formă de analize literare. Era, însă, și meritul profesorilor noștri de limba română, care știau să ne dezvolte creativitatea. O pioasă recunoștință adresez azi doamnei profesor Maria Beșchea, domnilor profesori Ioan Cuza și Ion Popescu-Topolog. Primele lecturi au avut un rol decisiv în dragostea de literatură. Este vorba de basmele lui Andersen – am plâns alături de Eliza și de „Fetița cu chibrituri” în clasa a doua, am suferit alături de Remi în „Singur pe lume” a lui Hector Malot, primul roman citit, în clasa a patra.

Am hotărât să dau la medicină. A fost ambiție? A fost dorința de a salva vieți? Este foarte greu de spus. Poate amândouă. Cert este că am practicat medicina cu dăruire și am dezvoltat o pasiune pentru oncologie. Nu am mai scris nimic, absolut nimic, până la cartea mea de debut „Fereastră spre mâine”. Medicina a acaparat tot timpul. Am citit, în schimb, preferând lecturi cu happy-end și fără referiri la boală, spital, cancer. Ironic, nu?

Cunoaștem faptul că majoritatea scriitorilor au un ritual de scriere. Care este ritualul tău? Există ceva anume care te ajută atunci când scrii? Cum anume arată o zi de scris? Ce anume te inspiră atunci când scrii?

Nu am un ritual de scriere propriu-zis. Poate că sunt mai inspirată dimineața. „Fereastră spre mâine” este o carte scrisă în diminețile de sâmbătă. Atunci eram mai desprinsă de tumultul vieții de medic, cu imaginația scăpată în libertate. Nu am nevoie de singurătate pentru a scrie. Nu am nevoie de liniște absolută. Prefer să ascult muzică, să am un fundal sonor, care, nu de puține ori, mă și inspiră.

O emoție, o trăire, o întâmplare, o amintire, o reacție de aprobare sau de negare a unui fapt – toate pot fi un declic al inspirației și să determine scrierea poveștii din tine, acea poveste care se vrea eliberată și spusă. Dar încă experimentez cu surprindere și plăcere.

Ce anume preferi: romanele sau seriile de sine stătătoare?

Romanele. Cu toate acestea, al doilea meu roman, „Destinul, o jucărie stricată”, este o continuare a primului roman, „Fereastră spre mâine”, în care continuă povestea Elvirei, dar este astfel construit încât să poată fi citit și independent de primul. Din acest motiv s-a dovedit un lucru mai dificil decât anticipasem.

Spune-ne câteva cuvinte despre cărțile tale.

Atât „Fereastră spre mâine”, cât și „Destinul, o jucărie stricată”, apărute la editura „Total Publishing” au fost incluse în categoria romance, dar îmi place să cred că sunt mai mult decât atât. Ambele zugrăvesc fundalul social al perioadei în care este amplasată acțiunea. Dacă în  primul roman personajele s-au proiectat pe decorul  rural post-revoluționar, reconstruit în stil realist, cu urme satirice, în „Destinul, această jucărie stricată” cititorul va regăsi, în același stil realist, peisajul citadin, mai apropiat zilelor noastre, observația socială centrată pe situația sanitară din dublă perspectivă, a medicului și a pacientului. Au fost aspecte care s-au cerut exteriorizate, făcute cunoscute. Povestea de iubire e plasată în prim-plan, captând atenția și emoția cititorului. Finalul este realist, dar neașteptat.

Cum anume procedezi atunci când cititorii își doresc o anumită traiectorie pentru personajele dragi din romanele tale sau un anumit final? Ții cont de părerea lor? Cum reușești să păstrezi un echilibru între propriile dorințe cu privire la acțiunea adusă în fața cititorilor și dorințele acestora din urmă?

Cred că dacă o carte este bine scrisă și are mesaj, cititorul va evolua deodată cu personajul, bucurându-se alături de el, suferind alături de el, acceptând și înțelegând în final destinul acestuia. Trebuie ca tu să-l iei pe cititor alături de tine în călătoria pe care i-o propui, să-i fii călăuză. Tu trebuie să spui povestea așa cum o simți tu. Atunci reușești să transmiți cu adevărat emoția.

 „Destinul, această jucărie stricată” s-a născut fiindcă, deși încercam să-mi aleg alt subiect, povestea a țâșnit spre această traiectorie. Aici s-a potrivit cu dorința multor cititori care mi-au scris că ar dori o continuare. Am făcut-o, însă, în stilul meu și în conformitate cu sentimentele mele.

116098221_3112803542170523_4164798648067764171_o

Consideri că scrisul are puterea unei practici spirituale? Cum anume te ajută scrisul în ceea ce privește starea ta emoțională?

Scrisul eliberează emoțiile, descătușează amintirile și naște idei. Cartea pe care o scrii este ca un copil pe care îl concepi, apoi îl crești și în final îi dai drumul în lume, sperând că vei deveni mândru de el.

Ai citit o anumită carte care a reușit să îți schimbe perspectivele asupra modului de scriere sau care să te facă să ai o altă viziune asupra scrisului?

Consider că învăț continuu, motiv pentru care accesez cărțile despre scrierea creativă de câte ori am ocazia.

Fiecare carte bine scrisă poate să releve noi perspective, noi viziuni, noi stiluri. „Arta conversației”, a lui Ileana Vulpescu, „Inocenții”, a lui Ioana Pârvulescu, nuvelele lui Eric Emmanuel Schmitt și „Serotonină” a lui Michel Houellebecq – le recomand cu căldură cititorilor blogului.

Ai vreo carte preferată, pe carte ți-ai fi dorit din tot sufletul să o fi scris tu?

Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să gândesc, la finalizarea lecturii unei cărți, ce aș putea aduce eu nou, când, iată, cât de frumos și de complet s-a scris despre câte o temă! Apoi mă îmbărbătez spunându-mi că fiecare are individualitatea sa, felul său de a simți și de a-și comunica emoțiile. Majoritatea poeziilor au ca temă iubirea. Ce ar însemna să nu mai scrie nimeni nimic doar pentru că altcineva a făcut-o magistral? Am fi mult, mult mai săraci, nu?

Fiindcă cititorii, la acest punct vor întreba „și, totuși?”, o să mai adaug, spre surprinderea unora, dar foarte sincer: „Mândrie și prejudecată” de Jane Austin, „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell și o carte mai recentă, „Câinele, adevăratul meu prieten” de W. Bruce Cameron.

Ce surprize literare ne pregătești pe viitor?

Acum a văzut tiparul al doilea roman, „Destinul, o jucărie stricată”. Va apărea un al treilea volum, de proză scurtă, cu temă socio-politică de această dată. Apoi, vom vedea.

Cum vezi tu literatura română contemporană? Cum se vede aceasta din punctul de vedere al autorului?

Avem o literatură română contemporană extraordinară. Descopăr zi de zi poeți deosebit de talentați și, de asemenea, prozatori de excepție care nu sunt cu nimic mai prejos decât autorii străini. Mă disjung de părerea unora conform căreia o carte de valoare este obligatoriu să ridice pietre filozofale în cuvinte încifrate, doar astfel însemnând literatură. Acest stil, nu-i minimizez valoarea, ajunge doar la o categorie îngustă de persoane. Prefer deschiderea către cititor. Consider că arta cuvântului este o formă de comunicare, autorul având datoria să facilitezi transmiterea mesajului.

Zi de zi descoperim noi scriitori talentați. Ce sfat le-ai oferi celor aflați la început de drum în taina scrisului?

Să scrie din inimă, din pasiune. În caz contrar, să nu o facă. În România piața de carte este suferindă și cauzele sunt multiple. Aș numi doar trei: dezinteresul instituțiilor de resort în promovarea culturii neamului, în educația umanistă a copiilor, cu manuale școlare neatractive și claustrarea în canoane a personalităților proeminente, cu influență. Apreciez foarte mult blogurile care promovează lectura.  Ele încearcă prin mijloacele pe care le au la dispoziție să suplinească aceste lipsuri. Respect!

Un mesaj pentru cititorii tăi și ai blogului.

Să continue să citească, să se cultive. Vor obține, în schimb, libertatea – o libertate a spiritului, greu de înfrânt, greu de manipulat. Să citească literatură clasică și contemporană. Să aprecieze literatura universală și să o iubească pe cea românească.

 

Mulțumesc din suflet pentru timpul acordat acestui interviu! A fost o reală plăcere să vă cunosc!

Publicitate

3 gânduri despre ”LA O ȘUETĂ CU AUTOAREA SIMONA MIHUȚIU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.